Strofe pentru ploaie – Ion Minulescu

Imperativă şi sonoră ca un final de tamburină,

când fulgerele vagabonde te prind şi-ţi sfâşie veşmântul,

cobori spre noi, cu lăcomia păgână, caldă şi felină

a unor buze pătimaşe, ce-ar săruta întreg pământul…

.

Pe-acoperişurile roşii, deştepţi orchestrele stridente –

alarma ftizicelor goarne şi tusea tobelor gripate –

în ritmul cărora, pe stradă, trec nesfârşite regimente,

ce smulg aplauze compacte şi aclamări halucinate.

.

Pe zidurile vechi de case şi pe trotuarele murdare,

presari miresmele aduse din necuprinsuri fără pază,

şi sub cupola cenuşie, fiinţa ta multiplă pare

un gest de Arhiereu ce iartă, şi-n urmă binecuvântează.

.

Pădurile bătrâne-şi cască spre tine gurile-nsetate,

iar câmpul răscolit de oameni şi rumenit adânc de soare

te-nghite lacom…

.

Şi de-a lungul şoselelor kilometrate,

tu pari un şir de caravane

ce duc Saharei de mâncare.

.

Sursa imagine:

http://zoelaurent.files.wordpress.com/2009/07/raindrops1.jpg?w=500&h=332