Am promis lui Cati ca voi scrie ceva despre parfumul copilariei.
Copilaria mea a avut parfum de capsune coapte , proaspat culese de pe camp, de flori de munte si de valuri inspumate. Mirosea a cozonacii bunicii scosi din cuptorul mare de lut , a fan cosit , a lipsa de griji.
Din pacate parfumul altor copilarii nu e atat de placut. Miroase a violenta, a sange, a deziluzii, a inchisoare.
Sunt copii ale caror povesti putini stiu sa le asculte. I-am vizitat acum cativa ani cand faceam practica in diverse institutii ale statului. Am fost dusi intr-o zi la Tichilesti sa vedem cum arata, cum functioneaza o inchisoare de minori.
La prima vedere pare un loc placut. O scoala bine dotata, niste ateliere unde baietii inchisi acolo invata o meserie pentru a se putea angaja cand isi termina de ispasit pedepsele, o sala de sport, o sala de mese, o bisericuta… Au chiar si un post de radio cu circuit inchis. Abia cand ajungi sa vezi dormitoarele, prevazute cu usi cu gratii zdravene, realizezi ca de fapt te afli intr-o inchisoare.
Am privit fetele acelor copii. Unii erau tristi, altii resemnati…am vazut chipuri indiferente sau pline de ura. Am vazut oameni care au ajuns acolo din vina lor sau din pricina anturajului in care , din nefericire s-au aflat la un moment dat.
De obicei provin din familii destramate, unde au invatat ca violenta e ceva normal , ca e bine sa te impui ajutandu-te de forta pumnului sau unde s-au aparat de acea violenta si din aceasta pricina au fost inchisi.
Unii dintre ei isi merita soarta, altii sunt victime ale sistemului, dar, legea e lege si se aplica tuturor.
Oare ce parfum ar fi avut copilaria acestor copii daca ar fi trait in altfel de familii sau daca si-ar fi ales altfel de prieteni?
Diverse Diversificate 2 
Un copil daca a trait intr-un mediu viciat are foarte mari sanse sa perpetueze non-valorile, insa exista si anumite imprejurari ce il pot scoate de pe un astfel de drum. Am si un exemplu, cand acea “imprejurare” s-a numit Biserica.
Un copil ce dormea pe afara din cauza parintilor beti, crescut in niste conditii oribile, a ajuns azi un mare director, si e un tip echilibrat care nu si-a uitat copilaria.
Frumos exemplu. Din pacate multi copii nu au sansa aceasta. Felicitari celui ce l-a indrumat pe acel pici si a avut grija ca el sa devina OM.
Pingback: Miroase a melci, a ciocolata si castani « Cati Lupaşcu. În oraşul de cuvinte
E foarte trista povestea. Cunosc si eu Tichilestiul, am fost de mai multe ori acolo. Stii ce mi s-a parut cel mai trist? Ca in ciuda tuturor lucrurilor de care sunt privati acolo, multi dintre ei se simt mai bine si mai liberi ca acasa.
Din pacate, asa e. Unii sunt tinuti flamazi acasa, nu ii trimite nimeni la scoala si traiesc intr-un mediu care numai pasnic nu s-ar numi.
Ce-as inchide nitel parintii aia iresponsabili care isi trateaza asa copiii!
Se spune că fiecare infractor, delincvent sau criminal, ascunde în spate nişte traume din copilărie.Nişte probleme de care adulţii din jur n-au ştiut să-l ferească la timp. Din păcate, părinţii sunt (cel mai adesea) vinovaţi de deformarea sufletelor propriilor copii, care ajung aşa cum vedem sau auzim în lumea asta.
Pai tocmai de-asta am zis ca i-as inchide nitel pe parinti.
Probabil unii parinti ar trebui sa fie cei inchisi, nu copiii. Daca o viata va fi distrusa, as alege-o pe cea a adultului.
Asa e. Ma uitam ca protectia sociala tinde spre zero absolut. M-am saturat sa vad copii cersind , lasati pe strazi flamanzi si murdari…acestia sunt, in general, mici infractori care “promit” mult. Si asta din pricina de lipsa de educatie acasa si de neimplicare a celor autorizati sa o faca.