Trăia odată un ceasornicar bărân. Într-o zi, plimbându-se printr-o pădure de la marginea orașului, văzu un ceas aruncat la rădăcina unui stejar. Era mare cât un băiat sau o fetiță de patru ani, avea limbile de aur și cifrele de pietre scumpe. Niciodată nu mai văzuse ceasornicarul un asemenea ceas!
Îl privi pe toate părțile însă ceasul nu mergea. Îl luă acasă și îl desfăcu să îl repare.
Pe vremea aceea, în fiecare ceas locuia un pitic. El era cel care mișca roțile dințate și bătea cu un ciocănel, făcând tic – tac, tic – tac… Ceasul pe care îl găsise meșterul nu avea pitic. Avea însă un pitic într-un sertar, de la un ceas care fusese strivit din greșeală de stăpânul său.
Repară ceasornicarul ceasul și îl așeză în vitrină, doar, doar o veni păgubitul după el.
Într-o zi trecu pe acolo împăratul care văzând ceasul dori să-l cumpere. Îl duse la palat și îl așeză în sala tronului păzit de doi ostași.
Din ziua aceea se petrecu un lucru tare ciudat. De câte ori venea la palat câte un boier să se plângă că-l necăjesc țăranii, abia îi spunea împăratul: ”Vorbeşte! Îți dau voie să vorbeşti o oră…” că ceasul cu limbi de aur şi arăta că ora trecuse! Pleca boierul supărat, fără să apuce să deschidă gura.
Dacă venea însă o văduvă, care îl învinuia pe boier că-i fură şi ultima bucățică de pâine, împăratul îi spunea:
– Ei, vorbeşte şi tu! Îți dau voie o clipă…
Și iată că după ceasul cu limbă de aur, clipa ținea, ținea şi nu se mai sfârşea… Pleca văduva numai când spusese tot ce avea pe inimă!
Dacă au văzut aşa, s-au strâns boierii într-o zi şi s-au dus la împărat.
– Măria ta, nu se mai poate… Ceasul Măriei tale ne face viața amară. Nu merge bine, Măria – ta!
L-a chemat împăratul pe ceasornicar şi i-a dat ceasul să-l repare. (…)
Ajuns acasă, ceasornicarul scoase piticul din ceas şi îl întrebă ce se întâmplă.
– Meştere, meştere – oftă piticul – ce să fac dacă am o inimă? Inima ține cu oamenii nevoiaşi şi nu-i iubeşte pe boierii hrăpăreți… Atunci pun ceasul să meargă mai repede sau mai încet după cum cred eu că e bine.
Meşterul dădu din cap. Doar avea şi el o inimă şi-l înțelegea tare bine pe piticul cel inimos! ( …)
Pentru a ieşi din impas, ceasornicarul apelă la ajutorul altui meşter, care dorind să fie pe placul împăratului, construi un pitic de fier, fără inimă, care să pună ceasul în mişcare ca şi piticul adevărat.
Tare s-au bucurat boierii şi împăratul de noul ceas! L-au aşezat în sala tronului şi, de atunci, din nou vorbiră boierii câte o oră, iar nevoiaşii câte o clipă…
Apoi, îmbătrânind, piticii din ceasornice se mutară, rând pe rând, în țara poveştilor şi în locul lor fură aşezați pitici de fier, sau arcuri, lanțuri, pendule şi cuci. Până în zilele noastre se cunosc ceasuri cu arc, cu lanț, cu pendule sau cu cuc, dar ceasuri cu pitic sau cu inimă nu se mai cunosc decât în poveştile pentru copii. (…)
….hm..smille…trist dar adevarat..o zi buna Oana…
Multumesc! E o poveste frumoasa. 🙂
super poveste………interesanta
Ce poveste frumoasa…
Mi-au placut intotdeauna povestile lui Vladimir Colin. Nu e un autor atat de cunoscut precum Fratii Grimm, Charles Perrault si altii, dar a scris frumos.
Povestea asta m-a făcut să mă simt iar copil… 8->
Frumos, cred că o să caut iar “Povești nemuritoare”, că tare frumoase erau. :p
E bine sa te simti copil , macar din cand in cand. 🙂 Uiti un pic de cotidian si evadezi in lumea povestilor.
Ce frumoasă poveste pentru oamenii mari şi inimile lor!
Daca ar sti sa citeasca, sa vada… 🙂
Vrem piticii cu inima inapoi 🙂 Frumoasa povestea!
Si eu i-as vrea inapoi, dar pana si povestea spune ca s–au pensionat si stau acum doar in lumea lor. 🙂
Cat de mult mi-a placut povestea asta… 8-> ce amintiri… o sa le citesc si eu multe basme si povestiri copilasilor mei… sper sa prinda gustul literaturii inca de mici 😀
E bine sa le citesti povesti. Ai mei nu adorm seara fara poveste. Cristi, cel mare stie si el acum sa citeasca si sa povesteasca si de multe ori el e cel care face “onorurile”. 🙂
urata poveste !!!!!!! foarte pff.
numi place
Pai…nu te-a obligat nimeni s-o citesti.
dragut dar scurt
🙂
foarte frumoasa mea placacut daca ar fi adevarata in lumea asta……..nu mear place astea sunt doar povesti pentru imaginatia copiilor
Da,dar ii invata sa fie buni. 🙂
este adevarat
mea placut povestea parca a fost o aventura in lumea povestilor, in imaginatia mea si parca eram iar copil si ascultam povesti de vladimir colin
De-asta le si postez. Cred ca va mai urma o poveste. Doar e anotimpul lor.
Superba povestea, Oana!
Si-mi place si noul look al blogului tau – e de sezon!
P.S.
Dar imaginea de mai sus?…
🙂 Imaginea de sus e din tema blogului. Ma bucur ca-ti place!
Frumoasă poveste! Din păcate, inimile celor puși să aibă grijă de binele cetății sunt aproape întotdeauna din plumb.
Asa e, din pacate. Parca raman fara sentimente cand ajung sa ocupe posturi importante.
E frumoasa povestea su iti multumesc ca ai postat-o…am gasit-o la fix, aveam nevoie de o poveste despre ceas! merci si de ppt.!
Ma bucur pentru ca ti-a fost de folos! 🙂
Aceasta poveste este chiar scrisa de Vladimir Colin?
Pai asa am gasit-o in antologiile cu texte literare. Inseamna ca Vladimir Colin e autorul.
Foarte frumoasa poveste.Imi placea si mie Vladimir Colin tare mult,povestea asta insa nu mi-o amintesc.
🙂 Uite ca ai gasit-o aici. E o poveste frumoasa.
Foarte frumoasa povestioara asta! Pot sa o preiau si eu pentru rubrica mea cu povesti cu talc? Cu precizarea sursei, bineinteles! 😉
Bineinteles ca poti! 🙂
E frumoasa povestea!
Multumesc!
imi spune si mie cineva povestea pe scurt ca nu am chef s-o citesc
NU ! 😀 😀 😀
Am devenit din nou copil
Mie nu prea-mi plac povestile lui Vladimir Colin.O citesc doar pentru ca am tema sa o citesc(si sunt copil!!!).
FOARTE FRUMOASA POVESTEA SUPER TARE :)))) ::))))≫ :})]