Grinch e primar in Galati-dupa ce a adus orasul asta in ultimul hal,acum a furat Craciunul…

Pod peste Dunăre. Aeroport. Un mall. Două mall-uri. Trei mall-uri. Aqua Land. Port turistic. Centură ocolitoare. Drum expres. Spital regional. Metropolă. Autostradă. Telegondolă. Locuinţe pentru tineri. Vi le amintiţi? Unele promisiuni au intrat demult în folclorul electoral. Altele sunt deja promisiuni de legendă. Nici nu ştiu dacă să mă umfle râsul sau plânsul înşirându-le pe toate. Ce s-a realizat? Nimic. Marele nimic. Oraşul pare înţepenit în aceeaşi stare de 20 de ani.

Restul articolului AICI

 

About oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
This entry was posted in Stil de viata and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

82 Responses to Grinch e primar in Galati-dupa ce a adus orasul asta in ultimul hal,acum a furat Craciunul…

  1. mandea007 says:

    Buna seara, multumesc pentru raspuns dar tot nu stiu cine-i asta Grinch? Cine sunt eu, in cele ce urmeaza:

    JUNGHIURI

    Aseară, stând pe net ca tot omul gospodar care şi-a realizat sarcinile de plan pe ziua respectivă, plimbat căţeaua, dus gunoiul, luat pâine, ascultam relaxat puţină muzică. Pe Youtube, fireşte. Acorduri măiestre, de felurite genuri, îmi desfătau auzul din capodoperele muzicii universale. Din păcate, începător fiind în acest vast domeniu al inteligenţii umane, internetul, nu am reuşit să dau de manele…
    Şi cum ascultam cu ochii închişi şi mintea dusă, deodată, pe neaşteptate, m-a fulgerat în piept un junghi! Am oprit muzica, am aprins lumina, şi m-am frecat uşor în zona pieptului. Mă cuprinse spaima, aşa ceva nu mai păţisem vreodată. Mintea începu să lucreze cu febrilitate încercând să desluşească misterul, o fi infarct sau, poate, încercam să mă liniştesc singur, o simplă nevralgie intercostală.
    Cu viteza fulgerului se derula în minte întreaga-mi viaţă: cum vânam vrăbii cu praştia, cum agăţam tinichele de cozile mâţelor, şi cum chinuiam bondari prinzându-i, legându-i cu aţa, silindu-i să zboare…Să mă fi ajuns blestemele lor? că alte răutăţi nu ţin minte să fi făcut. Sau o fi vârsta? Că de, am ceva ani de acum, 53 , mulţumesc de urări, asemenea, şi ţigara…şi băutura…uite al dracu’ cum se legară acuma toate! Başca-s şi niţel şomer, deci musai să băgăm la ecuaţie şi sedentarismul.
    Nu ştiu cum am făcut, am intrat pe Google şi am tastat pe acolo de infarct, de junghi, de ani, de nu mai ştiu ce că nu mă pricep prea bine, v-am mai spus asta odată, şi, hopa stai, ce să vezi, îmi apăru în faţa ochilor un nume: Ian Fleming.
    Cine-i ăsta şi ce vrea de la mine? m-am întrebat nedumerit. Numele îmi suna cunoscut, ceva cumva legat de penicilină. Aş, nici vorbă, persoana-i alta. Am început să citesc cu îndoială în suflet despre acest om, despre ce a facut el la viaţa lui şi ce căuta în viaţa mea.
    Am citit, şi ce-am citit… m-a pus pe gânduri, rău m-a mai pus pe gânduri: el înalt, eu înalt, el uscaţiv, eu slăbănog, el nasul spart, eu nasul spart, că mă pocni alde frate-meu cu geanta, de aia de tablă, cei de seama mea poate o mai ţin minte, când veni odată, cam nervos, de la grădiniţă. Singura nepotrivire, cu însurătoarea. El se-nsură la bătrâneţe, eu eram deja sătul la anii lui. El afemeiat, eu nu pot să spun că e nevasta lângă mine. Deşi englez fuma ca turcii, 70 de ţigări pe zi, eu numai 65, şi bea doar gin, o sticlă-ntreagă, vreo tescovină englezească cred, eu doar rachiu de zărzărică, tot cam atât.
    Dar cel mai tare şi mai tare mă uimiră două chestii: el comandant în serviciile secrete în Al Doilea Război Mondial, eu tot la fel, sergent în rezervă, mai multe nu pot spune că nu am voie, jurământul militar. Şi a doua, şi cea mai frapantă, el casă în insula Mauricius, nu-ş ce apă-i pe acolo, Chineja, Ialomiţa, Pacificul, în fine, nu contează, eu am de gând să-mi fac una la Vameş, pe malul Siretului. Dar mai la vară…
    El îşi boteză coşmelia ,,Goldeneye”, locul unde am eu de gând să-mi ridic casa se cheamă ,,Goldanele”, sau ,,La Goldane”. Dar cea mai tare şi mai tare, că nici un paranormal nu a putut să o explice, şi am apelat la mulţi, e alta.
    Aici am să mă abat puţin de la subiect şi am să încerc să vă destăinuiesc câte ceva din tainele internetului. Şi-s multe al dracu,’ dar pe noi ne interesează numai una. Mai exact este vorba despre un joc, cu mare priză la public, mulţime de puşlamale pierzând timpul pe acolo, unde eu sunt primul. Adică sunt cel mai bun am vrut să zic, nu ştiu ce aţi înţeles, dacă aţi înţeles ceva. Dar asta nu-i treaba mea, înţelege fiecare ce vrea că de aia e democraţie. În fine, să nu o lungim prea mult, jocul se cheamă ,,Counter – Strike”, e cu puşti şi cu pistoale, unde toţi jucătorii au un nume, un nick-name adică, al meu fiind ,,Mandea007”, nume respectat, temut de toţi, de, fost sergent în armata română.
    Şi acum bomba! Prietenul ăsta al meu, al nostru, Fleming ăsta, sătul de plajă şi de gin, v-am mai spus, un fel de şliboviţă englezească, ori din cauză că la bătut soarele la cap, nu se ştie exact, s-a apucat de scris.
    Când?…fix la 53 de ani, şi mai când ?…după un atac de cord, ce?… poveşti despre un spion, pe care cum credeţi că îl cheamă?
    Bond, James Bond, agentul 007. N-am dicţionar englez-român la dispoziţie că eu am făcut doar rusa, dar prea multe potriveli, prea multe coincidenţe, pot să pun pariu că James Bond în englezeşte îi Mandea curat pe româneşte, că 007 e identic şi la fel.
    Mai vreţi asemănări? cred că ajunge, şi aşa-s prea multe, prea bătătoare la ochi. Se văd de la o poştă. Că e vorba de mâna destinului aici nu mai încape îndoială.
    Şi de abia acum ajungem la partea cea mai ciudată, cea mai plină de mister; din cele ce v-am spus mai sus se nasc câteva întrebări, aiuritoare, tulburătoare, din cele ce îţi taie răsuflarea şi îţi zbârlesc părul pe şira spinării, de nici Mulder ăla – alt englez, ce se-nmulţiră ăştia…- cu dosarele lui ,,X” cu tot nu le poate veni de hac, poveştile cu extratereştri, cu vampiri şi alte lighioane fioroase fiind numai bune de adormit copiii.
    Deci, şi în concluzie, de unde ştia nea Fleming ăsta, repet, acum 50 de ani, nick-name-ul meu la ,,Counter-Strike”, că o să-mi fac casă la ,,Goldanele”, şi, mai ales, de unde mai ştia el săracul că eu fix la 53 de ani, după un junghi, şi ce junghi… voi începe să scriu povestea unui celebru spion român, de Floricel e vorba, cu titlul ,,Mandea007 agent secret”?

    • Oana Damian says:

      Interesanta prezentare ! Astept sa citesc romanul acela!

      Grinch e un spiridus care ura Craciunul si incerca tot felul de siretlicuri pentru a strica bucuria celor ce il sarbatoreau. Cateva detalii AICI.

      • VictorCh says:

        Dupa CE, CUM si CAT a scris in comentariu, (in optica mea) NU SE POATE altfel decat ca “nestiinta” lui “mandea007” despre Grinch sa faca parte din spumoasa ironie a textului (nicidecum autorul INTR-ADEVAR – SA NU STIE cine este).

        Da’ Grinch asta era spiridus (personaj fantastic)? Ca eu parca imi amintesc despre el ca despre un personaj uman (chiar daca – probabil – fictiv)…

      • mandea007 says:

        Grinch…habar n-aveam cine-i Grinch cu vreo doua zile-n urma iar acum m-am saturat de el: unde-mi arunc ochii numai ,,Grinchi”, ca ,,e” mai multi. O fi spiridus? O fi personaj uman? Io cred ca e si una si alta. Iata argumentele:

        BRANDUL DE ŢARĂ

        Acum, când primăvara bate la uşă sfioasă şi firavă ca un ghiocel, România iese timid din hibernare, precum un urs morocănos, apucându-se vârtos de treabă. Care treabă veţi spune că, virgulă, criza îşi arată colţii, FMI-ul dă târcoale ca un motan la oala cu smântână, industria e la pãmânt, în agricultură nu mişcă nimic, doar în politică e o oarece efervescenţă creatoare în care toţi îşi dau, cu sârg, la gioale.
        Care treabã, care treabã… pãi ,,Brandul de ţarã ?” Ne putem noi apuca de muncă dacă nu avem un brand? Categoric nu!
        Aşa cã, în acest timp în care verdele crud al ierbii parcã coborât din grãdina raiului răzbate din pământul reavăn, acoperit de gunoaie, mijind pajişti verzi, strălucitoare-n roua dimineţii, în care ciulinii şi scaieţii revin la viaţă împodobind mănoasele câmpii ale patriei, acum pârloagă, şi în care la oraş, cocoţate pe garaje, mâţele fac a belşug şi bunãstare mieunând duios la Lunã, noi, locuitorii acestor meleaguri binecuvântate de Dumnezeu avem treabă, multă treabă, ne alegem ,,Brandul de ţară”.
        Întreprindere dificilã, a naibii de grea, la care participã cu elan întreg poporul, fiştecare dupã mintea şi priceperea lui; aici se cuvine să mulţumim mass-mediei, în general, şi în special d-lor Diaconescu, lui Dan Negru şi Mircea Radu, cât şi atâtor alţi mari oameni de cultură care prin activitatea lor neobosită au contribuit covârşitor, decisiv aş putea spune, la desãvârşirea spiritualã a naţiei.
        Ştirile de la ora 5 stau mărturie geniului creator al bravului nostru popor, atât de oropsit în trecut de năvălirile barbare, de nemţi, turci, ruşi, tătari şi austrieci.
        Dar acum începe greul, pãrerile sunt împãrţite, lupta va fi durã.
        Brâncuşi cu a sa ,,Masă a Tăcerii” vor zice unii; dar o masã goalã, fără nimic pe ea, o friptană, un şprit acolo, măcar oleacă de colivă, ce fel de masă reprezentativă-i asta ? Alţii îi vor propune pe Gicã Hagi, pe Nadia, pe Ilie Nãstase, de parcã toţi românii ar fi stângaci, ar face la flic-flack-uri toatã ziua sau ar juca doar tenis… Mai sunt şi jucători de table, de remy, de pocher, de şeptic, chiar şi de barbut câţiva, pe ãştia cine-i reprezintã? Nţ, nu merge.
        O propunere interesantă, venită din partea doamnei ministru, ar fi Dracula. E veche, propunerea, a mai fost unul, îi juca ochii în cap ca la drac dar am uitat cum îl cheamă… parcã Aghiuţă Michiduţă Agaton, veni cu ea mai demult, pe vremea când Bancorex-ul, fie-i ţãrâna uşoarã, încã mai dãdea credite preferenţiale.
        Dar Dracula ãsta nu-i de al nostru, din popor, e agent britanic, un fel de James Bond, de Gorbunov, de Gribenco, cam aşa ceva, îl nãscoci un scoţian, n-are el treabã cu noi. Eu zic sã ne întoarcem peste vremuri, în timp, sã scormonim în groapa istoriei şi sã vedem ce gãsim pe acolo, ceva de al nostru, neaoş, strãmoşesc.
        Am scormonit ce-am scormonit şi ce-am găsit? L-am găsit pe unul Traian, dar ca să nu fim acuzaţi că decredibilizăm instituţiile statului îl lăsăm deoparte. Deocamdată… Mai scurmarăm noi niţel şi am dat de altul, un voievod viteaz, Vlad Dracul, al cărui urmaş, Ţepeş parcă, ţinea toţi dracii-n frâu de nu mişca unul în front. Era şi cam greu, mde… cu ţeapa-n fund!
        Şi dăinuind prin veacuri spiţa drăceştilor a dat un tartor bătrân, Ceauşescu pre nume, sub cârmuirea căruia chiar că ne-a luat dracul!
        După ce-i expiră mandatul mii şi mii de drăcuşori, scăpaţi din robie, se apucară cu sârg de treabă. Pe unde-şi vârâră ei cozile praful se alese, dracul le luă, şi industrie, şi agricultură şi finanţe-bănci.
        Dracii erau, şi sunt, peste tot şi orişiunde, omnipotenţi şi omniprezenţi. Am dat şi la export şi, Doamne, ce drãcovenii mai fac şi pe acolo! Evoluarã în draci, se bãgară în politică, în afaceri, în diplomaţie, de ajunserã şi ordinatori de credite. Conform preceptului biblic fă-te frate cu dracul, filantropi şi altruişti, ei dracii, măriră salariile la preoţi şi acordară cu generozitate şi dezinteres fonduri nemaipomenite pentru construcţia de biserici.
        Şi are dracul nişte ochi… ar face unii moarte de om, alţii chiar fac pentru ochişorii lui. Dar ce n-ar face pentru ei!
        Pe scurt şi în concluzie ne tragem din draci, începem ca drãcuşori, ca draci împieliţaţi, ne facem ai dracu’, suntem daţi dracu’, suntem dracul gol, suntem dracul pe pământ, suntem mai ai dracu’ ca dracul!
        Sper ca argumentaţia mea să fie suficientă pentru alegerea brandului de ţară: original, românesc, definitoriu: DRACUL.
        Având în vedere că brand avem trebuie musai şi o efigie, o reprezentare artistică ceva. O să-şi cam bage dânsul coada şi printre artiştii plastici consacraţi dar asta e, n-avem ce face, e normal, e omenesc, e specific românesc.
        Îmi permit să-mi exprim, cu sfioşenie, şi o pãrere personală cam cum ar trebui el sã arate, reprezentat artistic: înalt, frumos şi deştept, cu pãrul negru, cârlionţat, pe care sã-l fluture Vântu’, cu ochii mari, negri, şi privirea blândã, ca a lui Patriciu, musai cu mustaţã (dã prestanţã şi nobleţe) a la Ţiriac, iar pe piept un însemn heraldic: o insulã, teancuri de dolari şi euroi cu un motan negru cãlare pe ele, iar dedesubt scris mare, cu majuscule, cu litere de aur, ,,CRESCENT DECI FELIX.”
        În mâna dreaptă va avea o furcă cu dinţii bine ascuţiţi, cu care va impulsiona din când în când viaţa politică; în mâna stângã o coadã lungã, cu şfichi la capãt, pe care o va vârî în societatea româneascã sã o menţinã în mişcare, veşnic vie, cã altfel se împute, se decantează, se lasă gunoiul la fund ( sau se ridică deasupra ?) şi nu are nici un interes. Iar în jurul ansamblului, bineînţeles, sobor de preoţi cu cădelniţe şi tămâie.
        Asta e după părerea mea ceea ce ne-ar defini ca neam şi ţară şi ne-ar trebui şi nouã, ca să intrăm demni, cu fruntea sus, în rândul naţiunilor civilizate.
        Dar acum totul depinde de d-na ministru Elena Udrea.
        Elena… ce nume frumos, predestinat la măreţe fapte: Elena din Troia, poate aţi auzit de dânsa, acea frumoasă şi gingaşă domnişoară ce-i făcu pe greci şi pe troieni să se bată ca chiorii, ani de zile, mulţime de viteji căzând, la datorie, din pricina ei.
        Elena Ceauşescu, savant de renume mondial, om politic proeminent, mamă devotată, chimist, căzută eroic şi dânsa, intoxicată cu plumb, în laboratorul din Târgovişte.
        Despre d-na ministru Elena Udrea, element tânãr dar capabil, de mare viitor, deocamdată nu se pot spune prea multe. Deocamdată… Dar cartea de istorie a omenirii are, slavă Domnului, destule pagini albe. A încercat cu croşetul, nu ştiu cât a reuşit, cu lacrimi pe la târguri de turism, cu dansuri populare şi serbări câmpeneşti, la Cetate, la Dinescu, lângă un bou, tras în ţeapă pus la fript.
        Dar timpul nu-i pierdut, are toată viaţa înainte. Dacă nici cu ,,Brandul de ţarã” nu va ieşi mare brânză mai are o şansă, un lucru minunat, genial, să rezolve marea dilemă a umanităţii, ce a fost mai întâi, oul sau găina?
        Rãspunsul dat de doamna ministru, asemenea unei fulgerătoare lovituri de sabie japonezã, ca în ,,Kill Bill”, va despica nodul gordian şi va răvăşi, limpezind, mintea omenească. Generaţii de filozofi se vor răsuci-n morminte, câinii vor urla la Lunã când, EVRIKA, va izbucni triumfător din suavu-i piept cuprins de orgasmul fericirii: nici una, nici alta, mai întâi a fost mãria sa COCOŞUL!
        Şi va începe deîndată, cu gingaşa-i mânuţă de gospodină pricepută, să facă acel ceva cu care va intra în istorie, în cea gastronomică bineînţeles,
        CIORBA DE COCOŞ !

      • oanaclara says:

        Au ales si ei ceva mai simplu. O frunza e o frunza si atat. O apara ecologistii…primavara creste, toamna cade…
        Ciorba de cocos e mai complicata. Iti trebuie ingrediente, ai nevoie de autorizatie sanitara, personal calificat sa o faca, clienti sa o serveasca. In plus, cum poti purta pe un tricou un bol cu ciorba de cocos? La un mers mai apasat de varsa si …ala esti.😀😀😀

      • oanaclara says:

        “Cum a furat Grinch Craciunul” e o comedie cu Jim Carrey în rolul spiriduşului.

        Spiriduşul care are inima cu două mărimi mai mică locuieşte într-o peşteră cu domnul Crumpit şi câinele său Max.
        Enervat de festivităţile de Crăciun scăpate parcă de sub control din Whoville, spiriduşul conspiră să strice sărbătoarea, dar până la urmă află că spiritul Crăciunului este mult mai adânc decât nişte jucării.

        E posibil ca o persoana sa nu stie cine e Grinch. Tinand cont de cum a evoluat indistria cinematografica, nimeni nu poate sti toate filmele de animatie si personajele pentru ca sunt extrem de multe.

      • VictorCh says:

        – Multumesc pt clarificarile suplimentare (ASA se intampla atunci cand despre vreun subiect iei cunostinta “dupa ureche”, in loc sa-l inveti asa cum se cuvine).

        – BINEINTELES ca nu este ceva de neconceput, ceva imposibil, ca cineva sa nu fi aflat NIMICA despre Grinch, eu insa consider ca – pt cineva care are un nivel de cultura… nu neaparat “superior”, dar oricum situat deasupra unei anumite valori, asa cum scriitura lui mandea007 demonstreaza (in ochii mei) ca o are acesta – este totusi extrem de improbabil (avand in vedere toate referirile – mai directe sau mai aluzive – care se fac de vreo doua decenii – in cam toate mediile – in aceasta perioada a anului): in optica mea, nu se ajunge la acest nivel de cultura daca n-ai o fire nu numai deschisa informatiilor nou-accesibile, ci de-a dreptul curioasa, ba poate chiar analitica si “scotocitoare”.

      • oanaclara says:

        Cu placere!
        Nu pot face presupuneri legate de ce stie si ce nu stie o persoana. Sunt unii oameni pe care ii intereseaza doar anumite domenii si nu dau doi bani pe altele, sunt altii care colecteaza informatii variate , indiferent din ce domeniu provin.

      • mandea007 says:

        Si totusi… trebuie sa marturisesc ca nu stiam mai nimic, pina deunazi, despre dl Grinch. Cred ca numai dl Vanghelie ma intelege, ca vad ca alti contemporani de-ai mei nu imi iarta ignoranta. Daca as fi rau, si eu nu sunt, i-as intreba: stiti voi cine a scris ,,Visul unei nopti de toamna”? Dar eu nu sunt rau, n-am sa-i intreb, am sa-i las sa fiarba in suc propriu dupa reteta de succes ,,Ion Iliescu”, pina le va veni mintea la cap! Si doar atunci, si numai atunci, am sa le spun, ,,Vedeti ce inseamna ignoranta dragi prieteni?”
        @oanaclara Multumesc pentru ajutor, sunt un ignorant si fara tine nu stiu pe unde as fi scos camasa! Ai avut dreptate, pe lumea asta sunt lucruri mult mai importante, parerea mea, decit dl Grinch!
        @ Victor Ch Dracul nu e niciodata atit de negru pe cit pare, ba, citeodata, bate-n blond! Si, tot citeodata, aparentele insala! Deci mai usor cu aprecierile gen…

        ,,NU SE POATE altfel decat ca “nestiinta” lui “mandea007″ despre Grinch sa faca parte din spumoasa ironie a textului (nicidecum autorul INTR-ADEVAR – SA NU STIE cine este).”
        ,,- BINEINTELES ca nu este ceva de neconceput, ceva imposibil, ca cineva sa nu fi aflat NIMICA despre Grinch, eu insa consider ca – pt cineva care are un nivel de cultura… nu neaparat “superior”, dar oricum situat deasupra unei anumite valori, asa cum scriitura lui mandea007 demonstreaza (in ochii mei) ca o are acesta – este totusi extrem de improbabil (avand in vedere toate referirile – mai directe sau mai aluzive – care se fac de vreo doua decenii – in cam toate mediile – in aceasta perioada a anului): in optica mea, nu se ajunge la acest nivel de cultura daca n-ai o fire nu numai deschisa informatiilor nou-accesibile, ci de-a dreptul curioasa, ba poate chiar analitica si “scotocitoare”.

        Pentru ca nu stii niciodata cu cine ai de a face! In orice caz, daca vei afla vreodata, ai sa fii profund dezamagit! Garantat Vanghelie!

        profund dezamagit.

      • VictorCh says:

        “Dracul nu e niciodata atit de negru pe cit pare, ba, citeodata, bate-n blond!”
        …si mai are SI aureola dupa care sa-si ascunda cornitele.

        “…mai usor cu aprecierile gen…[…] Pentru ca nu stii niciodata cu cine ai de a face!”
        OK, mea culpa. Scrisesem comentariile impresionat fiind de calitatea scriiturii si de spumoasa ironie dovedita (accept ca nu este imposibil sa se fi manifestat involuntar). Astept sa aflu CU CINE am de-a face.
        (Oare cunoasterea identitatii autorului sa fie mai relevanta in aprecierea scriiturii si/sau ironiei decat impresia lasata de acestea IN SINE la lecturare?)

      • VictorCh says:

        P.S. Sper ca nu lasasem impresia (incorecta) ca as considera impardonabila necunoasterea unui asemenea detaliu cum ar fi Grinch (cu atat mai mult cu cat este personaj fictiv, care deci nu ne influenteaza vietile), eu gandisem intr-adevar ca mi se paruse a fi doar prea putin probabila.

      • mandea007 says:

        Am inteles perfect, daca in ziua de azi mai poti intelege corect ceva. Dragul meu esti printre putinii care au avut cuvinte frumoase despre prostiile scrise de mine si iti multumesc. Din pacate sunt imun la laude, nimic nu ma maguleste, nimic nu ma incalzeste, mai mult de 30 de secunde. Asa m-a invatat tata de mic:,,Sa nu te culci pe laurii victoriei”, si eu, prostul de mine, l-am ascultat! Degetele de la o mina sunt arhisuficiente si am sa-i redau exact, in ordinea cronologica, pe impricinati : Katia Nanu, Viorel Ilisoi, Alex Stefanescu, unul de pe la Catavencu care dupa ce m-a anuntat ca sunt cistigator a nu stiu carui concurs, normal teapa, ca era inca Vantu patron p-acolo, si, cu voia d-voastra, sunteti ultimul pe lista vorba d-lui Iliescu. Si iar revin si iar spun mai bine sa nu stiti cu cine aveti de-a face ca tare veti fi dezamagit! Si acum, apropos de ignoranta, ca eu sunt la serviciu si de Grinch stim aproape totul, cine a scris ,,Visul unei nopti de toamna”? Vedeti ce senzatie ciudata, neplacuta, de-a dreptul scirboasa aveti? Mama lui de Grinch, cum mai imbirliga el oamenii, si cind, acum, taman in post!

      • mandea007 says:

        Pentru prietenii mei, daca in tara asta mai poti avea prieteni, un cintec drag mie.

      • VictorCh says:

        Existenta sau lipsa prietenilor nu de tara depinde, ci de suflet (al tau si-al lor).

      • VictorCh says:

        Mentionand (in treacat) ca eu nu “trasesem la raspundere” pt necunoastere, nici nu solicitasem amanuntirea mai detailata a subiectului, marturisesc faptul ca nu cunosc autorul lucrarii despre care ma intrebati (nu stiu nici macar daca este vorba despre o scriere literara, o piesa de teatru, un film, o pictura, o fotografie etc.)
        Deasemenea, marturisesc deschis faptul ca senzatia produsa de necunoasterea unei informatii asupra careia esti interogat este neplacuta (lucru pe care NU ACUM l-am aflat, ci il stiam de mult.)

        Cat despre identitatea persoanei care comenteaza, pe de o parte marturisesc deschis ca LA MINE “nu tine” “faza” cu suspansul (scormonitul continuu dar fara a dezvalui informatia, doar pt a trezi curiozitatea) si pe de alta parte reiterez intrebarea finala dintr-un comentariu (de-al meu) precedent: IN CE MASURA este mai relevanta persoana / personalitatea autorului decat impresia lasata de creatia sa (aici – scriitura, ca doar DESPRE EA “era vorba in propozitie”) in ceea ce priveste calitatea creatiei in cauza? Oare aici nu ar fi vorba despre un caz oarecum similar celui din scrierea urmatoare?

        Regulile polemicii civilizate
        Stabilite de Universitatea din Oxford in 1890
        (Aflate de catre mine prin curtoazia domnului Anton Niculescu, comentatorul articolului “Scurt sondaj printre internauti” de Andrei Plesu din ziarul “Adevarul”, 18 mar 2009)

        “In orice polemica stiintifica, sociala sau politica, discutia trebuie sa se rezume la
        schimbul de idei si numai la acele idei care au contingenta cu problema respectiva.

        Partile aflate in polemica folosesc drept argument fie teorii stiintifice, fie fapte concrete din realitate care sunt relevante in ceea ce priveste problema discutata.

        Partile nu au dreptul sa aduca in discutie caracterul, temperamentul sau trecutul adversarului, deoarece acestea nici nu infirma, nici nu confirma validitatea ideilor pe care acesta le sustine.

        Partile nu au dreptul sa puna in discutie motivele care determina atitudinea ideatica a adversarului, deoarece se abate discutia de la problema in sine.

        Etichetarea adversarului prin mentionarea scolii de gandire, clasei sociale, organizatiei profesionale sau partidului politic din care acesta face parte constituie o incalcare a regulilor polemicii si dezvaluie slabiciunea lipsei de argumente.

        Intr-o polemica civilizata conteaza numai argumentele invocate de adversar ca persoana si nu ca membru al unei scoli sau organizatii. Nu ai dreptate pentru ca esti ganditor materialist, patron sau laburist, ci numai daca argumentele tale sunt convingatoare sau nu.”

      • VictorCh says:

        P.S. Accentuez faptul ca eu facusem acele aprecieri nu la adresa subiectelor tratate (“prostiile scrise de mine”) – care mie imi sunt in cel mai bun caz indiferente, daca nu de-a dreptul neplacute, caci a ajuns sa ma dezguste tot ce e in legatura cu politica – ci la adresa simtului umorului (care produsese acea ironie spumoasa) si a talentului literar (care ocazionase scriitura, stilul literar).

  2. Pingback: Viata-n imagini (141211)

  3. Pingback: Latraturi ocose (141211) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  4. Pingback: Alt joc cu poze – 14.12.11 « Florina Lupa Curaru

  5. Pingback: 8 – Moon valley « O lume in imagini

  6. Zamfir POP says:

    Încă mai crezi în promisiuni electorale?! Ai acest drept dacă respecţi dreptul lor de a spune maxim 2% adevăr!

    • oanaclara says:

      Nu mai cred in ele dar ma intristeaza diferenta intre ceea ce este si ce ar trebui sa fie.

      • VictorCh says:

        In optica mea, intristatoare este NU “diferenta intre ceea ce este si ce ar trebui sa fie” (tinand cont de “putinţele” Romaniei, acel “ar trebui sa fie” este situat undeva dincolo de limitele utopicului), ci “diferenta intre ceea ce este si ce AR FI PUTUT sa fie”.
        (De la ceea ce “ar trebui” – conform standardelor altora mai “potenti” pecuniar – la ceea ce ar fi – totusi – posibil si la noi consider ca ESTE totusi o “oarecare” diferenta.)

      • oanaclara says:

        Eh, cam asa ceva…

  7. Pingback: “like” my poems | absolut obişnuit

  8. Pingback: topul celor mai frumoase cîntece de Crăciun – etapa I (5) « Colţu' cu muzică

  9. Pingback: Alt joc cu poze – 17.12.11 « Florina Lupa Curaru

  10. Marian S says:

    Poduri peste Dunăre??? Eu am autostradă suspendată, sic! 🙂

  11. Pingback: Latraturi ocose (171211) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  12. Pingback: Viata-n imagini (171211)

  13. Pingback: Clipe încremenite (171211) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  14. oanaclara says:

    @mandea007
    Multumim pentru melodie ! Sincer , nu stiu de ce mare ajutor am fost. Bine ca stiam despre ce e vorba.🙂 Nici eu nu le stiu pe toate. Acum am citit un comentariu postat de Blue la articolul “7”. Sunt lucruri despre care habar n-aveam.
    Si habar n-am cine a scris “Visul unei nopti de toamna” . Stiu ca “Visul unei nopti de vara” e o opera a lui Shakespeare.

  15. mandea007 says:

    ,,Visul unei nopti de vara” parca unul ,,Secspir” l-a scris. ,,Cel de iarna” un nene, Tudor Musatescu il cheama. iar mie mi-a ramas cea fost mai greu: ,,Visul unei nopti de toamna”. L-am dat gata! A mai ramas ,,cel de primavara” pe care vad ca altul nu are de gind sa-l scrie, tot eu am sa -l duc, sper, la bun sfirsit.
    PS -tot ceea ce scriu trebuie tratat cu indulgenta si cu zimbetul pe buze. Nu am de gind sa jignesc pe nimeni si nici sa supar pe cineva, cu exceptia, bineinteles, a ,,oamenilor politici”! Asa sa le ajute D-zeu!

  16. mandea007 says:

    Visul unei nopti de toamna, trilogie, partea intii din partea intii, fragment. Daca se vor gasi clienti vom mai aduce marfa in ,galantar”. Daca nu, sa ne fie de bine, ,,Sarbatori fericite” la toata lumea!
    VISUL UNEI NOPŢI DE… TOAMNĂ

    ÎNTÂIA NOAPTE, ÎNTÂIUL VIS

    Tare rău. Al dracu’ de tare! Puţin dar bun, cum ar spune vecinul meu, don’ Ştefan. Dar oare a fost vreodată destul?…
    Deşi iar nu am îngrijit-o cum trebuie via săraca şi-a făcut şi anul acesta datoria. Poate să vină iarna de acum. Dacă aveam şi porc… om eram, dar fii-meu a considerat că o căţea e mai potrivită la vremuri de criză, şi uite aşa am rămas eu fără porc. Tot un pârlit de şomer, încă vreo două luni. După aia, D-zeu cu mila.
    Dar cu butoi. Plin! Un fel de Diogene ca să spun aşa. Nu, nu-i fotbalist…
    Butoiul o să-mi fie singura alinare, el o să-mi ţină şi de foame, şi de sete, şi de cald, o să-mi fie singurul şi cu adevărat prieten. Or să mai apară câţiva, o ştiu prea bine, dar anul ăsta am să-i iau la goană, un singur prieten îmi e de ajuns. Şi cu căţeaua doi. Că ea nu bea. Încă…

    Au dreptate nemţălăii ăia când spun că vinu-i şi aliment şi medicament. Cu alimentul m-am lămurit, o cană dimineaţa, două pe la 10, trei la prânz şi restul seara, la culcare, nu trebuie să mai dau bani şi pe mâncare, ba-mi ţine loc şi de agent termic că tot sunt debranşat, dar de asta n-au spus nimic, se vede treaba că n-au ajuns încă la faza asta cu cercetările, aşa că le-o spun eu ca să nu mai cheltuiască banii degeaba.
    Cu medicamentul hmm, nu ştiu ce să spun, cam are efecte secundare… Dar pentru asta n-a facut nimeni nici un studiu! Nu de dureri de cap e vorba, există antinevralgicul dacă nu ştiaţi, alta-i beleaua.
    Făceam un test să-i aflu virtuţile terapeutice, doar ce stătuse din fiert, şi m-a luat aşa, deodată, brusc, pe neaşteptate, după numai două kile, un somn adânc din ăla… senatorial dacă pot să-i spun aşa, de nu ştia săraca nevastă-mea ce să facă, să cheme SMURD-ul sau să cheme popa? Noroc că are pregătire medicală şi a văzut că mai suflam, mi-a pus oglinda, a dus-o capul, altfel mă trezeam, dracu’ ştie, printre morţi. Că dacă apuci să intri pe poarta spitalului cam asta ţi-e soarta. Cel puţin pe aici, pe la noi, pe la Galaţi. Şi câteodată e chiar mai bine pe acolo decât printre ăştia viii… nu tu manele, nu tu talk-şouri, nu Băsescu, Boc, Iliescu, Geoană, Udrea, nu tu vezi că ai 20 de milioane la întreţinere, te dăm în judecată, puşcăria te mănâncă, nimic din toate astea, e linişte şi pace, acolo…

    Şi cum căzusem eu în somn adânc vise peste vise mi se învălmăşeau în minte. O visam pe nevastă-mea, la capul meu, cu o găleată în mână, visam căţeaua că mă lingea pe bot, Doamne câte nu visam… Se făcea că eram şi pe aeroportul Otopeni unde d-nul Preşedinte ţinea o cuvântare de rămas bun, auziţi acilea ce spunea, în rezumat fireşte.
    Cică: pentru că ţara este în criză şi trebuie să facem economii la buget, şi ca exemplu personal, voi pleca în China cu tot Guvernul şi Parlamentul după mine, în schimb de experienţă. De ce în China? Pentru că sunt singurii care au creştere economică când toate ţările democratice, vorba vine, se zbat în criză şi marasm. În cele 10 zile, de concediu fără plată, cât voi lipsi eu din ţară îmi va ţine locul tovarăşul Mao Tze Dun sau cum naiba îl mai cheamă, că ţara lui o duce bine şi n-are treabă cu criza, şi Olimpiada a terminat-o cu brio, nici cutremure n-au mai fost, adică stă degeaba şi se cam plictiseşte. Aşa că, hai pa!

    • VictorCh says:

      “…mie mi-a ramas cea fost mai greu: ,,Visul unei nopti de toamna”.”

      – Si totusi… Consider ca raspunsul este CEL PUTIN incomplet, daca nu chiar incorect: CINE anume (specific, cu nume si prenume) este autorul lucrarii “Visul unei nopti de toamna”? (Nu de alta, da’ ca sa stiu ce sa raspund daca imi va mai fi pusa aceasta intrebare, ca doar n-o sa raspund (asumandu-mi merite nemeritate (!) ) “eu”, nici (dand impresia de neseriozitate) “mandea” (si inca “007” (!) ) )

      – Constat cu bucurie ca dumneata iti consideri lucrarea drept fiind “de dreapta” (“cea”)😛

      • mandea007 says:

        Daca vei avea rabdare poate vei afla si cine a scris toate ,,elucubratiile” de mai sus. Desi cine a scris, X sau Y, nu stiu daca are mare importanta . Nu inteleg de ce ai devenit asa nervos; Nu am avut nici o intentie, nici sa supar pe cineva, nici sa agasez cu prezenta mea, dimpotriva, am fost bucuros ca am gasit pe cineva, asa am simtit eu, care imi apreciaza felul de a scrie. Oricum o saptamina nu voi fi prezent pe aici. Sper ca timpul sa fie un sfetnic bun pentru toti. Numai bine, tuturor!

      • oanaclara says:

        Ce ati patit , oameni buni si dragi? Daca va mai contraziceti mult, ma apuc de scris “Visul unei nopti de primavara” , sa avem toate anotimpurile.😀😀😀
        Imediat ce termin cu impodobitul bradutului meu buclucas ma apuc de citit prima parte a visului de toamna.
        @Victor, te rog sa lasi omul in pace! Isi va dezvalui identitatea daca si cand va dori.
        Seara faina sa aveti amandoi!

      • VictorCh says:

        Citisem candva (nu mai stiu pe unde) o anecdota care zicea ca-l striga Ion pe Gheo “Haida, mai, c’-am prins un urs!”, si la raspunsul “Lasa-l, mai, si vino incoace!” replica a fost “L-as lasa eu, da nu ma lasa EL PE MINE!”
        Dupa cat si cum ma stii dumneata pe mine de cand comentez pe-aici, cred ca ti-ai dat seama ca in mod normal eu n-as fi staruit in felul acesta – da’ m-a “zgandarit” chiar dumnealui, cu insistentele sale asupra intrebarii referitoare la autorul lucrarii: pai daca “m-a facut de ras” (!) demonstrandu-mi necunoasterea, macar sa aflu si eu raspunsul corect pe care nu stiusem sa-l dau.

      • oanaclara says:

        🙂 Oricum,dumnealui alege cand sa ne spuna care e adevaratul nume al autorului fragmentului de mai sus. Nu cred ca “te-a facut de ras”.

      • VictorCh says:

        Asa-i! Nu dansul m-a facut de ras, ci m-a pus sa ma fac singur (de ras).😆

      • oanaclara says:

        O ,Doamne,n-am vrut sa se inteleaga asta. Era pur si simplu un schimb de replici. Nu a iesit nimeni “sifonat” din asta.

      • VictorCh says:

        …ceea ce NU consider ca ar fi un motiv valabil pt a te “ierta” de un pic de tachinare!😛 (Crezi ca de pomana am pus acolo la sfarsit “zambaretul” ala care se hlizeste?)
        Daca din ATATA LUCRU m-as simti / considera “sifonat” ar insemna ca as fi ajuns TARE rau.

      • VictorCh says:

        P.S.
        …si n-am pretentia sa-i aflu adevaratul nume – imi este suficient sa aflu pseudonimul (“numele de scena”) care apare scris pe coperta drept autor…

      • VictorCh says:

        P.S. Am raspuns (clarificand lucrurile) si-am tacut, trecand la colt.

      • oanaclara says:

        🙂 Blogul asta e precum casele oltenilor…rotund ca sa nu vorbeasca lumea pe la colturi. Asa ca, n-avem colt, stai linistit.

      • VictorCh says:

        N-ai suparat si n-ai agasat si nu m-ai enervat, da’ cred c’-ar fi cazul sa-ti asumi consecintele modului in care au evoluat lucrurile. (Daca INTR-ADEVAR “cine a scris” n-ar fi avut mare importanta, n-ai fi staruit atata asupra intrebarii referitoare EXACT la acest lucru, repetand-o.)
        Absenta (de aici) placuta (acolo unde esti prezent), si sa ne citim cu bine cand vei reveni. Pana atunci – o saptamana buna sa ai!

    • oanaclara says:

      Inceputul e promitator. Astept si continuarea. Nu de alta dar ce ne-ai dat de lecturat aici e un fel de mostra gratuita precum cele oferite in supermarket: o scobitoare in care e infipta o farama de cascaval. Nici macar o feliuta. E delicios, dar atat de putin…🙂

      • VictorCh says:

        Corect – SI EU abia astept sa citesc tot alte si alte mostre de asemenea scriitura (si umor); eventual poate ca “ne rasfata” oferindu-ne link spre blogul dansului, unde apar asemenea texte (si poate si de alta factura)…

  17. Pingback: Vechi scăpărări (171211) | Amintiri din filumenie

  18. Florin says:

    Mie imi place aia cu podul peste Dunare.. De cand aveam eu 9 ani ( acu 15 ani ) se tot face pod peste Dunare.. tin minte ca mama imi spunea : ”pe aici or sa faca astia un pod maaare maaare pana pe partea cealalta”… Da.. Nici in ziua de azi nu s-a pus temelia primului stalp macar..Si totusi fiecare primar a PROMIS SOLEMN ca va realiza acest lucru.. Cred ca podul asta devine ca fata morgana.. Multa apa va mai trece pe Dunare pana sa avem noi pot..

    • oanaclara says:

      Parerea mea e ca de-asta au creau magazinele de vise. Fumezi o iarba, ti se pare ca levitezi peste Dunare…la ce iti mai trebuie pod?😀😀😀 Si aia cu drumul express Galati-Braila e tare de tot. Cand iesi din Galati, pe dig, inspre Braila, se vad undeva pe camp, pe dreapta, niste inceputuri de canalizari/picioare de pod….habar n-am ce-s alea, dar acum vreo 4 ani, instructorul auto cu care faceam scoala de soferi mi-a spus ca acolo a inceput constructia drumului express. Si acum e la fel.😀

  19. Pingback: Vechi scăpărări (141211) | Amintiri din filumenie

  20. Pingback: Noi şi ai noştri – 17.12.11 « A.P.I.S. România

  21. Pingback: Noi şi ai noştri – 14.12.11 « A.P.I.S. România

  22. Pingback: Alt joc cu poze – 21.12.11 « Florina Lupa Curaru

  23. mandea007 says:

    Buna ziua tuturor. Saptamina asta lucrez dupa-amiaza iar timpul e vesnicul meu inamic. Am ramas dator, iar acum vreau sa-mi platesc ,,datoria”: Visul unei nopti de ..toamna” partea intii. Sa auzim numai de bine!
    VISUL UNEI NOPŢI DE… TOAMNĂ

    ÎNTÂIA NOAPTE, ÎNTÂIUL VIS

    Tare rău. Al dracu’ de tare! Puţin dar bun, cum ar spune vecinul meu, don’ Ştefan. Dar oare a fost vreodată destul?…
    Deşi iar nu am îngrijit-o cum trebuie via săraca şi-a făcut şi anul acesta datoria. Poate să vină iarna de acum. Dacă aveam şi porc… om eram, dar fii-meu a considerat că o căţea e mai potrivită la vremuri de criză, şi uite aşa am rămas eu fără porc. Tot un pârlit de şomer, încă vreo două luni. După aia, D-zeu cu mila.
    Dar cu butoi. Plin! Un fel de Diogene ca să spun aşa. Nu, nu-i fotbalist…
    Butoiul o să-mi fie singura alinare, el o să-mi ţină şi de foame, şi de sete şi de cald, o să-mi fie singurul şi cu adevărat prieten. Or să mai apară câţiva, o ştiu prea bine, dar anul ăsta am să-i iau la goană, un singur prieten îmi e de ajuns. Şi cu căţeaua doi. Că ea nu bea. Încă…

    Au dreptate nemţălăii ăia când spun că vinu-i şi aliment şi medicament. Cu alimentul m-am lămurit, o cană dimineaţa, două pe la 10, trei la prânz şi restul seara, la culcare, nu trebuie să mai dau bani şi pe mâncare, ba-mi ţine loc şi de agent termic că tot sunt debranşat, dar de asta n-au spus nimic, se vede treaba că n-au ajuns încă la faza asta cu cercetările, aşa că le-o spun eu ca să nu mai cheltuiască banii degeaba.
    Cu medicamentul hmm, nu ştiu ce să spun, cam are efecte secundare… Dar pentru asta n-a facut nimeni nici un studiu! Nu de dureri de cap e vorba, există antinevralgicul dacă nu ştiaţi, alta-i beleaua.
    Făceam un test să-i aflu virtuţile terapeutice, doar ce stătuse din fiert, şi m-a luat aşa, deodată, brusc, pe neaşteptate, după numai două kile, un somn adânc din ăla… senatorial dacă pot să-i spun aşa, de nu ştia săraca nevastă-mea ce să facă, să cheme SMURD-ul sau să cheme popa? Noroc că are pregătire medicală şi a văzut că mai suflam, mi-a pus oglinda, a dus-o capul, altfel mă trezeam, dracu’ ştie, printre morţi. Că dacă apuci să intri pe poarta spitalului cam asta ţi-e soarta. Cel puţin pe aici, pe la noi, pe la Galaţi. Şi câteodată e chiar mai bine pe acolo decât printre ăştia viii… nu tu manele, nu tu talk-şouri, nu Băsescu, Boc, Iliescu, Geoană, Udrea, nu tu vezi că ai 20 de milioane la întreţinere, te dăm în judecată, puşcăria te mănâncă, nimic din toate astea, e linişte şi pace, acolo…

    Şi cum căzusem eu în somn adânc vise peste vise mi se învălmăşeau în minte. O visam pe nevastă-mea, la capul meu, cu o găleată în mână, visam căţeaua că mă lingea pe bot, Doamne câte nu visam… Se făcea că eram şi pe aeroportul Otopeni unde d-nul Preşedinte ţinea o cuvântare de rămas bun, auziţi acilea ce spunea, în rezumat fireşte.
    Cică: pentru că ţara este în criză şi trebuie să facem economii la buget, şi ca exemplu personal, voi pleca în China cu tot Guvernul şi Parlamentul după mine, în schimb de experienţă. De ce în China? Pentru că sunt singurii care au creştere economică când toate ţările democratice, vorba vine, se zbat în criză şi marasm. În cele 10 zile, de concediu fără plată, cât voi lipsi eu din ţară îmi va ţine locul tovarăşul Mao Tze Dun sau cum naiba îl mai cheamă, că ţara lui o duce bine şi n-are treabă cu criza, şi Olimpiada a terminat-o cu brio, nici cutremure n-au mai fost, adică stă degeaba şi se cam plictiseşte. Aşa că, hai pa!

    Şi doar ce plecă avionul prezidenţial că odată se înnegri cerul. Nu de nori sau de tornade sau de fum de combinate, ci de avioane chinezeşti. Venea preşedintele Chinei cu câţiva colaboratori. Când zic câţiva, hm, normal că trebuie să vă gândiţi la câteva milioane. Sau zeci de… O nimica toată, la ei, acolo… Cum veniră se şi apucară de treabă.
    Întâi şi întâi au făcut cuiburile de pasăre, ştiţi ce-s alea de la Olimpiadă, în două zile au fost gata cu nocturnă, turnichete sau turnicheţi, nu ştiu forma corectă că don’ Vanghelie nu vrea să-mi răspundă la telefon, gazon de-adevăratelea şi alte alea.
    Încă două zile şi toată ţara era plină de autostrăzi, asfaltată ca în palmă, ba din elan muncitoresc asfaltară şi juma’ de Ucraină, trei sferturi din Ungaria şi toate străzile până la Cotul Donului. În timpul ăsta chinezii noştri dragi au învăţat şi limba, care nu o ştiau, că majoritatea o stăpâneau la perfecţie fiind licenţiaţi pe vremea întâiului nostru preşedinte.
    Aflând că magistraţii sunt în grevă, la Dăbuleni, la recoltat de pepeni, şi parlamentarii în China, se apucară să rezolve şi problemele din legislaţie şi justiţie. Accesul la dosare floare la ureche, lacăte chinezeşti, ha, ha, făceau şi desfăceau la grădiniţă, în sfârşit, începură treaba.
    Ca să nu fie discuţii şi invocări de principii de neconstituţionalitate, de recuzări de complete de judecată, de conflicte de interese, etc, ştiţi d-voastră cum stă tărăşenia, au hotărât să aplice legea chinezească că-i mai simplă şi mai uşor de priceput.
    Aşadar şi ca să nu pierdem timpul, dosarul 1: acuzat x, pledoarie acuzare 1 minut, apărare 1 minut, deliberare 1 minut, vinovat de corupţie, sentinţa: pac pac. Dosarul 2: acuzat y, acuzare 1 min, apărare 1 min, deliberare 1 min, vinovat de luare de mită, sentinţa pac pac. Etc…
    Acum d-voastră veţi face un exerciţiu de imaginaţie şi o să vă închipuiţi dosarele Bancorex, FNI, Sidex, Petrom, Romtelecom, Alro, de Flotă nu pomenim nimic aici, vom reveni la final, etc, etc, etc, rezolvate toate în unu, plus unu, plus unu, egal trei minute fix. Cu tot cu recurs, că legislaţia chineză nu permite aşa ceva, are încredere în justiţie, în a lor nu în a noastră.
    Bine bine o să spuneţi, dar cuiburile de pasăre, cei cu ele, de astea ne trebuiau nouă când ţara e în criză? Păi cam de astea. Că după modelul chinezesc cel mai bun exemplu se dă pe stadioane, să vadă lumea, să bage la cap, care are. Ce?, un ceva de calibrul 7,62.
    Aşa că în pauza meciurilor de fotbal dintre echipele chinezeşti, să zicem ,,Hai Făn Fân” şi ,,Ce-ai În Sân”, erau câteva mii şi jucau non-stop dar din lipsă de timp că erau sentinţe multe de adus la îndeplinire numai 10 minute repriza, se auzea, în pauză fireşte, care dura între două şi trei ore, triumful legii, dar din spirit de economie că nu ieşisem incă din criză doar pe jumătate, adică numai pac. În ceafă!
    Deci în alte două zile se rezolvă şi problema corupţiei şi a Justiţiei, că tot făcea tanti Europa panaramă pe chestia asta. Am uitat să vă spun că legislaţia chineză prevede numai două tipuri de pedepse: pe lângă sus numitul pac pac, asta pentru pagube de peste 15 000 de euro, mai există şi zdup zdup, deci Remeş a avut zile… Alţii n-au fost atât de norocoşi.
    În sfirşit, veniră de hac corupţiei şi sistemului ticăloşit. De unde aveau informaţii veţi spune, pe bună dreptate, de judecau cu atâta celeritate, nu ştiu ce înseamnă dar sună bine, că don’ Vanghelie tot nu vrea să răspundă la telefon, cred că n-are semnal pe la Dăbuleni, la tabăra de vară a social-democraţilor, la pepeni, sau poate pac pac, mai ştii…
    Păi d-voastră credeţi că vânzătorii ăia de tenişi şi chinezării chiar cu asta se ocupau? N-aţi auzit de servicii? Atunci auziţi acuma. Ei notau cu sârg şi spor ceea ce ar fi trebuit să noteze SRI-ul nostru drag, plecat şi el în misiune, la Dăbuleni, la pepeni, şi au avut ce nota în 20 de ani de zile: cât e şpaga pentru o tarabă, pentru un container, pentru o autorizaţie, cât te costă să lansezi un geamantan la apă, cine o ia şi cu cine o împarte, notau tot, nu ca procurorii noştri pe care îi trage corupţia de mână iar ei îi dau cu piciorul. La şpagă, nu… Am uitat să vă spun că în jurul secţiilor de poliţie au ridicat un fel de ziduri chinezeşti, de vreo 6 metri înălţime, şi le-au schimbat şi denumirea: secţia de poliţie, să zicem 16 , devenea penitenciar de maximă siguranţă nr.16 şi urma judeţul, ca la maşini. Asta ca să se ştie clar care-i de Argeş, care de Constanţa, Cluj, că la Bucureşti, unde era lumea bună, le-au schimbat pe toate… Cei ce mişunau pe acolo erau consideraţi mai periculoşi, sau mai tăntălai, depinde de punctul de vedere, faţă sau profil, decât cei de la subsol. Iar gardieni au fost angajaţi, pe bază de concurs fireşte, cei proaspăt eliberaţi din penitenciare, având o solidă pregatire fizică şi juridică, fiind plini de personalitate, demnitate, determinare, şi animaţi de o puternică dorinţă de promovare a virtuţilor statului de drept.

    După asta au luat pauză vreo două zile, că munciră destul, şi au pornit să viziteze frumoasa noastră ţară. Din păcate d-na ministru a Turismului fiind plecată cu Preşedintele în China nu a putut să-i însoţească, aşa că au fost nevoiţi să se descurce singuri. Şi sau descurcat de minune. Plini de voioşie au cutreierat ţara în lung şi în lat. Ba chiar şi-n curmeziş. Din vârfurile munţilor până la marea cea mare auzeai numai ,,Olarioooo”, dar pe chinezeşte, şi suna cam aşa: ţii la el mă! Vorba e că după ce trecu week-end-ul lor chinezesc de la Nistru pân’ la Tisa nu mai găseai picior de câine sau de mâţă. Ce zic picior, măcar o tibie, un peroneu, o gheară, o unghie ceva, nimic nimic… De la dinozauri a mai rămas câte ceva dar de la dânşii ba. Unde au dispărut, cum şi de ce, Domnul sau dracul ştie!
    Dar cea mai mare ispravă a fost alta. Economia se relansă, renăscu de nu-ţi venea a crede. Toate ziarele erau pline cu oferte de servici. Toate! Nu tu sport, nu tu vremea, nu tu fata de la pagina 5, numai şi numai oferte de servicii, din toate domeniile de activitate. Mii şi milioane de locuri de muncă. Cel mai mult şi mai mult se căutau manageri, directori, şefi, funcţionari publici, de judecători, procurori şi poliţişti nu mai vorbesc, că mai rămăseseră cam câte unul, doi pe judeţ.
    În fine, o gravă criză a forţei de muncă se abătu asupra României. Noroc de Europa că ne sări în ajutor. Şi de nea Obama. De la el ne veniră câteva divizii de poliţişti înarmaţi până-n dinţi, de la nea Berlusconi veni unul Catani, parcă procuror, cu echipa lui cu tot, d-na Regină a Angliei ne trimise în dar două batalioane de judecători, dar prea târziu şi cam degeaba, că nu mai aveau pe cine prinde şi nici pe cine judeca.
    În administraţia publică era jale, primari vreo trei şi consilieri vreo şapte, cei mai mulţi, o spun cu bucurie şi mândrie în glas, de la noi, de la Galaţi, ăştia au avut noroc şi au scăpat că aveau hârtie de la doctor ca iresponsabili! Cică în China nu se respectă drepturile omului şi a persoanelor cu handicap… Noi alegeri în toată ţara dar candidaţi ioc, nimeni nu mai voia să fie ales. Aşa că tot coana Europa ne trimise în dar câte un primar pentru fiecare localitate şi câţiva consilieri, din pensionari fireşte, că la noi nu se cumulează pensia cu salariul, şi fiind ţara săracă şi bugetul mic…

    În sfârşit, au trecut cele 10 zile. Pe aeroportul Otopeni preşedintele Chinei aştepta delegaţia ţării noastre în vizită de rămas bun, cu câteva dosare la subţioară, câte unul de căciulă. După aterizarea avionului prezidenţial fiecare demnitar se repezi să dea mâna cu preşedintele Chinei, cică în semn de mare stimă şi respect. Cu aceeaşi căldură tovarăşul Mao le strângea mâna şi le înmâna câte un dosar şi urarea de bun venit, pac pac, împreună cu invitaţia, obligatorie, la finala Cupei Chinei ce se disputa în aceeaşi seară între echipele chinezeşti, omonimele lui Steaua şi Dinamo de la noi, Pac-Pac şi Zdup-Zdup, pe stadionul Ghencea militar proaspăt renovat.
    La urmă, conform uzanţelor diplomatice, preşedintele României se prezentă în faţa înaltului oaspete, vorba vine, că era cât Boc, acuma gazdă, pentru a-i mulţumi şi a-i împărtaşi impresiile sale. Dar cum ora era târzie şi trebuia să înceapă meciul tovarăşul Mao nu avea chef de dulcegării diplomatice, aşa că îi înmână ca dar de bun rămas un dosar pe care desluşii cu greu câteva litere, un F, un L, un O, un T şi cam atât, că mă îmbrânci cu gingăşie un SPP-ist, înjurându-mă duios de mamă. Dar urarea de bun venit, sau bun rămas, pac pac, nu mai apucă să o adreseze că se petrecu ceva neaşteptat.
    De sub burta avionului, în galop năprasnic, o arătare ca un vis se îndreptă în goană spre cei doi preşedinti: ceva alb, călare pe altceva alb, cu părul, nu, nu alb, blond, fluturând în vânt, ca o floare de lotus, ca un nufăr, ca un fir de, era să zic trandafir, crin, o arătare de coşmar, şi coşmarul e tot un fel de vis, apăru din noaptea tenebroasă că se lăsase seara. Era Elena Udrea care înţepenită de drumul lung ieşise cu armăsarul din dotare, să se dezmorţească niţel, la călăreală. Călarea pe celebrul Catamaran, cal botezat aşa în amintirea vremurilor de demult, când jună studentă la turism fiind, la Universitatea din Pleşcoi, şi aflată în practică pe litoralul românesc făcea cu mâna vajnicilor marinari ce lăsau malurile, să înfrunte vânturile, valurile, cu speranţa că se vor întoarce cât mai curând cu cala plină de blugi, cafea, whiski şi ţigări.
    Tulburat peste poate, din lipsă de ginseng sau din cauză de ţuică de Piteşti, aici nu sunt sigur, preşedintele Mao invită imediat la convorbiri oficiale pe omologul său român. Trei minute a durat convorbirea. Redau în întregime stenograma:

    Pr. MAO- PAC PAC SAU FLOARE DE LOTUS.
    Pr. BASESCU- NU, NU.
    Pr. MAO- PAC PAC SAU FLOARE DE LOTUS.
    Pr. BASESCU- NU.
    Pr. MAO- PAC PAC SAU FLOARE DE LOTUS
    Pr. BASESCU -OK, DA, PA.

    În continuare totul s-a desfăşurat normal; d-nul Mao luă de căpăstru pe numitul Catamaran cu doamna încă încălecată, şi urcă în avion care decolă în grabă. Eu am rămas singur cu d-nul Preşedinte care îşi smulgea, vorba vine, părul din cap, plângând în hohote şi strigând cu glas stins şi tânguitor, Nuţi, Nuţi, Nuţi, etc.
    Deodată, din senin, de nu ştiu unde, că era noapte şi cam întuneric, o ploaie rece, torenţială, mă surprinse şi cuprinse. L-am lăsat pe d-nul Preşedinte în plata Domnului şi grija SPP-lui şi… am deschis ochii!
    La capul meu, nevastă-mea săraca, cu ochii plânşi, îmi turna cu găleata apă-n cap în timp ce căţeaua mă lingea pe bot, să-mi revin din letargie. Privind buimac în jur dau cu ochii de televizor unde, ptiu drace!, ce să vezi… preşedintele Băsescu, în conferinţă de presă, pe aeroportul Otopeni. Pleca în China!

  24. Pingback: Noi şi ai noştri – 21.12.11 « A.P.I.S. România

  25. Pingback: Viata-n imagini (211211)

  26. Pingback: Clipe încremenite (211211) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  27. Pingback: Latraturi ocose (211211) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  28. mandea007 says:

    Pentru Aliosa. Am avut un prieten, demult, cu numele asta. Nu mai stiu nimic despre el de vreo 40 de ani. Numai bine, tuturor!

  29. Pingback: Noi şi ai noştri – 24.12.11 « A.P.I.S. România

  30. Pingback: Noi şi ai noştri – 28.12.11 « A.P.I.S. România

  31. Pingback: Alt joc cu poze – 24.12.11 « Florina Lupa Curaru

  32. Pingback: Vechi scăpărări (101211) | Amintiri din filumenie

  33. Pingback: Vechi scăpărări (211211) | Amintiri din filumenie

  34. Pingback: Vechi scăpărări (241211) | Amintiri din filumenie

  35. Pingback: Clipe încremenite (241211) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  36. Haideti sa ne gandim ca in decembrie, de Craciun si Mos Nicolae, se cumpara probabil cel mai mult seturi de lenjerie sexy, ca na lumea e mai inventiva in dormitor de sarbatori.

    • oanaclara says:

      Hahahaha!!!!! Sau mai bine HOHOHOHO.😀 Ce sa fac? sa cumpar lenjerie sexy zici? Daca imi garantezi ca are gust de friptura, sarmale, cozonac si ca imi pot servi cu ea rudele ce vin in vizita de sarbatori, e ok.
      AM IMPRESIA CA AI GRESIT BLOGUL. COMENTARIUL ACESTA ERA PENTRU ALTA ADRESA PROBABIL.

      • VictorCh says:

        Lasand deoparte neadecvarea comentariului la subiectul si “tonul” articolului (SI la cele ale comentariilor precedente), doua observatii referitoare la raspunsul dumitale:

        – O lenjerie cu adevarat sexy (confectionata, aleasa si… “prezentata”* cu mult bun-gust) poate sa substituie (sau eventual sa completeze) EXCELENT o masa “de zile mari”.
        * FOARTE mult depinde CUI anume, CAND, CUM si IN CE IMPREJURARI ii este prezentata…

        – Nemoteniile – atunci cand vin in vizita la parinte singur (SI “bugetar”!) a doi asemenea “nazdravani” – ar putea avea decenta de a aduce ELE (PE LANGA cadouri) tratatiile de sarbatori (sau eventual – ca suprema recunoastere a superioritatii talentului culinar al gazdei – sa trimita (DINAINTE) doar “materia prima” (sau… substitutul sau pecuniar) pt confectionarea mancarurilor cu care doresc sa fie intampinate), disponibilizand astfel gazdei fondurile necesare mentionatei achizitii…

      • oanaclara says:

        E, o lenjerie sexy de bun gust poate fi prezentata atunci cand ai cui.😀 Oricum la cate alte chestii am de facut , asta ar fi ultima pe lista.
        Legat de rubedenii…n-am murit niciodata de foame si am grija sa nu lipseasca mai nimic din frigider. Bugetara din mine mai face si alte chestii in timpul liber pentru ca salariul nu e de ajuns. De exemplu , colaborez cu Astra Asigurari si am invatat sa fac tot felul de contracte de asigurare: locuinte, RCA, Casco, malpraxis, calatorie… In fine, in unele luni se castiga banuti frumosi. In afara de asta, de cate ori ma prind rudele de la tara in vizita pe acolo ma intreaba daca nu ma supar daca imi dau faina, malai, legume, fructe…ieri am venit si cu cateva “porcarii” de acolo. In camara sunt destule conserve pregatite pentru iarna, congelatorul e plin…Ar fi nedrept sa ma plang. Sunt multi mai amarati decat mine.

  37. Pingback: Clipe încremenite (281211) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  38. Pingback: Clipe încremenite (301211) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  39. Pingback: Noi şi ai noştri – 31.12.11 « A.P.I.S. România

  40. Pingback: Noi şi ai noştri – 04.01.12 « A.P.I.S. România

  41. Pingback: Alt joc cu poze – 04.01.12 « Florina Lupa Curaru

  42. Pingback: Clipe încremenite (141211) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  43. Pingback: Clipe încremenite (111211) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s