Banii japonezilor disparuti

Japonezii au returnat echivalentul a 78 de milioane de dolari, bani găsiţi în portofelele care s-au recuperat după tsunami

O femeie s-a trezit cu 40.000 de yeni într-un plic adus de tsunami direct la ea în sufragerie. O altă femeie a găsit 26.000 de dolari într-o geantă aflată peste o grămadă de dărâmături. Fiind vorba de Japonia, ambele s-au grăbit să predea banii la poliţie. 
Nu sunt singurele cazuri. După tsunamiul care a lovit Japonia în martie, japonezii au returnat echivalentul a 48 de milioane de dolari, bani găsiţi în portofelele care s-au recuperat după ce a început curăţenia de după urgie. Alte 30 de milioane de dolari au fost recuperate, după ce japonezii au predat seifurile găsite printre dărâmături.
“Oamenii vin şi îmi spun că vor ca banii să ajungă înapoi la proprietar”, povesteşte Kouetsu Saiki, un poliţist din prefectura Miyagi, care se ocupă de recuperarea obiectelor pierdute în timpul tsunamiului şi returnarea lor către proprietari. 
Şi mai remarcabil, spune Saiki, este că cei care aduc portofelele nu vor să păstreze banii, dacă fostul posesor nu poate fi găsit, deşi legea le permite. 25.000 de oameni din această zonă fie au fost declarati morţi, fie sunt dispăruţi. 
Potrivit legii japoneze, obiectele pierdute care nu sunt revendicate în trei luni fie de proprietar, fie de găsitor, intră în posesia statului.
Tsunamiul din martie a dărâmat case şi a luat pe sus automobile, târându-le apoi înapoi în mare. Totuşi, mai bine de 5.700 de seifuri au fost recuperate, majoritatea fiind găsite de cetăţeni care au anunţat poliţia. 
Unul dintre seifuri conţinea 1,5 milioane de yeni (20.000 de dolari). Aparţinea directorului unei companii. Bărbatul a primit banii înapoi, dar a preferat să-i împartă la angajaţii rămaşi în viaţă. 
Până acum, din cele 30 de milioane de dolari găsite în seifuri, au fost retunate 29,5 milioane.
Cinstea unui popor în raport cu altul este greu de demonstrat. Totuşi, un astfel de test a fost făcut de profesorul Mark West, de la Facultatea de Drept din Michigan, în 2003. 
Acesta a lăsat pe străzile din Tokyo şi pe cele din New York câte 20 de portofele, conţinând fiecare echivalentul a 20 de dolari. 
În New York au fost returnate şase portofele cu toţi banii şi două fără bani. În Tokyo au fost returnate 17 portofele, toate cu banii în ele. Un singur japonez şi-a rezervat dreptul de a păstra banii, dacă proprietarul nu va fi găsit.
Cazul care l-a impresionat cel mai mult pe poliţistul Saiki nu este returnarea unui seif plin de bani, ci a unui seif care conţinea un album de fotografii. Proprietarul a izbucnit în lacrimi când l-a primit.
“Îşi pierduse şi casa şi familia în tsunami. Fotografiile din seif erau tot ce-l mai legau de viaţa de dinainte”.
Sursa:mail

About oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
This entry was posted in Stil de viata and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

23 Responses to Banii japonezilor disparuti

  1. Aliosa says:

    @ Oanaclara,
    Bună ziua !
    În situații catastrofale poporul japonez acționează ca un tot unitar pentru înlăturarea efectelor produse .
    Să fi fost ROMÂNIA în locul JAPONIEI, mai dădea cineva înapoi proprietarilor banii găsiți după cutremur ?
    Invitație :
    http://aliosapopovici.wordpress.com/
    Cu respect,
    Alioșa.

    • oanaclara says:

      E o chestiune de educatie si de bun-simt.
      Zi frumoasa sa ai!

      • VictorCh says:

        Categoric ESTE o chestiune de educatie, dar de bun-simt este doar prin prisma educatiei primite, altfel este mai mult o chestiune de empatie, de a te pune TU “in pielea” “preopinentului”: daca lucrurile ar sta invers, oare cum m-as simti eu (in calitate de pagubas) daca gasitorul s-ar purta asa cum ma pregatesc eu sa ma port? (Analiza dezinteresata “Oare ce fel de persoana o fi pierdut banii aia, si oare – fara acesti bani – mai are ce sa manance, si oare CE anume nu mai poate sa faca fara ei?” este o etapa ulterioara de dezvoltare a problemei, care nu sta la indemana mintii prea multora DECAT prin educatie…)

  2. VictorCh says:

    Din cate citisem (pe net si prin presa), dupa acel cutremur in respectivele regiuni din Japonia au lipsit putine marfuri, caci (in urma indemnului autoritatilor) mai nimeni nu cumpara cantitati mai mari din vreun anumuit produs decat ar fi cumparat in mod obisnuit, si SINGURELE cozi MARI (ore intregi de asteptare) erau la sectiile de politie la predarea/primirea sumelor de bani si a obiectelor deosebit de valoroase.

    Daca 1,5 mil yeni = 20.000 $, atunci cei 40.000 yeni mentionati la inceputul articolului nu reprezinta o valoare impresionanta (vreo 500 $). Ramane sa conteze doar insolitul “aterizarii” lor in sufrageria persoanei si corectitudinea gestului restituirii.

    Remarcabila (si – pt mine – de neinteles) este renuntarea la dreptul de a re-primi suma restituita chiar daca nu se gaseste proprietarul acesteia. (Mie personal nu-mi prea “intra in cap” ideea asta cu renuntarea in favoarea statului.)

    Despre Tokyo nu ma mir de procentul mare (85%) de portofele restituite, da’ ma cam mir de procentul nesperat (de catre mine) de mare de portofele restituite in New York (30% cu bani cu tot). Cele 10% predate golite bani pot fi cauzate fie de lacomia gasitorilor care le-au predat, fie de cea a gasitorilor initiali care ulterior sa fi aruncat portofelele astfel golite pt a fi ulterior gasite (goale) de catre cei care le-au predat.

    • oanaclara says:

      Mda. Noi traim in tara in care oamenii se bat pe tigai la pret redus . Nu cred ca avem cum sa intelegem disciplina, spiritul de solidaritate, corectitudinea japonezilor. Tot respectul pentru ei!

      • VictorCh says:

        Tigaile ca tigaile, ca pe alea le foloseste cam “tot omul” (desi nu cate 10 de acelasi fel), da’ am vazut la televizor (filmat) GOSPODINE care se bateau (la propriu) pt prioritatea de a cumpara (la “reduceri”) DRUJBE (fierastraie mecanice cu lant taietor)!

        Pana sa INTELEGEM “disciplina, spiritul de solidaritate, corectitudinea”, deocamdata tare bine-ar fi daca ar reusi “CINEVA” sa ne impuna sa le respectam, sa le aplicam, chiar si fara sa le fi inteles (la inceput), intelegerea ar putea surveni si dupa aceea, pe parcurs – macar la generatiile urmatoare daca la cea actuala nu…

      • oanaclara says:

        Adica bunul-simt sa fie impus printr-o lege scrisa…in tara in care legile sunt facultative?😀 Nu cred c-ar merge. Sper sa ma insel!

  3. Pingback: Dacă « Gabriela Elena

  4. Pingback: Colţul cu rock clasic – 4 « Colţu' cu muzică

  5. Pingback: ATELIERUL LUI MOŞ CRĂCIUN (1) « Stropi de suflet la vedere

  6. madMe says:

    Wow, câtă corectitudine!

  7. Am auzit si eu de lucrurile acestea, mi-ar placea sa dovedim si noi romanii ce dovedesc ei la o lume intreaga!

  8. Pingback: Colţul romantic – 4 « Colţu' cu muzică

  9. elaroseni says:

    Pe care planetă or fi locuind japoenzii ăştia! Aproape că-ţi vine să crezi că e un vis…Însă mă bucur…Omenia omenirii şi cinstea nu sunt pe cale de dispariţie…

  10. Florin says:

    Japonia.. o alta mentalitate dar mai ales un alt nivel de trai. Eu nu sunt ipocrit.. Eu daca as fi gasit o geanta cu 26.000 de mii de $, ma faceam mic mic pana acasa si o ascundeam in pod.. Lafel s-ar fi intamplat si cu 100 sau 500 de Euroi..

    • VictorCh says:

      Daca SI-ASA te bat ganduri de-astea, atunci nu ascunzi (si inca la dumneata acasa, indiferent daca in pod sau in alta parte) obiectul recognoscibil, ci abandonezi geanta inca de la locul gasirii si pastrezi doar anonimele bancnote, pe care n-ai motive sa le sui in pod, poti sa le tii si in portofel (sau in mana, chiar si “la vedere”) sau sa le depui la o banca…

    • oanaclara says:

      Sincer,mi-ar fi stat pe constiinta. Nu as putea sa ma bucur de nefericirea altuia. Am mai zis, oi fi ciudata…

      • VictorCh says:

        Asa-i! (Dupa cum reiese si dintr-un comentariu precedent de-al meu, tot la articolul acesta).

        Da’ de-aia TOT nu inteleg mecanismul de gandire care ar putea motiva decizia japonezilor de a nu solicita returnarea sumei nici macar in cazul in care nu i se gaseste proprietarul (sau urmasii legali ai acestuia). TOT mi se pare de neinteles gestul de a (practic) dona statului respectivele sume in acea eventualitate.
        O fi vreo neputinta intrinseca de-a mea. (Sau poate ca e din cauza ca pana acum n-am fost “supusul” decat al unui singur stat, care tot timpul a procedat (si care procedeaza si acum) fata de noi, cetatenii sai, asa cum constatam zilnic cu totii.)

      • oanaclara says:

        🙂 Statul nostru e cel mai mare hot. Probabil ca statul lor are grija de cetatenii lui si de-asta acestia in respecta. Si da, statului nici eu nu i-as da. El ce-mi ofera? In schimb cand e vorba de vreo persoana, nu pot sa nu inapoiez ce a pierdut.

  11. Florin says:

    26.000 de mii … :)) ma rog, una sau alta😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s