IN VINO VERITAS! Istorie şi legendă

Uitând un vechi proverb latin
Ce vă miraţi că se înşală,
Când adevărul e în vin
Şi el îl caută-n cerneală ?
Păstorel

Cunoaştem cuvintele anticilor de apreciere la adresa geto-dacilor, ca fiind „cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci” (Herodot). Ce cunoaştem însă mai putin este faptul că e-logiile se refereau şi la spiritualitatea lor avansată. Dacia era un teritoriu acoperit de o imensă pădure unde viaţa pastorală şi dacismul au subzistat fără să fie tulburate.

În Dacia erau cei mai sălbatici şi cei mai  de nepătruns munţi din Europa, iar centrele  spirituale ale dacilor se găseau în „inima” acestor munţi. Acum ştim şi de ce nu ne-au lăsat mărturii scrise despre viaţa lor. Au fost un popor de iniţiaţi şi nu se încredinţau scrierii. Toată lumea caută dovezi în piatră, în granit, în fundul pământului etc., când dovezile sunt… la vedere… pentru iniţiaţi.

Argumentez cu una din cele mai frumoase creaţii ale folclorului românesc, Legenda viţei-de-vie, culeasă de Sandu Popa, din comuna Nicoreşti, situată într-o zonă viticolă importantă a Moldovei şi atestată din anul 1572, interesant, chiar la o vânzare de vie. Legenda a fost publicată de Vasile Lovinescu în „Interpretarea ezoterică a unor basme şi balade populare româneşti”(Editura „Cartea Românească”).

Pe scurt, le-genda descrie viaţa unui tânăr pe nume Dumitru, care s-a născut bolnav de mâhnire: „Nu-i plăcea nici să muncească, nici să petreacă, nici să mergă pe la nunţi şi cumetrii, nici să stea de vorbă cu oamenii, ba se gândea şi la moarte”. Cunoaştem concepţia dacilor cu privire la existenţa pământeană, care era considerată un chin. Plângeau când se năşteau şi râdeau când mureau.

Dumitru află de existenţa unui pustnic care trăia la o mânăstire în Munţii Ţării de Sus, priceput în ale sufletului omului şi cunoscător a toate leacurile. În fine, ajuns la mânăstire, Dumitru află că pustnicul trăieşte pe vârful muntelui, într-o peşteră. Coboară la nouă ani, binecuvântează şi pleacă. La timpul cuvenit, bolnavul de mâhnire află de la pustnic că numai Dumnezeu îl poate ajuta.

La mânăstire a fost un izvor care se numea „Izvorul Tămăduirii“ şi un urcior numit „Urciorul Bucuriei“. Izvorul era păzit de un urs. La acest izvor nu avea acces orice muritor. Urciorul era umplut cu apă de pustnic şi din el beau oamenii ca să se tămăduiască. Dar din auza păcatelor atât izvorul, cât şi urciorul au fost ridicate la cer de Dumnezeu.

Cale de a scăpa de boală (singura de altfel)care îi rămânea lui Dumitru era să urce la cer, ceea ce va şi face. Dar mai întâi va trebui, după sfatul pustnicului, să găsească „Arborele Vieţii“. De trei ori în trei etape de câte nouă ani, în total 27 de ani, a umblat Dumitru prin lume, sate, oraşe, drumuri bătute de călători pentru a afla „Arborele Vieţii“. Întors acasă, la bordeiul lui, s-a izbit de „Pomul Lumii“. Nu se vedea, dar îl simţea. S-a apucat de o creangă, a sărit în sus şi dintr-o dată i s-au deschis ochii. Arborele avea rădăcinile în cer şi vârful pe pământ.
Dumitru începe să urce pe „Arborele Vieţii“.

Pustnicul îl sfătuise să numere crengile pe care le urca, în serii de câte unsprezece. După unsprezece crengi verzi au urmat frunzele de aramă strălucitoare, apoi de argint şi de aur. Ultimele crengi erau cu nestemate, iar în mijlocul lor era „Urciorul Bucuriei“, din care se răspândeau raze. Acesta era soarele.

Tot aici curgea şi „Izvorul Bucuriei“. Dumitru  n-a avut curajul să treacă mai departe de crengile cu nestemate si a început să coboare. N-a fost “programat” să aducă, pe pământ, “Urciorul Bucuriei” şi”Izvorul Vieţii”.  Dumitru va aduce pe pământ leacul contra mâhnirii. Coborârea s-a făcut destul de repede.

Corpul a devenit din ce în ce mai greu. I-a venit foame. A mâncat din traista cu care urcase, dar nu avea apă. Pe crengile Pomului miraculos a văzut nişte curpeni pe care atârnau nişte fructe nemaivăzute, făcute din boabe străvezii şi dulci. A mâncat şi şi-a potolit setea. La coborâre, la vârful Pomului, pe pământ era o întindere de apă. A adormit, Dumitru a constatat că satul lui nu mai era, iar oamenii vorbeau o altă limbă, cu totul necunoscută.

S-a aşezat într-un sat şi şi-a făcut un bordei. A îngropat în pământ curpenul pe care îl adusese din „Pomul Lumii“. Oamenii din sat au plantat şi ei curpeni de vie. Din struguri au făcut vin. Au băut şi au văzut că se simt mai bine şi uită de amărăciune şi de necazuri. Le turna în suflet bucurie şi dragoste de viaţă.

Mâhnirea, oricât de grea ar fi fost, se tămăduia. Dumitru a învăţat limba sătenilor. Din vorba lor a aflat că ţara în care trăiau se numea Moldova, care era şi ţara lui înainte de rătăcirile sale în lume. Numai aşa putem să înţelegem de ce s-au răsculat dacii împotriva lui Burebista şi l-au lichidat.

Julian Radu

SURSA

About oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
This entry was posted in povesti and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

13 Responses to IN VINO VERITAS! Istorie şi legendă

  1. Aliosa says:

    @ Oanaclara,
    Bună seara !
    Frumoasă legendă !
    Îmi plac și versurile lui PĂSTOREL dar și strugurii lui Dumitru ! ( de aceea am dat de două ori like ) .
    Bmarinescu41 , a postat de la tine la mine pe http://aliosapopovici.wordpress.com/2011/10/31/ ceva…….
    Vrei să vezi ce ?
    O seară liniștită !
    Cu respect,
    Alioșa.

    • oanaclara says:

      Pastorel Teodoreanu e un deliciu numaibun de descretit frunti. Mi-a placut legenda. Poporul roman a avut imaginatie cand a inventat tot felul de povesti pentru a explica aparitia unor lucruri.🙂
      Zi frumoasa sa ai!

  2. Pingback: Dandelion « O lume in imagini

  3. Pingback: Fernandez « schtiel

  4. Pingback: Poveste cu și despre urși! (II) « Marin Toma's Blog

  5. madMe says:

    Ce mult îmi plac legendele de genul ăsta😀

  6. Un istoric antic mentiona ca Burebista a ordonat sa se taie toate viile pentru ca dacii devenisera cam…alcoolici :))) Scrie in carte, nu e de la mine :)))

  7. Marian S says:

    Cea mai bună băutură
    Este apa de izvor
    Dacă pui o picătură
    Într-un kil de vinişor.

    Tot Păstorel (deşi mai compun şi eu, la o picătură de apă🙂 ).

    • oanaclara says:

      😀 E adorabil Pastorel. Uite inca una:
      Sfrijită ca o Sfântă Vineri
      Mi-a spus o babă: la români,
      “Băbeasca” place mult la tineri,
      Pe când “Feteasca” la bătrâni.

  8. Alex says:

    Nu ştiam această legendă. Dar mi-a plăcut mult. Au românii nişte legende pline de miez.
    Cât despre Păstorel… a fost cu adevărat “delicios”! Licorile bahice îi dădeau multă inspiraţie şi umor!🙂

    • oanaclara says:

      Imi propusesem (asa cum mi-am propus si alte lucruri) sa culeg cate ceva din folclorul specific zonei in care au trait bunicii mei. Ar fi interesant. Si pe mine ma fascineaza legendele romanilor. Depre Pastorel…e unic.

      Suav, amurgu-şi lasă rugina în pahare,
      Miresmele grădinii în noi se răspândesc
      S-a desfundat clondirul cu vin moldovenesc,
      Mai toarnă, cârciumare, mai cântă, lăutare!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s