Un articol scris de Mihai Eminescu (pe la 1870-1889)

De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceste sus si economiceste jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice.

Dacă în timpul când ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi prezis ceea ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur ar fi fost declarat proroc mincinos.

Să fi zis cineva că cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; că cei ce combat funcţionarismul vor spori numărul posturilor cu sutele; că cei ce sunt pentru independenţa alegătorilor vor face pe funcţionar să atârne atât de mult de autorităţile supreme încât aceste mii de oameni să voteze conform comandei din Bucuresti; că se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavodă-Chiustenge (Constanţa n.r.), care nu face nici cinci, si că patru milioane din preţul de cumpărătură se va împărţi între membrii Adunărilor; că se va constata cum că o seamă de judecători si de administratori în România sunt tovarăsi de câstig ca bandiţii de codru.

Daca cineva ar fi prezis toate acestea lumea ar fi râs de dânsul si totusi nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat si se întâmplă zilnic, fără ca opiniunea publică să se mai poată irita măcar.

Nu există alt izvor de avuţie decât munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă si fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva.

 Mita e-n stare să pătrunză orisiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele si averea unei generaţii. Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-si petrece viaţa la puscărie.

Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoresti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheseftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune.

Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijază însusi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţis a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor si trec, totusi, drept reprezentanţi ai voinţei legale si sincere a ţării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia si Camorra, care miroase de departe a puscărie.

Sursa: mail

About oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
This entry was posted in Stil de viata and tagged , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Un articol scris de Mihai Eminescu (pe la 1870-1889)

  1. Marian S says:

    Da, dar tot el ne ofera si motive de optimism:

    Ca un fel de refugiu de multele inconveniente ale vieţii, Dumnezeu, în înalta sa bunăvoinţă, a dat omului râsul, cu toată scara, de la zâmbetul ironic pâna la clocotirea homerică. Când vezi capete atât de vitreg înzestrate de la natură, încât nu sunt în stare a înţelege cel mai simplu adevăr, capete în care, ca în nişte oglinzi rele, totul se reflectă strâmb şi în proporţii pocite, făcându-şi complimente unul altuia şi numindu-se sarea pământului, ai avea cauză de a te întrista şi de a despera de viitorul omenirii daca n-ai şti că după o sută de ani, de pildă, peste amândouă despărţămintele geniilor contimporani, peste balamuc şi puşcărie, va creşte iarbă şi că în amintirea generaţiei viitoare toate fizionomiile acestea vor fi pierit fără de nici o urmă, ca cercurile din faţa unei ape stătătoare.
    Garanţia învingerii adevărului şi binelui în lumea aceasta este moartea. Daca moartea nu s-ar îndura să ne scape de o generaţie în disselecţiune, dacă moartea n-ar pune adevărul la adăpost de onoarea de a fi coexistat alături cu partea criminală şi stupidă a omenirii, niciodată naţiile n-ar fi putut strânge acel capital de adevăruri care înnobilează aspra lor luptă pentru existenţă.
    E o fericire pentru noi că, prostia si perversitatea fiind nemuritoare, cel putin proştii si perverşii in concreto sunt muritori.
    De acolo râsul, ca un voios semn de încredere în zădărnicia acestei privelişti.
    (Mihai Eminescu, 1 februarie 1880)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s