Un american îndrăgostit de România

Scris de Kurt Michael SANGER

Vineri, 12 August 2011 10:14

Unul din primele lucruri pe care mi le reamintesc privind şederea mea în România este cã am mâncat roşii. Lucrul în sine poate pãrea aiurea, iar dacã eşti român şi mãnânci întotdeauna roşii româneşti, ai putea ignora asta. Eu însã, când mã gândesc la roşiile româneşti, îmi amintesc lucruri absolut minunate (nu neapãrat de-ale gurii), ci de întreaga voastrã ţarã. Am sã explic. În America, roşiile nu sunt atât de roşii, de proaspete şi de pline de savoare. Cele mai multe sunt îmbunãtãţite cu pesticide şi sunt îngheţate la un anume moment al dezvoltãrii, înainte de a le mânca. Ale voastre explodeazã de aromã. Sunt atât de proaspete încât par culese direct din pãmânt. Sunt dulci ca bomboanele şi, de ce mãnânci, ai mai vrea una. Încerc sã-mi amintesc vârsta la care am auzit prima datã de România, prima datã când aflam pe unde se situa, pe hartã. Habar n-am ce am crezut despre România în tinereţe, altceva decât un loc de dincolo de Cortina de Fier ce a separat Estul de Vest, pe mine de tine. Când am aflat în 2003 cã voi fi delegat pentru 10 sãptãmâni în România, sincer, nu ştiam la ce sã mã aştept. Mi-amintesc de acea varã, când am venit în Constanţa. Plaje de vis în Mamaia, restaurante cu meniuri incredibile, anotimp spectaculos! Dans în baruri şi cluburi, rãsãritul la Marea Neagrã (pe care îl prindeam aproape întotdeauna!), în vreme ce iulie trecea … Mai târziu, am fost la Bucureşti, în Delta Dunãrii, Braşov, Sighişoara. Nu pot uita piscurile înzãpezite vara, pe când treceam spre nord, sau solitudinea ancestralã a Deltei. Cred cã România îmi lipseşte cel mai mult pentru mãreţia peisajelor şi a forţei pe care o degajã. De-a lungul experienţei mele, disponibilitatea românului de „a mã învãţa ţara lui” a fost unicã. Între toate ţãrile din zona voastrã, vouã, românilor (dupã cum am observat) vã pasã de istorie, de viaţa de zi cu zi, de proverbele voastre. Mândria voastrã ca naţie este recunoscutã şi în SUA, unde am întâlnit români bucuroşi sã afle cã am petrecut ceva timp în ţara lor şi mã îmbrãţişeazã cald, ca pe un prieten, când le spun ce mult mi-a plãcut România. Câteodatã mi-e jenã, gândindu-mã cât de uşoarã mi-e viaţa, comparând-o cu a multor români. Când ai crescut în SUA, cu legile lor şi ale democraţiei, fãrã sã intervinã Guvernul (sau Consiliul de Miniştri) în viaţa ta, eşti tentat sã crezi cã e la fel pentru toatã lumea. Despre comunism îmi pot doar imagina cum a fost. De la românii pe care i-am întâlnit, cei mai mulţi dintre ei mai în vârstã decât mine, am aflat o imagine tulbure a ceea ce a fost, şi-apoi, cum aratã tranziţia spre noul sistem (de data asta necontrolat de stat). Luând în considerare întregul trecut al României, comorile voastre au rãmas intacte. Orice poate supravieţui unor vremuri prin care aţi trecut, devine o parte a caracterului naţional. În aceastã privinţã sunt fericit cã lumea s-a schimbat şi schimbarea mi-a îngãduit sã cunosc România. Oameni vrednici, femei frumoase. Bãutori, dar şi „povestitori de milioane”. Astãzi scriu din New York, unde m-am nãscut, am crescut şi, faţã de toate cãlãtoriile mele, mã simt acasã. Pare foarte departe de România. De fapt, doar pare. Pentru cã despre România pãstrez totdeauna cu mine, oriunde mã duc, amintirea ei, a comorilor ei ascunse, o parte din mine. ***** Acest articol a apãrut în numãrul 13/2011 al revistei “La drum” Traducerea din englezã-Dan NICOLAU Nota traducãtorului: Tânãrul american este avocat al celebrei poliţii newyorkeze (NYPD). Are un masterat în drept, ceea ce nu e puţin lucru la vârsta sa şi la menţionatul loc de muncã. Este cãpitan în rezervã al USMC United States Marine Corps, celebra infanterie marinã americanã. În cadrul colaborãrii cu România ca stat membru al NATO, în anul 2003 a participat împreunã cu reprezentanţii a 7 state timp de mai bine de 10 sãptãmâni, la un exerciţiu comun în România, de care a rãmas profund ataşat. Este un camarad de exceptie, responsabil, cu un deosebit simţ al umorului iar calitãţile sale l-au propulsat în poziţia de asistent al unei importante personalitãţi a organizaţiei militare pe care l-a însoţit în misiuni ce l-au purtat în 23 de ţãri. Favoritã a rãmas România, conform declaraţiilor sale, (pe care, apoi, a mai vizitat-o de douã ori în vacanţe) şi niciodatã nu uitã sã-şi salute prietenii cu ocazia zilei de 1 decembrie şi cu româneştile „sãnatate si noroc !” SURSA