Se pare ca suntem mari amatori de etichete, nu de continut :(

  cid:X.MA1.1258656196@aol.com
 
 
Statia metro L’ENFANT PLAZA din  Washington, DC, intr-o zi friguroasa, pe 12 ianuarie 2007. 
On om cu o vioara a cantat sase piese de Bach timp de 45 de minute. In timpul acesta aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea statie, 
majoritatea in drum spre serviciu. Dupa vreo trei minute un om intre doua varste l-a observat si s-a oprit sa-l asculte pentru cateva secunde, 
apoi a grabit pasul, manat probabil de programul sau strict. 

4 minute mai tarziu: 

Violonistul a primit primul sau dolar, o femeie i l-a aruncat in palarie fara sa se opreasca.
  
 6 minute:

Un tanar se reazema de perete ca sa-l asculte, dupa care se uita la ceas si pleaca in trap usor spre peron.



10 minute:

Un copil de 3 ani se opreste in fata muzicianului dar maica-sa il trage grabita de hainuta. Copilul se mai opreste odata sa-l priveasca pe violonist 

dar maica-sa il impinge nervoasa inainte, asa ca cei doi se misca, el intorcand capul din cand in cand. Lucrul asta se repeta cu mai multi copii 
iar parintii ii imping de la spate, grabiti sa ajunga la treburile lor.


45 minute:

Muzicantul a cantat in continuare. Numai sase oameni s-au oprit sa-l asculte pentru cateva momente. Circa 20 au aruncat niste bani. 

Omul a colectat in total $32. 

Dupa o ora:

El a terminat de cantat si s-a lasat tacerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat… 

 
Nimeni n-a remarcat, dar acesta era JoshuaBel
unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat cateva din cele mai dificile piese scrise vreodata, pe o vioara estimata la $3,5 milioane. Cu cateva zile inainte, umpluse o sala de concerte din Boston . 
Valoarea medie a biletelor $100.
 Povestea este adevarata. Concertul din statia de mertro, a fost organizat de catre  Washington Post ca un experiment social 
asupra perceptiei, gustului si prioritatilor oamenilor. 

Problemele care s-au pus: 

      *Intr-un loc public, la o ora nepotrivita, santem in stare sa percepem frumusetea?
*Ne oprim s-o admiram?
*Putem, oare, sa recunoastem talentul intr-un context neasteptat?

O concluzie posibila in urma acestui experiment, ar fi aceasta:

Daca nu avem cateva momente sa-l ascultam pe unul dintre cei mai buni solisti ai lumii cantand cea mai buna muzica scrisa vreodata 

pe unul din cele mai bune instrumente facute vreodata,

Oare de cat de multe alte lucruri minunate ne lipsim in existenta noastra?

Sursa: mail

About oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
This entry was posted in Studii and tagged , , . Bookmark the permalink.

10 Responses to Se pare ca suntem mari amatori de etichete, nu de continut :(

  1. Alex says:

    Deci nu doar la noi nu sunt apreciate corect valorile! Se întâmplă ceva cu oamenii de pretutindeni, un fel de “alienare spirituală” generală! Şi e păcat că lăsăm “frumosul” să treacă pe lângă noi, fără să-l vedem, să-l apreciem…

  2. schtiel says:

    Undeva in Romania , intr-un tren spre Maramures .
    Ardelean sadea cu parul alb , in compartiment , scoate din cutie vioara si indiferent la ce-i in jurul lui ,canta dumnezeeste vreo 10-15 minute . Apoi tace malc pana la destinatie , ceasuri intregi .
    Fapt real .

  3. Foarte interesant experimentul, se pare ca oamenii nu stiu sa vada…

  4. jean says:

    oana, acest experiment a fost facut si la noi, in statia de metrou Victoriei 1 de catre violonistul Alexandru Tomescu cu vioara lui Stradivarius! Nu ai stiut? Acum nu stiu cine pe cine a copiat dar ce ai povestit tu imi demonstreaza ca ideea noastra nu a fost originala. Exact 50 minute a cantat si Tomescu si a adunat, dupa cate stiu, vreo 200 RON ( deci l-a intrecut pe Joshua Bel ;)). Astept si alte experimente de genul acesta cu Johnny Raducanu sau Mike Godoroja😉 o zi buna!

  5. Frumusetea straluceste langa noi de cele mai multe ori, insa graba noastra zilnica ne face sa nu-i remarcam sclipirile. De multe ori si fericirea e in fata noastra, insa de cele mai multe ori, din dorinta prea mare de a o avea, incercam sa o prindem si o imprastiem cu varful degetelor.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s