Trenul care escaladează munţii ar putea fi tras pe linie moartă

de DAN GHEORGHE

Turiştii străini se înghesuie să călătorească cu trenul pe linia Oraviţa-Anina, după ce au auzit că prima cale ferată montană din România, comparată cu realizări tehnice din Occident, ar putea fi închisă. Autorităţile de la Bucureşti nu au încă un răspuns faţă de viitorul unui traseu de o rară frumuseţe.

Camere de luat vederi, aparate de fotografiat, oameni în pantaloni scurţi, tricouri colorate, atmosferă de vacanţă. Aşteptăm trenul, să intre în gară, la Anina. Aţi auzit cu siguranţă de fostul oraş minier din judeţul Caraş-Severin. Noi am ajuns aici de curând, într-o miercuri. Destul de liniştită, ca să nu spunem chiar pustie, această localitate. Era aproape de ora 17.00, când ne-am zis să trecem şi prin gară, s-o vizităm. Ei bine, aici era forfota.

Peronul – plin de turişti. Mai era puţin şi la 17.15 trebuia să plece cursa spre Oraviţa. Ne ducem repede la ghişeu, să luăm şi noi câte un bilet. Dăm patru lei şi ne amestecăm în mulţimea de graiuri: de francezi, germani, cehi, englezi – fiecare cu rucsacul lui în spinare şi cu biletul în mână. Intrăm în vorbă cu ei. Ce mai faceţi? „A, păi ne-am grăbit să venim la voi”, răspunde un tânăr în engleză. Nu prea înţelegem ce e cu graba asta. Cel care ne-a răspuns e din Germania.

Cum engleza nu mai ţine cont de naţionalităţi, ne-au înţeles dialogul şi ceilalţi din jurul nostru. Un ceh ne explică repede: „Dacă voi, românii, vreţi să închideţi linia asta, ne-am grăbit să călătorim cu acest tren cât mai putem”, la care restul pasagerilor dau din cap, aprobator. Şi ei au auzit acelaşi lucru, că liniei Oraviţa-Anina, prima cale ferată montană din spaţiul românesc, i s-ar putea pune cruce. Cu toate că este monument istoric, recunoscut pe plan european, drumul de fier intrase pe lista neagră a guvernanţilor de la Bucureşti încă de anul trecut. Nici acum nu se ştie care va fi soarta acestei linii ferate.

„O idee nebunească”

În fine, se face 17.15 şi locomotivă diesel, cu două vagoane după ea, apare greoi, şontâc-şontâc, pe garnitura care pare destul de şubredă, şerpuind printre pietre şi iarbă. Sunt două vagoane simple. Nu vă aşteptaţi la vagoane de epocă, ci doar vechi, dar curate. Înăuntru, bănci din lemn, în spaţii necompartimentate. Străinii însă nu iau în seamă amănuntele astea.

Se reped la ferestre, le deschid larg, trăgând cu putere, căci ramele, unele ruginite, cu greu se mişcă din loc. Turiştii îşi pregătesc apoi aparatele de filmat şi de fotografiat. Un şuierat scurt şi trenul se mişcă. Încet. Avem de parcurs exact 33,4 kilometri până la Oraviţa. Vorbim iarăşi cu germanul cu care am început dialogul. El şi alţi şapte prieteni de-ai lui vizitează România.

Au ajuns până la Reşiţa şi pe urmă şi-au dat seama că nu vor ajunge la timp în Anina, să prindă trenul de 17.15, după cum îşi planificaseră. Nici în altă zi nu mai puteau să facă această călătorie cu trenul. Şi-au stabilit un program strict, pe zile, în ţara noastră, ce anume şi când să viziteze. Aşa că, fiind în Reşiţa, germanii au venit până în Anina cu taxiurile. „Nu puteam să ratăm trenul”, zice interlocutorul nostru.

Ne îndreptăm apoi spre grupul de cehi. Unul dintre ei ştie puţin româneşte, pentru că încă din 1996 merge la pas prin România. „Aveţi o ţară surprinzătoare!”, exclamă el. Vrem să ştim de unde a auzit de posibilitatea ca linia ferată Oraviţa-Anina să se închidă.

„De pe Internet, de pe un forum al pasionaţilor de trenuri. Mulţi se întreabă de unde v-a venit vouă, românilor, ideea nebunească de-a închide această linie!”, la care noi, români fiind, nu ştim să dăm un răspuns. O franţuzoaică stătea cu faţa lipită de geam şi contempla peisajul. Am decis să n-o deranjăm din visare.

Pe marginea prăpastiei

Mărturisesc că n-am mai fost niciodată pe linia Oraviţa-Anina, însă prima impresie, călător fiind, e că am văzut pentru prima oară un tren care face alpinism. Locomotiva şi cele două vagoane ale ei înaintează cu greutate, strecurându-se prin desişul pădurii, încercând parcă la un moment dat să-şi ţină echilibrul pe marginea prăpastiei. Franţuzoaica s-a speriat, brusc dezlipindu-se de geam. Avea rău de înălţime. Roţile trenului sunt la un pas de un hău al cărui fund nu se vede. Asta e în dreapta noastră, pe direcţia de mers, pentru că în stânga e zidul muntelui.

Noi suntem pe o fâşie îngustă, plată. Fâşie care n-a existat aici de când lumea, ci a fost săpată de oameni, cu târnăcopul, pe vremea când nu exista încă dinamita. Oamenii au dat practic munţii la o parte cu braţele goale, să facă loc trenului. Nimeni, acum, în cele două vagoane, nu mai scoate măcar un sunet. Toţi stau cu ochii pe fereastră, încercând să prindă cu aparatul fotografic orice schimbare, cât de mică, de peisaj. „Pe linii montane am mai fost în Europa, dar un asemenea peisaj ca la voi nu credeam să existe”, remarc tremurul din vocea unui englez din preajma mea. Deodată, dispare lumina. Am intrat în tunel. Beznă şi în vagoane. În spaţiul închis, sunetele roţilor de tren se amplifică asemeni unui tunet. Ieşim din nou la lumină şi dintr-o dată începem să zburăm.

Cu tot cu tren. Se deschide sub noi o vale ameţitoare, pe care însă vagoanele o domină. Suntem pe un viaduct. De data asta, fiecare călător exclamă pe limba lui: „Extraordinar!”. Am înţeles cuvântul în engleză. Cehii ne-au confirmat apoi că şi ei tot asta spuseseră, în graiul lor. Franţuzoaica ne zâmbea şi mai lua câte o gură de apă, apoi îşi tampona fruntea cu o batistă umedă. Pe urmă ni s-a adresat, scurt, cu o întrebare, numai bună de transmis mai departe, guvernanţilor noştri: „A fost un ministru de la voi pe linia asta?”. Răspunsul a venit, mult mai târziu, de la un om din zonă, al căii ferate, cu state vechi în meserie: „nici un şef n-a fost pe-aici vreodată!”.

„E mama noastră!”

După exact două ore, cum era programul călătoriei, am ajuns la Oraviţa. Surprizele însă nu s-au terminat. Gara asta are peronul la primul etaj. Nu e nici o glumă. Aşa a fost proiectată şi construită, în 1856. Este prima gară din spaţiul românesc. Explicaţia e că peronul gării e cu mult deasupra nivelului străzii. Cum vii din stradă, trebuie să urci două rânduri de scări, să ajungi pe cealaltă parte a clădirii, la peron. Pe vremuri, exista un lift. Pasagerii şi bagajele urcau cu liftul, de la nivelul străzii, până la peron. Liftul e defect de mulţi ani. Am găsit în acest loc un om care ne-a spus aşa: „Pe mama, dacă e bătrână, o dai deoparte?! Nu cred că o dai, pentru că e mama.

Aşa şi cu linia asta, e mama căilor noastre ferate. Oare e bine s-o dăm la o parte pe mama?!”. Ştiţi cine a rostit cuvintele astea? Chiar şeful gării din Oraviţa. Se numeşte Remus Cherla, un om între două vârste, pe care l-am văzut afectat de zvonurile care persistă de un an de zile încoace, cum că linia Oraviţa-Anina s-ar putea închide. Şeful zice că şi tatăl, şi bunicul lui au fost tot ceferişti. „Eu am plecat de la paznic de barieră, am trecut prin toate etapele până să ajung şef de staţie”, spune omul.

Îl întrebăm apoi de călători, tocmai pentru că la Bucureşti se zice aşa – pe linia asta sunt puţini călători. Primim însă cu totul alte informaţii, aici, la locul faptei. Din primăvară până în toamnă, pe linia de la Oraviţa spre Anina circulă foarte mulţi turişti, de pe toate continentele. Mai mult decât atât, sâmbăta şi duminica trebuie suplimentat numărul de vagoane. Dacă în timpul săptămânii sunt două vagoane, în weekend sunt trei.

De multe ori sună chiar agenţiile de turism – vedeţi că vine un grup de călători la gara din Oraviţa sau din Anina. Şi atunci e pus un vagon în plus la garnitură. „Cel puţin 60% din călători de pe linia asta sunt străini. Au venit şi din China, şi din Japonia”, auzim de la şeful gării.

O istorie fascinantă

Istoria căii ferate Oraviţa-Anina a început în 1863, ca linie pentru transportul minereului. Şase ani mai târziu, drumul a fost deschis şi pentru transportul de călători. Fiind o zonă atât de grea, cu o diferenţă de nivel de 339 de metri, a fost nevoie de locomotive puternice, aduse de la Viena. Pentru a face loc drumului de fier, s-a tăiat muntele pe o lungime de peste 21 de kilometri. Deci pe două treimi din lungimea traseului, de mai bine de 33 de kilometri. Au fost săpate 14 tuneluri, care au în total o lungime de 2.084 de metri. Oamenii din zona Banatului au muncit aici.

S-au ridicat şi zece viaducte, împreună având 843 de metri. Ele au fost construite de pietrari italieni. Acolo unde trenul merge pe marginea prăpastiei, s-au construit, din loc în loc, ziduri de sprijin, pe o lungime totală de 2.987 de metri.

Documentele istorice arată că investiţia s-a ridicat la cinci milioane de guldeni. Realizarea tehnică din Banat fost comparată, de-a lungul timpului, cu un traseu similar, din Austria, de 40 de kilometri, inaugurat în 1854, care face legătura între două localităţi montane, traversând Valea Semmeringului. E şi motivul pentru care liniei Oraviţa-Anina i se mai spune Semmeringul Bănăţean.

Linia bănăţeană a făcut parte, în perioada stăpânirii austriece, dintr-un traseu mai lung, spre Dunăre, până la Baziaş. În anii ’50, după ce Stalin s-a supărat pe Tito, conducătorul Iugoslaviei, românii au tăiat linia spre Baziaş, punându-i capăt în localitatea Iam, aproape de graniţa noastră cu sârbii. Oamenii locului povestesc că însuşi Gheorghiu-Dej ar fi participat la tăierea liniei ferate.
Trenul din nori încă mai circulă

Azi mai sunt trenuri care circulă pe liniile Anina-Oraviţa şi Oraviţa-Iam. Însă cel mai frumos traseu e între Anina şi Oraviţa, pe care circulă câte trei curse în fiecare zi, din fiecare staţie în parte. De la şapte dimineaţa e prima cursă, din Oraviţa. De la 9.15, trenul pleacă din Anina.

Altă cursă din Oraviţa e la ora 14.52, întoarcerea din Anina fiind la 17.15, iar cea de-a treia cursă din Oraviţa e la 19.50, întoarcerea fiind la 22.05, din Anina. Când s-a pus prima oară problema închiderii liniei Anina-Oraviţa, în 2010, autorităţile judeţului Caraş-Severin au replicat în acest fel – linia asta ar putea să facă parte dintr-un circuit turistic şi cultural mai amplu, care să fie susţinut cu fonduri europene. Sigur, dacă eşti la Oraviţa, de pildă, poţi vorbi de multe locuri pe care le poţi vizita aici – primul teatru din România, construit în 1817, prima farmacie montană din spaţiul românesc, apărută în 1763.

Într-un sat apropiat, la Ciclova, au fost alte premiere pentru România – primul furnal şi prima fabrică de bere, din 1718. Mai este şi vechea cazarmă, ridicată în 1762. Deşi atât de bogată în istorie, Oraviţa e şi azi prea puţin promovată. Asta o spune un istoric şi totodată directorul Teatrului din Oraviţa, Ionel Bota. De programele europene nu se mai aude nimic!

PROIECT

Guvernanţii de la Bucureşti se bâlbâie

Despre viitorul liniei Oraviţa-Anina, un singur lucru e clar în ziua de azi – nimic nu e clar! Guvernanţii nu ştiu încă ce să facă. Cel mai bun exemplu e răspunsul pe care ni l-a dat Ministerul Transporturilor : „În ceea ce priveşte viitorul activităţii feroviare pe această secţie de circulaţie, vă informăm că CFR SA a înaintat Ministerului Transporturilor un proiect de hotărâre de guvern pentru aprobarea condiţiilor de închiriere şi gestionare a unor părţi din infrastructura feroviară neinteroperabilă, proiect în care a fost inclusă şi secţia de circulaţie Iam-Anina. Acest proiect se află în dezbarete publică.

Facem precizarea că secţiile de circulaţie din acest proiect au potenţial comercial scăzut, iar cheltuielile companiei pentru exploatarea lor depăşesc veniturile realizate. În acest context, o activitate cu pierderi implică luarea de măsuri concrete, în vederea eliminării acestora”. Străinii pe care i-am întâlnit acum în trenul de la Anina spre Oraviţa ne-au spus clar despre posibila închidere a liniei – „Ce vreţi voi să faceţi e inacceptabil!”. Întrebarea e cât de acceptabil e pentru noi, românii…

Sursa articol si imagine

About oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
This entry was posted in calatorii and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

21 Responses to Trenul care escaladează munţii ar putea fi tras pe linie moartă

  1. Noi cu turismul suntem la pamant, in loc sa se investeasca in obiectivele clasice ce atrag turisti si care sunt renumite peste hotare la noi se risipesc banii. Sa reamintesc ca un traseu turistic in Bucegi a costat peste un miliard lei vechi, in conditiile in care orice om normal stie ca daca ai o asemenea suma marchezi un munte intreg nu doar un traseu.
    Nu avem politicieni responsabili, sunt pusi doar pe inavutire, isi urmeaza interesul personal in detrimentul celui general. Pacat de acea cale ferata, de frumusetile de acolo…

    • oanaclara says:

      Ai dreptate, Adrian. Din pacate celor de la ministerul turismului nu le pasa. Bine ca platesc 4 milioane de dolari pe o frunza care vai , reprezinta Romania in meciurile lui Bute. De fapt Bute ne reprezinta. Doamne in ce tara de-a-ndoaselea traim!

  2. Alex says:

    De câte ori citesc câte o ştire de-asta, aşa mă întristez! Oare chiar nimic nu mai merge bine în ţara asta şi toate sunt puse pe lista distrugerii? Este incredibil ce se întâmplă! Prin ’90 strigau cu foc…”unii patrioţi” că “nu ne vindem ţara!” Da, da, nu o vindem, o jefuim şi o distrugem! Cred că şi străinii dacă ar fi luat-o, ar fi avut mai multă grijă!
    Păcat….mare păcat!

  3. bitzasp says:

    foarte tare postu asta!
    si eu vreau sa ajung pe acolo de cativa ani buni dar din nefericire nu am ajuns!

  4. klausen1976 says:

    interesant. mi-ar placea sa dau o fuga.

  5. Aliosa says:

    @ Oana,
    Cei care conduc acum TARA nu pretuiesc trecutul , istoria, valorile, comorile naturale ! Pretuiesc doar BANUL , IPOCRIZIA , OPULENTA si PROSTIA ( http://aliosapopovici.wordpress.com/2011/06/29/SE-INTÂMPLĂ-DOAR-LA-NOI …)
    Felicitări pentru articolul postat !
    O zi bună, Alioșa.

  6. jean says:

    Aliosa, tu puteai vizita calea asta ferata ca stai mai aproape…te-ai gandit vreodata ?

    • Aliosa says:

      @ Jean,
      Bună seara !
      Sincer, nu m-am gândit ! Dar, după cum spune o zicală românescă, „ niciodată nu-i prea târziu ” !
      Am fost in alte locuri mult mai frumoase si indepărtate .Multumesc de intrebare !
      Dacă iti reamintesti, in http://aliosapopovici.wordpress.com/2011/05/29/serbările-DUNĂRII-la-Turnu-Măgurele ,am purtat un lung dialog pe tema DIVERSIUNII iar la afirmatia mea că , fostului sef al FMI, DSK, americanii i-au inscenat o diversiune , tu m-ai acuzat că „ am o fixatie cu diversiunile ” ! Ti-am spus atunci că, nu am nici o fixatie ci este o realitate pe care timpul o va demonstra . Te informez că DSK a fost eliberat ,,,,,,,,,,( mai multe pe linkul indicat aici ).
      Weekend plăcut !
      Aliosa.

  7. Romas Aniko says:

    Pacat ca in partea de vest a tarii nu se investeste in turism, cu toate ca ar veni multi turisti din Germania, svabii care s-au stabilit acolo si-ar aduce si prietenii.
    Si eu vreu sa ma duc vara asta in cheile Nerei si sa merg si acest tren, baietelul meu e fascinat de Thomas, dar merge si locomotiva Diesel, sper sa mai circule.
    Ungurii de exemplu nu prea au munti, dar trenulete prin paduri o gramada, la opriri si muzee amanajate in natura, etc.

    • oanaclara says:

      Cand zici Ungaria,deja discutam despre o alta tara, alta civilizatie,oameni educati altfel. Nu vad investitii in turism nici aici, in estul tarii.
      Legat de trenulete si copii…daca pe noi , adultii ne fascineaza o astfel de calatorie cu trenul, presupun cat de incantati ar fi copiii sa treaca printr-o astfel de experienta.🙂

  8. jean says:

    esti pe locul al doilea la cautarea cuvantului Peyo si Strumfii pe Google! Felicitari!

  9. jean says:

    trebuie sa bagi publicitate platita de-acum, ai castiga ceva;)

  10. jean says:

    pt aliosa! A fost eliberat, stiu. A fost aleasa si noua sefa a FMI care este o frantuzoaica, exact ca DSK, deci nu vad interesul si aranjamentul american!

  11. Paxi says:

    Poate ar trebui să facă cineva un film, să-l posteze pe YouTube și astfel, poate, să i se facă și un pic de reclamă. Ceva cam ca aici: http://www.youtube.com/watch?v=uVqZFzeAHGY
    Oare de ce la alții se poate, iar la noi nu?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s