Obiceiuri, traditii si superstitii de Florii

 

Primirea triumfala ce I s-a facut lui Iisus, Care a intrat in Ierusalim ca imparat smerit – implinind o prorocire din Vechiul Testament – a fost cu flori si cu ramuri de finic, palmier si maslin. In aceasta Duminica, la biserica, se sfintesc, prin rugaciune si stropire cu agheasma, ramuri inmugurite de salcie (numite si matisori) – care se impart crestinilor – iar credinciosii le tin in maini, cu lumanari aprinse, ca simbol al biruintei vietii asupra mortii.

 

In seara din ajunul praznicului, in unele locuri se organizeaza un pelerinaj sau o procesiune, care porneste intotdeauna de la o biserica si se sfarseste la o alta biserica. Se face astfel amintirea iesirii oamenilor in intampinarea Domnului, pe drumul Sau spre Ierusalim, iar pelerinajul in sine are si rolul binecuvantarii locului (orasului) respectiv.

 

Ramurile de salcie amintesc de ramurile de maslin cu care a fost intampinat Mantuitorul. Cu ramurile de salcie sfintite, crestinii impodobesc icoanele, usile si ferestrele, caci apara casa de rele si o protejeaza de evenimente neplacute, aducand spor si noroc.

 

Cateva crengute sunt pastrate pentru a fi asezate in jurul tulpinilor pomilor fructiferi ca sa aiba roade multe. Femeile mai obisnuiesc sa infiga ramuri de salcie pe straturile proaspat semanate sau sa le puna in hrana animalelor.

 

In unele sate, locuitorii se incing cu ramurile de salcie peste mijloc (credinta spune ca acest ritual ii apara de boli, alunga durerile de solduri si ii face mai robusti).

 

Ramura de salcie sfintita era utilizata si in scopuri terapeutice. Oamenii inghiteau matisori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriti de diferite boli. Exista si obiceiul ca parintii sa-si loveasca copiii cu nuielusa de salcie, cand veneau de la biserica. Credeau ca asa vor creste sanatosi si intelepti.

 

De asemenea, in Duminica Floriilor, gospodinele curata mormintele, agatand de cruci ramurele de salcie. In traditia populara exista credinta ca insasi Maica Domnului a binecuvantat salcia, dupa ce aceasta s-a transformat intr-o punte, ajutand-o pe Fecioara Maria sa treaca apa unui rau.

 

De Alexii, cand se scot stupii de la iernat, bucovinenii aseaza manunchiuri de “matisori” pentru a-i purifica si pentru a-i incarca de mana.

 

“Matisorii” sunt folositi, insa, si in vraji sau descantece. Ramurile pastrate la icoane se pun pe foc vara, in momentul in care incepe vreo furtuna, sau se arunca in curte cand incepe sa bata grindina.

 

Tot de Florii, se agata intr-un pom inflorit snurul de Martisor, pentru a cere ocrotirea divina, sanatate si belsug in casa. De asemenea, fetele care vor a se marita anul acesta sunt sfatuite sa isi scoata zestrea afara, pentru chemarea ursitului.

 

Fiind o sarbatoare care marcheaza reinvierea naturii, sensul ei este atribuit si elementelor din viata cotidiana. In unele zone, fetele pun in noaptea de Florii busuioc sub perna, spre a deveni mai frumoase si mai sanatoase, mai dorite de flacai, si pentru a se putea marita in acel an.

 

In Muntenia, oamenii nu se spala pe cap deoarece exista crezul ca daca fac asta in Duminica Floriilor – in care toti pomii infloresc – vor albi precum coroanele albe ale copacilor.

 

Pe scurt, cele mai vechi obiceiuri, traditii si superstitii de Florii spun ca:

·        Asa cum va fi ziua de Florii asa va fi si ziua de Paste

·        Alta denumire data sarbatorii de Florii este “Nunta urzicilor”, pentru ca, in aceasta zi urzicile infloresc si nu mai sunt bune de mancat

·        Nu este bine ca in ziua de Florii sa ne spalam pe cap, pentru a nu albi

·        La miezul noptii se poate fierbe busuioc in apa si cu fiertura te poti spala pe cap, pentru a avea un par sanatos si frumos

·        Cei care se impartasesc in Duminica Floriilor li se vor indepli dorintele

·        In aceasta zi se sfintesc ramurile inmugurite de salcie si se stropesc cu apa sfintita, iar crestinii impodobesc icoanele si ferestrele cu coronite de salcie sfintita

·        Se dau vitelor sa manance crengi de salcie pentru a se inmulti si a fi sanatoase tot anul

·        Pentru a ne apara de boli e bine ca atunci cand vom face baie, sa punem in apa cateva bucatele de salcie sfintita

·        Aceste ramuri sfintite se pastreaza peste an, fiind folosite la vindecarea diferitelor boli

·        In aceasta zi este bine sa se aeriseasca hainele

·        Fetele, pentru a-si visa ursitul, pun seara sub perna busuioc sfintit

·        Desi in plin post al Pastelui, in Duminica Floriilor se poate manca totusi peste, fiind zi de dezlegare. Asadar, tot ce este gatit din peste in aceasta zi va avea putere vindecatoare, iar bolnavii care vor manca peste se vor lecui mai repede.

 

Tot in aceasta zi isi serbeaza onomastica cei care au nume de flori.

SURSA:

http://www.interferente.ro/Obiceiuri-traditii-si-superstitii-de-Florii.html

About oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
This entry was posted in Stil de viata. Bookmark the permalink.

25 Responses to Obiceiuri, traditii si superstitii de Florii

  1. jean says:

    la multi ani tuturor Florilor si Fluturasilor!

  2. Alexandru says:

    La mulţi ani de Florii!

    • oanaclara says:

      Asa am zis si eu. Am trecut pe paginile tuturor celor ce poarta nume de flori (din cate stiam eu). Celorlalti, cu scuzele de rigoare pentru nestiinta mea, le urez acum multi ani fericiti.

  3. dara says:

    ..aici sa sarbatorit ,,ziua Pacii…cu ramurele de maslin…chiar mia placut..dar…acasa e paradisul…eh…

  4. Pingback: Pas înainte « Marin Toma's Blog

  5. Aliosa says:

    @ Oanaclara,
    In SĂPTĂMÂNA MARE, năzdrăvanul meu de nepotel EMANUEL iti invită „ picii drăgălasi ” pe http://aliosapopovici.wordpress.com/2011/04/18/SĂRBĂTORI-PASCALE-FERICITE ca asistenti in vopsirea ouălor in JOIA MARE si pe tine s-o urmăresti pe fata mea LORENA gătind gustoase bucate PASCALE !
    O săptămână luminoasă vă doresc !
    Cu stimă, Alioșa.

  6. madMe says:

    Wow, câte sunt…😀 Sărbători fericite :*

  7. jean says:

    florile au nevoie de fluturasi. asta vroiam sa zic, e bine?

    • oanaclara says:

      E ok.
      Off-topic:
      Felicitari tatalui tau pentru premiul primit! Cred ca il merita din plin dupa o viata de munca. Mi-a placut faptul ca desi nu e in tara a lasat o scrisoare de multumire foarte frumos alcatuita.🙂

  8. jean says:

    da, asa se face de obicei…din pacate programul scurtat al galei nu mi-a permis sa ridic premiul pt el de pe scena…l-am luat dupa gala de la oamenii UNITER in frunte cu dl Caramitru. am si poze pe care o sa ti le dau cand o sa le am…Mersi ca ai stat pana la ora aceea tarzie pt tatal meu🙂

  9. jean says:

    cred ca ti-a placut toata gala… a fost momentul acela al lui malaele ( te tavaleai de ras ), apoi alifantis cu chitara lui miniaturala si discursurile uneori emotionante…cum a fost cel al cocai bloos…

    • oanaclara says:

      mi-a placut toata gala, da, adica partile a doua si a treia pe care am reusit sa le vad
      chitara lui Boc😀😀
      Malaiele pasamite suparat ca nu a fost premiat…
      m-a intristat insa numarul mare de actori care au plecat dintre noi…prea multi parca…

  10. jean says:

    de ce chitara lui BOC ? nu te poti abtine si tot la politica ajungi!
    te-am rugat de atatea ori sa nu mai politizezi…
    malaele tocmai imi zisese ca nu e suparat ca n-a fost premiat :))

  11. jean says:

    daca era de la boc, facea poc🙂 e miniatura lui simpatica; l-am mai vazut cu ea…

  12. Costi says:

    Dumnezeu sa- ti dea un curcubeu la fiecare furtuna ,un zambet la fiecare lacrima , o promisiune la fiecare grija , o binecuvantare la fiecare pas, multa caldura-n sulfet si multa fericire.Fie ca Sarbatorile Invierii Domnului sa iti aduca in casa, Lumina , Dragostea , Intelegerea si Sanatate alaturi de cei dragi !!!

    Luciano Pavaroti

  13. VictorCh says:

    Off-topic: Mama, de cat timp n-am mai intrat aici pe blog… ABIA ACUM mi-am dat seama, realizand ca nu te-am felicitat…
    Sarbatori fericite SI din partea mea!

    On-topic:
    “…Exista si obiceiul ca parintii sa-si loveasca copiii cu nuielusa de salcie […] asa vor creste sanatosi si intelepti.”
    Despre “sanatosi” nu stiu CE influenta ar putea avea nuielusa aia, iar “intelepti” vor deveni in masura in care i-a dotat natura si au fost bine indrumati – da’-‘i FOARTE probabil ca vor fi mai… ascultatori (obedienti), ca sa nu mai “guste” prea mult din nuia…

    “…fetele care vor a se marita anul acesta sunt sfatuite sa isi scoata zestrea afara…”
    Pai daca anunta in acest fel pe toata lumea ca ARE “intentii serioase”, de perspectiva, ESTE probabil ca potentialii candidati “sa-si ia inima in dinti” si sa se hotarasca “sa faca pasul cel mare” (cu atat mai mult cu cat se SI vede imbelsugarea initiala a viitoarei familii)… PR & advertising rural “avant la lettre”…

    “…fetele pun in noaptea de Florii busuioc sub perna, spre a deveni mai frumoase si mai sanatoase, mai dorite de flacai…”
    …dupa ce ziua / seara se spalasera CEL PUTIN pe fata (dar in principiu pe tot corpul – sau cel putin pe par) “cu apa neinceputa” si cu flori de săpunariţă.
    Cred si eu ca devin mai… “apetisante” cand sunt curate si… inmiresmate!

    “…de Florii […] urzicile infloresc…”
    Hm! Mira-m-as…
    Avand in vedere diversitatea datelor cand “cade” Pastele (si – implicit – si Floriile), urzicile alea bagsama ar trebui sa aiba acces la calendar bisericesc (a propos: de CARE Florii infloresc urzicile – e cele ortodoxe, SAU de cele catolice?) si sa mai SI stie sa-l citeasca, pt a sti cand sa infloreasca…

    “…urzicile infloresc si nu mai sunt bune de mancat…”
    Parca pana atunci ar fi fost bune… CE atata placere sa “pasti”? CEL MULT o ciorba de macris dreasa din belsug cu ou si smantana, sau spanac ca garnitura langa oua ochiuri…😀

    “Se dau vitelor sa manance crengi de salcie pentru a se inmulti si a fi sanatoase tot anul”
    Bagsama tratament empiric cu substitut (natural) de aspirina…

    “In aceasta zi este bine sa se aeriseasca hainele”
    DACA este cazul* – oare numai in aceasta zi?
    *Da, inainte vreme la tara – adica atunci cand si acolo unde hainele nefolosite erau pastrate in lada (neavand taranii nici sifoniere si nici mobile cu rafturi si/sau sertare) – era oportuna o “aeriseala de primavara”, pt ca inainte de a reincepe sa fie purtate haine de vreme calda sa fie scoase din textile umezeala si aerul de “statut” ale iernii ce s-a incheiat, da’ mai nou…

    • oanaclara says:

      Multumesc!
      Ca de obicei observatiile tale sunt pertinente. Imi voi lua libertatea de a nu raspunde punct cu punct din lipsa de timp.
      Sarbatori frumoase iti doresc!🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s