Ce se intampla de fapt cand apune Soarele? :)

Eram in masina , in drum spre casa,  cu picii mei  . Desi erau obositi dupa portia zdravana de joaca pe faleza, au observat ca soarele se indrepta spre asfintit.

Danut a fost primul care mi l-a aratat:

-Uite, mami, Soarele s-a asezat pe un norisor si citeste o poveste copiilor lui. Se pregatesc de nani.

– Care copii, Danut?

– Copiii lui, stelutele.

Cristi a sarit repede sa il contrazica:

– Nu, Soarele e tata si e obosit dupa o zi de munca, de-asta merge la culcare. Stelutelor le va citi o poveste mama lor, Luna, cand va aparea pe cer sa aiba grija de ele.

Bineinteles ca am zambit. Intr-o lume ideala, da, asa ar trebui sa se intample. In lumea mea eu sunt si tati si mami si dupa o zi de alergatura citim si poveste inainte de nani. Uneori mami adoarme cu cartea in mana. 🙂 Nu ma pot plange , insa , deoarece am cei mai dulci pici .

About oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
This entry was posted in De-ale lui Dănuţ :), personal. Bookmark the permalink.

28 Responses to Ce se intampla de fapt cand apune Soarele? :)

  1. Zamfir POP says:

    Te invidiez pentru … concluzia povestirii. Să le jucăm la nunţi! Sărut mâinile, mami şi tati!

    • oanaclara says:

      Multumesc! Nu ai de ce sa ma invidiezi. Imi sunt dragi picii mei. Daca tati nu a stiut sa pretuiasca faptul ca are asa minuni acasa, e treaba lui.🙂 Cert e ca ne distram de minune de cand suntem doar noi 3. E liniste. Sper sa ajungem sa jucam si la nunti!🙂 Chiar, oare ce fel de soacra voi fi?

      • Aliosa says:

        @ Oanaclara,
        Vei fi SOACRA MARE de două ori ! Vei fi ce n-a fost nimeni dintre mame , vei fi „ ANGELS” ”picilor” tăi de-acum , MIRII anului de-atunci si-ncă mai mult : cea mai bună si frumoasă mamă nepretuită la adevărata ei valoare de tătăl„ picilor ”tăi.
        Cu admiratie, Alioșa.

  2. Costin Rbsv. says:

    Tu ai trei sori in viata ta, te invidiez. Unul soarele de pe cer si ceilati doi micutii tai. Va pup si iti apreciez spiritul familial. Sa fiti sanatosi si voiosi.

  3. Alex says:

    Să-ţi trăiască “steluţele”, mama-lună!🙂
    Au o imaginaţie tare bogată, picii tăi. Aşa-i frumos şi sunt sigur că vor creşte frumos, alături de mama lor.

  4. vacitim says:

    uneori am impresia ca ei au dreptate, nu noi🙂

  5. psipsina says:

    da, ai nişte copii minunaţi şi isteţi. steluţele tale… să îţi trăiască.

    • oanaclara says:

      Multumesc! Uneori ma uimesc si pe mine. Lui Cristi ii place sa citeasca. Aseara ma anunta ca Tutankamon a fost asasinat si ca stie el sigur cine sunt cei care se presupune ca au facut asta. Am ramas nitel perplexa.🙂 Astea nu prea sunt informatii pentru un pitic de 9 ani, dar daca tot il pasioneaza…de ce nu?

      • VictorCh says:

        Lasa-i sa citeasca – daca nu constati ca subiectele citite le-ar reduce din pofta de citit – la varsta asta acumuleaza usor, mult si nediscriminat: va avea ce sa interpreteze mai tarziu. .
        La varsta lui, eu – spre uluirea maica-mii – citisem deja “Spartacus” si “Faraonul”, si ma apucasem de “Quo vadis” (INAINTE de Jules Verne, DeFoe si Dumas – astia au urmat la lectura ulterior, cam in acelasi timp cu – spre exemplu – Sadoveanu – si NU povestirile, ci direct “Fratii Jderi” – si Arghezi).

  6. Costin Rbsv. says:

    Nu am copii inca. Am crescut 2 nepotei. O oarecare experienta am. Abia astept sa am si eu sorii mei.🙂

  7. VictorCh says:

    Se pare ca “picii” dumitale ti-au “mostenit” talentul nativ de povestitor – la nivelul lor, naratiunea prezentata este DEOSEBIT de “inchegata”, de logica (o logica mistica, evident, “ca-‘n basme”) si de poetic prezentata.

    Off-topic: Scuze pt absenta lunga de pana acum (si probabil mai urmeaza si alte absente, mai lungi sau mai scurte) – intre timp n-am vizitat (comentand) decat (sporadic) vreo trei bloguri (nu stiu de ce pe acelea anume); in imprejurarile actuale din viata mea reala nu-mi mai ajung nici timpul, nici energia (si – ca sa fiu sincer – nici chef de net nu mai am intotdeauna, cand sunt atat de obosit si preocupat de “alte alea”). Spor si succes in continuare – CANDVA tot ‘oi recupera eu absentele si intarzierile astea (chiar daca poate doar partial, si poate nu dintr-o data).

    • oanaclara says:

      Nu pot spune ca am talent narativ. Intotdeauna m-am considerat un bun cititor.🙂

      Nu trebuie sa prezinti scuze pentru absenta. Fiecare dintre noi are acasa probleme . Sper ca esti bine!

      • VictorCh says:

        Nu este necesar sa spui dumneata ca ai talent narativ nativ (se simte ca nu este educat, exersat “inadins”, dar ca exista), constatam asta si singuri – citindu-“te”.

        Multumesc pt intelegere. Da eu sunt (aproximativ) bine (si doamna mea la fel de aproximativ bine – ca la varsta noastra), dar maica-mea mai putin – si situatia asta ma “seaca” de energie, nu prea mai apuc sa-mi caastig traiul in mod corespunzator.

      • oanaclara says:

        Of, imi pare rau sa aflu asta!

      • VictorCh says:

        Asta e!
        Nu da, Doamne, omului, cat poate duce. Sper sa pot s-o duc in continuare pana la capat – deocamdata e greu, dar inca merge.

  8. madMe says:

    Ai niste pici tare inteligenti, cu o imaginatie frumoasa.😀

    • oanaclara says:

      Multumesc! Sunt haiosi. Danut tocmai m-a anuntat ceva groaznic: laptele pe care i-l pusesem in cana avea caimac.😀😀😀 Ma distrez copios cu ei.

      • VictorCh says:

        Pe mine in copilarie ma educase bunica-mea sa-mi placa acel caimac, si pe urma o incurcase: “n-avea voie” sa toarne (sau sa ia) din laptele fiert pana nu se racea indeajuns incat s-i pot lua eu TOT caimacul. La “gradi” era O FOLIE (accentul pe “i”!🙂 ) : intrucat toti ceilalti copii (SI educatoarele si bucatareasa!) faceau nazuri la caimac, am apucat si eu in sfarsit sa ma satur de caimac – era pus TOT in ceasca mea, incat uneori nu mai avea loc si laptele…

      • oanaclara says:

        Si eu “căimăceam” oala cu lapte a bunicii de la tara. Tare mult imi mai placea caimacul gros, galben ce se aduna deasupra. Uneori imi e ciuda ca piticii mei fac atatea mofturi la mancare.

      • VictorCh says:

        Ai incercat sa le interzici sa ia din caimacul tau? (La mine – cam la varsta lor – a functionat…)

      • oanaclara says:

        Nu e rea ideea.🙂

  9. dara says:

    .. ma regasesc in povesta ta…asa faceam acum vreo 20 de ani in urma si eu..odata am fost soacra mica cei drept….a fost fain …cine eram eu in fata mea…urmeaza a doua oara…sunt si bunica…insa la asta mititica tre sa invat povesti italiene…am pus-o…am de ales?…istoria se repeta…iti doresc si tie sa ti se repete…sa fim sanatosi.frumosi,fara grija si haiosi..

    • oanaclara says:

      Păi să-ţi trăiască nepoata si să-i spui şi poveşti in limba româna că nu strică.
      Eu sper să fiu o soacră de gaşcă.🙂

      • VictorCh says:

        Oana, din cate stiu eu cei emigrati se cam impart in general in doua tendinte: unii sunt “refugiatii economic”, nostalgici dupa anumite aspecte ale vietii lor din Romania (deobicei dupa relatiile interumane “de acasa”), care continua sa vorbeasca intre ei in limba “de-acasa” si isi invata romaneste si copiii. Altii gandesc altfel: “Am ales sa plec de acolo si sa vin aici – atunci “sa nu stau pe doua scaune”: daca AICI am venit – si am fost acceptat – atunci AICI sa fiu bun cetatean!”, si in consecinta abandoneaza “romanismele” (deobicei cam “de tot”, inclusiv prietenii, limba folosita (chiar si in intimitate), obiceiurile alimentare etc – ba pana si mudul de a gandi si filozofia de viata), si – bineinteles – nici copii nu si-i invata limba din Romania, ci pe cea de-acasa (pt ei NU Romania este “acasa”, ci noua patrie adoptiva).
        MIE – ca preferinta personala – imi plac mai mult cei care adopta prima cale, cei din prima categorie, dar – “stand stramb si judecand drept” nu pot sa-i condamn NICI pe cei din a doua categorie, SI acest mod de a proceda este justificat dpdv logic. (Cei din aceasta a doua categorie nu ne prea sunt cunoscuti, caci – odata ce “o rup complet cu” viata din tara de origine si cu prietenii de acolo, informatiile nu mai parvin, lipseste feed-back-ul.)
        Poate ca familia darei a adoptat aceasta cea de-a doua cale, si in acest caz “povestile romanesti” ar interfera cu educatia pe care parintii intentioneaza s-o dea copilului. In mod normal, daca dara vrea sa stea langa copiii dansei (si – implicit – langa nepoti) e OK, e binevenita (ea venind langa ei acolo unde sunt ei, nu chemandu-i ea pe ei langa ea), dar cu conditia sa nu le impuna ea lor vreun alt mod de gandire si de viata decat cel pe care gasesc ei de cuviinta sa-l adopte. (Cel putin EU – din postura lor, a tinerilor – ASA as considera; asa gandeam in adolescenta, cand mi-am ridicat (eu mie) pt prima data aceste probleme, considerand-o din perspectiva tinerilor, si tot asa gandesc si acum, considerand-o din perspectiva “alor batrani”: EI au toata viata in fata, nu eu, deci EI sa si-o faca asa cum cred ei de cuviinta, iar eu n-am decat sa ma adaptez si sa stau pe langa ei – sau nu.)

        dara, sa-ti traiasca nepotica! Sa fie sanatoasa, desteapta, puternica, norocoasa si iubita – si SANATOSI sa fim cu totii (si – daca se poate – si amuzanti), ca frumusetea ORICUM e degraba trecatoare…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s