Am primit o leapsa , initial de la Despre sufletul meu, apoi de la alti posesori de blog, deci m-am apucat de scris. Era musai. Iata nestiutele mele:
1. Cand eram copil si locuiam la casa, aduceam in curte toate animalutele pe care le gaseam pe strada . Voiam sa le pastrez si sa le ingrijesc pe toate. Nu imi mai amintesc , insa, cum reuseau ai mei sa imi explice unde au plecat.
2. In clasele primare eram o aiurita. Treningurile din bumbac, de buna calitate , se gaseau greu. Aproape in fiecare saptamana ramaneam fara un echipament sportiv pentru ca il uitam la scoala. Mama era disperata.
Intr-o zi m-am intors vesela acasa, cu sacosa in mana si i-am zis:
– Vezi , azi am fost atenta si nu am mai uitat nimic la scoala.
La care mama m-a intrebat:
-Dar ghiozdanul unde iti e?
😀 😀 😀
3. Tot cand eram copil simteam o placere deosebita sa topai in baltoacele ramase pe strada dupa ploaie, sa intru in mormanele cele mai mari de zapada sau sa alerg, la tara, cu picioarele goale pe ulitele prafuite ale satului. Nici acum nu port umbrela. Imi place sa ma plimb prin ploaie.
4. Adoram sa citesc. Si acum imi place , dar am mai putin timp. Mama ma ruga sa mai ies din casa, la joaca . Cand reusea sa ma convinga , treceam in extrema cealalta. Aveam prin vecini doar baieti, deci ma specializasem in sarit garduri, jucat fotbal si catarat prin copaci.
5. Intr-una din vacantele de vara petrecute la bunici am vrut sa ii ajut si eu la scos sfecla de zahar de la camp si la taiat frunzele. Am reusit sa imi infig secera in laba piciorului. Mi-am dezinfectat singura rana , asa ca nu a stiut nimeni ce mi s-a intamplat. Mai am un semn micut acolo.
6. Cand eram la liceu , aveam un profesor taaaaaare batran de psihologie. Nu am vrut sa copiez niciodata la vreo lucrare, dar altii puteau foarte bine. Eu preferam sa invat. La o teza la psihologie, colega mea de banca si si-a scapat fituicile pe jos. Am pus picioarele pe ele sa nu le observe profesorul, dar deja vazuse miscarea. M-a rugat sa ma ridic, am tarat picioarele, apoi m-a rugat sa le ridic pe rand. A descoperit minunatele bucatele de hartie si mi-a pus nota 1 pentru copiat, apoi m-a poftit afara din sala. Am izbucnit instantaneu in ras si am iesit. In ora urmatoare m-a intrebat ceva din lectia pe care urma sa o predea (probabil ca sa se razbune pentru hohotul de ras din timpul tezei) si m-a articulat cu un 3 pe care , cand a incheiat mediile l-a dublat. Catalogul clasei noastre a devenit un fel de ciudatenie din pricina asta. Anul scolar avea 3 trimestre. Pe primul aveam media 10 la psihologie, pe al doilea 2 si pe al treilea 9. 😀 😀 😀
7. Tot cand eram la liceu am fost in practica la un orfelinat unde erau copii de varsta prescolara. A fost o experienta care m-a marcat pentru ca micutii erau atat de dragalasi si isi doreau asa de mult o familie, incat intrebau pe oricine le trecea pragul:
– Nu vrei sa ma iei la tine acasa?
Sincer, i-as fi luat pe toti daca as fi putut, dar si eu eram atunci un copil . Aveam vreo 16 ani. Practic era imposibil sa adopt vreunul.
Acum am piticii mei si imi sunt tare dragi, iar pe cei de la centrele de plasament incercam sa ii ajutam cand si cat putem.
Cam astea au fost cele 7 nestiute despre mine. Or mai fi si altele . Acum invit si eu la randul meu pe toti cei ce ma viziteaza sa preia aceasta leapsa. Vreau sa stiu si eu nestiutele lor . 😀
Diverse Diversificate 2 
Si mie imi place sa ma plimb prin ploaie si sa citesc….ooooo, de cate ori nu am fost aratat cu degetul sau considerat nebun pentru ca ma plimbam prin ploaie cu umbrela in mana 😀 😛
Am ras cu lacrimi la patania de la punctul doi cu ghiozdanul. Imi aduce aminte de povestirea din manualele de romana cu cuiele din usa 🙂
Promit sa fac leapsa cat de curand 🙂
Eu am renuntat de multa vreme la umbrela. E inutil sa o car dupa mine. 😀
Abia astept sa vad ce scrii!
Eu ma asteptasem ca replica mamei sa fie: “Bine – dar tu n-ai plecat azi cu echipamentul de sport!”
O să scotocesc după nişte lucruri, prin sertarul amintirilor. O voi face cât de curând, Oana Clara.
Şi eu vizitez nişte copii, într-un anume loc, undeva, câteodată; mi-am promis să o fac mai des.
PS
Chiar aşa? nu ţi s-a întâmplat niciodată în viaţa ta să copiezi la vreun examen?
Nu. Nu pot copia, e ca si cand as fura.
🙂
Astept sa vad ce scoti de prin sertare!
Eu am copiat la o teza (la una singura, la fizica), STIIND bine subiectul, DOAR pt ca profesoara se lauda mereu ca la ea nu se poate copia – si am copiat direct din manual, cuvant-cu-cuvant (pana si semnele de punctuatie, INCLUSIV cratima de la despartirea cuvantului in silabe la capatul randului din carte, desi pe pagina mea cuvantul era la jumatatea randului! Eram “elev de zece curat” la fizica, o invatam nu fiindca trebuia, ci de placere – si la fel stateau lucrurile si cu matematica si cu romana) – altfel cred ca nu m-ar fi crezut cand – la primirea “zece”-ului – am instiintat-o de faptul ca am copiat. (A verificat ATUNCI textul tezei cu cel din manual, dupa ce i-am spus de cuvantul despartit la mijlocul randului.)
Dupa ce s-a convins ca eu copiasem, si-a exprimat ezitarea – oare CE sa faca cu nota mea: sa mi-o lase (caci nu ma prinsese ea, ma autodenuntasem eu)? Sa-mi dea “unu”, ca pt copiere? M-a intrebat daca stiu subiectul. BINEINTELES ca-l stiam, si i-am spus-o. “Poti sa dai teza din nou, fara sa copiezi?” “DESIGUR!” “Poftim caietul tau de teze, treci in banca ta si scrie!” Fiind inalt si spatos, stateam in ultima banca pt a nu obtura vederea altora la tabla. “N-ar fi mai bine sa stau in prima banca?” “Ba da – schimba locurile cu (Icsulescu) si scrie!” Dupa un sfert de ora am predat teza si am anuntat-o dinainte ca IAR copiasem. A facut ochii MARI de mirare – nici nu se gandise la aceasta posibilitate. “Da’ erai in prima banca!” “Da!” “N-ai intors capul nici la stanga, nici la dreapta, si mainile ti-au fost tot timpul pe pupitru, nu le-ai bagat nici sub banca, nici in buzunare!” “Da!” “Atunci CUM ai copiat?” “Am copiat din caietul de teza textul copiat in ora trecuta la teza.” Din nou – ochii mari. “Nu credeti ca ar fi fost mai bine sa fi scris pe un alt caiet, in care sa nu fie deja scris textul din manual?” “Bine, da’ ai spus ca n-o sa copiezi!” “Nu! M-ati intrebat daca pot sa scriu teza fara sa copiez, si v-am spus ca da. Si acum sustin acelasi lucru: POT! N-am facut-o pt ca sa vedeti ca “va” pot copia nu numai o data, ci chiar si a doua oara, imediat ce aflaserati de prima copiere.” Stupoare! Profesoara numa’ nu plangea… (Dupa cat se laudase ca “la ea nu se poate copia…) “IAR nu stiu ce sa fac cu tine!” “To’a’sa profesoara, lasati scrisul tezei, ca dureaza si pierdem timpul. Mai bine lasati-ma sa vin la tabla si o sa va raspund la oricare subiect alegeti dumneavoastra din materia studiata.” “Chiar stii toata materia?” “Da, bineinteles, altfel nu m-as fi oferit. INCLUSIV ceea ce abia urmeaza sa ne predati din manual.” “Du-te la loc – iti ramane “zece”-le.” (Si, intorcandu-se spre clasa: “Iar voi sa nu indrazniti sa incercati sa faceti ca el! Niciunul nu stiti atata fizica cat stie el, si cu voi n-o sa am nici o remuscare sa va dau “unu”!”)
“Copil cuminte”, deh! CURAT drac impielitat! Saraca profesoara! (Si nu numai ea – n-a fost singura “victima”!)
😀 😀 😀
in liceu aveam colege basarabence. Fete de treaba, ne intelegeam bine, dar pe una chiar nu o ajuta capul. Spre deosebire de noi care am dat 3 probe eliminatorii plus examene la limba romana si matematica pentru a fi admisi la liceu, ele pur si simplu se inscrisesera si au fost primite.
La una din lucrarile de control la biologie, cea mai saracuta cu duhul a copiat din manual tot textul , incluzand si expresii precum: “vezi fig. 31”, “care au fost prezentate la pagina”… Eram pe burta de ras cand a venit profesoara si ne-a citit minunata lucrare.
Eu atunci putusem sa-mi permit sa am o asemenea atitudine fata de respectiva profesoara din mai multe motive (atunci nu le analizasem constient in acest fel, dar atitudinea imi fusese cumva dictata de subconstient): “ne aveam bine” (stiind eu atata fizica); profesoara nu era “ranchiunoasa” – si chiar daca ar fi fost, media nu putea sa mi-o strice prea rau (ar fi fost dificil pana si sa ma lase corigent pt un trimestru, avand eu deja vreo trei de “zece” – iar pe an nu avea CHIAR nici o sansa, cu alte doua medii de “zece”); aveam parinti “destupati la minte”, astfel incat nici mie, nici lor nu ne prea păsa de notele obtinute, nici de mediile realizate – cu exceptia celei de la “Purtare”, si a unui eventual risc de a ramane corigent (si – bineinteles, mereu dar MAI ALES in ultimul an al fiecarui ciclu de invatamant – a materiilor din care urma sa dau examen pt admiterea in ciclul superior). Important era doar sa nu fiu lipsit de cunostintele necesare (cele care raman, cele “de esenta” – nu formule, definitii ad-litteram, cifre, etc – care ORICUM tot urmau sa fie uitate ulterior; cu alte cuvinte, cele care urmau sa-mi constituie cultura generala). (Pe vremea aceea, pt accederea in treapta urmatoare de invatamant se dadea examen, notele/mediile obtinute pe parcursul anilor precedenti de invatamant nefiind luate in considerare nicicum, ceea ce ii dezavantaja TERIBIL pe elevii “buni”, dar emotivi, care – de emotie, la examen – “se pierdeau” si – spre ghinionul lor – obtineau o nota mult sub posibilitatile lor reale. Eu am avut norocul sa nu fac parte dintre acestia.)
Pentru tine, un gând de primăvară!
Multumesc!
oana clara,
Ai fost mai precoce decat Einstein, care mare fiind, isi uita cateva lucruri,in delegatiile unde mergea. Pana intr-o zi, cand ii spune sotiei mandru, ca n-a mai uitat nimic.Ca sotia sa constate, ca el nici nu isi descuiase valiza, sa fie sigur de neuitare.
Einstein, nu!?
PS: Acum stiu, de ce esti mereu speciala:ai toate ingredientele de personalitate. Si tare-mi place! Mersi,pentru leapse!
Madi si Onu
Multumesc si eu pentru apreciere!
Einstein? Nu stiam ca era uituc. 🙂 Probabil era prea preocupat de alte chestiuni mult mai importante decat niste haine din valiza.
Duminica placuta va doresc!
Oana
NU STIAI? E celebru faptul ca – fiind cu gandul “in inalte sfere” – si-a pus ceasul de buzunar la fiert pt trei minute, uitandu-se fix la ou!
Multumesc, Armin, pentru nestiutele tale! 🙂
http://armin-mad.blogspot.com/2011/02/7-lucruri-nestiute.html
neştiutele tale povestesc despre un om bun, tare bun.
de-ale mele?
1. sunt un om introvertit. mă spun extrem de rar, prefer să tac şi să zâmbesc. când doare, zâmbetul e mai larg.
2. iubesc mai mult cuvintele decât vorbele, dar de scris scriu mai mult pentru mine, chiar dacă de-o vreme au mai ajuns şi pe blog poveştile mele.
3. iubesc animalele pe care şi eu le tot aduceam acasă. doar că tot eu le scoteam afară silită de ai mei. apoi plângeam pe înfundate.
4. ador să stau prin parc sau în gară şi să privesc oamenii. e un spectacol fascinant, păcat că nu am întotdeauna timp pentru asta.
5.nu trece o zi fără să citesc ceva. chiar şi numai o poezie. prefer cărţile în sensul clasic şi librăriile vechi.
6. atunci când scriu gândurile mele folosesc întotdeauna stiloul, acela cu peniţă şi rezervor, am o colecţie serioasă de unelte de scris şi îmi doresc unul de lemn. (alături de cărţi, sunt darurile mele preferate)
7. “dacă nu poţi să spui ceva frumos despre un om, taci din gură” este motto-ul meu de ani buni.
te îmbrăţişez.
Multumesc! Incerc sa fiu un om bun, nu stiu insa cat reusesc. Daca pot ajuta pe cineva, o fac cu drag.
Imi plac nestiutele tale! 🙂 Esti o persoana deosebita.
“7. “dacă nu poţi să spui ceva frumos despre un om, taci din gură” ”
Hm! Stiu si eu? MIE nu mi-ar placea ca cineva din cercul de prieteni sa nu ma previna asupra “tarelor” din comportarea cuiva cu care facusem cunostinta recent, lasandu-ma (pt ca sa nu-l vorbeasca pe acesta de rau) sa le descopar singur “pe pielea mea”.
Eu am ales ALT asemenea motto: “Este atat de simplu sa intorci capul de la cineva, incat este o risipa de simtire sa urasti”.
Foarte frumoase “dezvăluiri”! Cel mai mult mi-a plăcut cea cu…ghiozdanul!
Când suntem mici, suntem atât de simpatici, dar şi exasperanţi (uneori) pentru părinţi. Citind cele de mai sus, mi-am amintit o groază de boroboaţe din copilărie. Iar la faza cu umbrela, aş îndrăzni o întrebare: Oana, câte umbrele ai uitat prin magazine? 😀 Te întreabă un uituc de umbrele. De-asta îmi luasem o umbrelă mică, pe care o ţineam agăţată de o cureluşă, numai să nu o uit.
PS Mi-a plăcut ce a scris şi Psipsina. Motto-ul din final este grozav! Felicitări că a ajuns la această înţelepciune.
Iar pasiunea pentru stilouri…o am şi eu. Am strâns o adevărată colecţie, care începe cu stiloul din clasa a VIII-a, cu care am scris şi tot liceul + facultatea!
A, nu, eu nu port umbrela pentru ca mi se pare inutila atata timp cat e frumos sa ma plimb prin ploaie. 🙂
Eu era sa-mi bat colega de banca pt o faza de genul, dar am plans si…am ajuns the best friends.Nestiutele le scriu pe blog si va astept pe toti pe acolo sa comentati
Sunt frumoase nestiutele tale. 🙂
Am scris 10, dar tu sterge 3 dintre ele, da?
Nu sterg nimic. Mai am si eu muulte. Cand aveam vreo 4 anisori invatasem la gradinita sa decupez. Mama scosese in curte , la aerisit , o plapuma. Si acum o am acasa, asa cum am ciupit-o atunci cu foarfeca. 🙂
Pingback: Cele 7 nestiute ale mele « Totul despre copii
nu particip la lepse 🙂
ai putea sa organizezi o leapsa despre filme ( care cum ne-au placut) ca tot au fost Oscarurile…
nu ma pasioneaza filmele
Buna Oana, mersi mult pentru leapsa. Interesanta.
Deci, 7 nestiute despre mine:
1. La gradinita m-am indragostit nebuneste de un coleg. Lui nu i-am spus nimic, insa m-am confesat mamei lui.
2. Sunt o uituca notorie. De cele mai multe ori las semne, tocmai ca sa-mi amintesc. Dar la fel de multe ori uit de ce le-am pus.
3. As plange din orice. Dar ma abtin cu stoicism.
4. Mi-as dori sa fiu elefant, in felul acesta nu mi-as mai face probleme legate de greutate 🙂
4. Mi-e sila sa dau mana cu o persoana care are palmele transpirate.
5. Mi-e frica de cutremur.
6. Barbatii care imping amabilitatea dincolo de limita bunului simt mi se par libidinosi.
7. Ma indispun pisicile negre.
Si, ceea ce vreau sa stie lumea, as striga in gura mare, SA VINA PRIMAVARARAAA!!!!
Ia sa vedem… 🙂
Si eu plang usor. Nu mi-am facut niciodata probleme privind greutatea. Nu imi e frica de cutremur. Legat de barbati, ai dreptate. Nu sunt superstitioasa.
Multumesc pentru nestiute!
Haha, Cati, la 4 ani si eu eram indragostita lulea…de un tiganus frumos si ziceam catre bunica :”uite ce frumos e si nu-i negru si ce daca-i tigan, eu ma fac mare si ma marit cu el”…Acum, el e in alt judet, nu l-am mai vazut de prin generala, s-a mutat din satul bunicilor.