Ion Minulescu – ROŞU, GALBEN ŞI ALBASTRU

Ion Minulescu

ROŞU, GALBEN ŞI ALBASTRU

Roman

(1924)

Lui DUMNEZEU

care ne-a purtat de griji

Lui MIHAI VITEAZUL

care a incercat prima intregire a

neamului

şi MIE INSUMI

care am scris cele ce urmează

I. M.

Finalul

Simt cum incep să mă dizolv in propria mea singurătate, ca culorile

drapelului naţional după atatea intemperii. Din mine n-a mai rămas

parcă decat flacăra mincinoasă de la rădăcina nucului bătran, sub care

a fost ingropată, pe vremuri, o comoară…

Inchid fereastra şi in patul hotelului in care n-am dormit incă nici o

noapte, mă intind, rigid şi drept, ca o linie geometrică.

Ciudată coincidenţă… Abia acum imi dau seama că patul acesta e

prea scurt pentru mine. Parcă m-am culcat in patul lui Procust…

Şi in timp ce aclamaţiile mulţimii din stradă pătrund prin fereastra

inchisă pană in odaia mea, chipul legendarului bandit din vechea Attică

se desprinde parcă din penumbra perdelelor şi păşeşte hotărat spre mine.

Ce vrei, ilustre cetăţean al Romaniei Mari?

― Vreau să te ajustez cu patul in care ai să dormi de azi inainte…Am venit să-ţi retez picioarele şi capul…!

martie aprilie 1924

Precizare: I.M. = Ion Minulescu

About oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
This entry was posted in prezentare de carte and tagged , , . Bookmark the permalink.

One Response to Ion Minulescu – ROŞU, GALBEN ŞI ALBASTRU

  1. >TRAIAN TANASA says:

    Noi românii /

    Ne-nflacaram si spunem cu ardoare: /
    “Frumoasa-i tara noastra ca o floare!” /
    Caci, în vîrtejul vietii personale, /
    Uitam ca îi lipseste din petale. /

    (DE >TRAIAN ASANAT<<)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s