CUM AM SUPRAVIETUIT COPILARIEI NOASTRE ?

Daca ti-ai trait copilaria in anii ’60, ’70, sau la inceputul anilor ’80.. Cum ai facut sa supravietuiesti?
1.De mici mergeam in autobuze si masini care nu aveau centuri de siguranta, nici perne cu aer…
2.Cand mergeam in remorca unui camion era o excursie foarte speciala si ne-o amintim toata viata.
3.Leaganele noastre erau pictate in culori aprinse si toata vopseaua era pe baza de plumb.
4.Nu aveam capace de siguranta la cutiile de medicamente, dulapuri sau usi.
5.Cand mergeam pe bicicleta nu aveam casca.
6.Beam apa de la cismeaua din gradina, nu dintr-o sticla de apa minerala…
7.Pierdeam ore in sir construind carucioare din fier vechi si cei care aveau noroc sa aibe strazi inclinate isi dadeau drumul pe ele si la jumatatea drumului isi aduceau aminte ca nu aveau frane. Dupa cateva opriri in copaci sau garduri am invatat sa rezolvam problema.
8.Ieseam la joaca cu unica conditie sa ne intoarcem inainte de a se lasa intunericul.
9.Scoala dura pana la pranz si veneam acasa sa mancam . Nu aveam celular, asa ca nimeni nu putea sti unde suntem. De necrezut….
10.Ne taiam, ne rupeam un os , pierdeam un dinte, dar nici o data nu cautam un vinovat. Era numai vina noastra.
11.Mancam biscuiti, paine cu unt, beam sucuri cu zahar si nu aveam exces de greutate pentru ca tot timpul eram afara la joaca.
12.Imparteam o sticla de suc intre 4 prieteni…utilizand aceeasi sticla si nimeni nu murea din asta.
13.Nu aveam Playstation, Nintendo 64, X box, jocuri video, 99 canale de televiziune pe cablu, dolby surround, celulare personale, calculatoare, chat pe Internet … dar AVEAM PRIETENI.
14.Ieseam, ne urcam pe bicicleta sau mergeam pana la casa prietenului, sunam la usa sau intram incet fara sa sunam si ieseam sa ne jucam.
15.Acolo, afara, in acea lume cruda, fara gardian! Cum Dumnezeului faceam? Aveam tot felul de jocuri de echipa, fotbal, tarile, v-ati ascunselea, si nu toata lumea ajungea sa fie aleasa dar nu se supara nimeni.
16.Nu toti eram elevi stralucitori si cand unul ramanea repetent, pur si simplu repeta anul. Nimeni nu mergea la psiholog, la psihopedagog, nimeni nu avea dislexie, nici probleme de atentie, nici hiperactivitate, doar repeta si avea o a doua sansa.
17.Aveam libertate, esecuri, bucurii, responsabilitati…si am invatat sa ne descurcam cu ele.

Sursa:mail

About oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
This entry was posted in Stil de viata and tagged , , , . Bookmark the permalink.

68 Responses to CUM AM SUPRAVIETUIT COPILARIEI NOASTRE ?

  1. paul says:

    ai nostalgia acelor vremuri? Tu ce-ti amintesti din ele? Pt mine s-au sters complet. Parca am fi la emisiunea lui Mircea Radu cu anii 70, 80, 90;) doar internetul cred ca era o mare lipsa;)

    • oanaclara says:

      Imi amintesc multe. Una din amintiri e respectul pe care il aveam pentru profesori. Nu stiu sa fi vazut vreun copil sau parinte care sa racneasca la un cadru didactic sau care sa spuna ca profesorul a innebunit. Stiu ca aveam o invatatoare cu care mancam matematica pe paine…20 de exercitii si probleme zilnic. N-a comentat vreodata un parinte ca aveam prea multe teme. Vad ca mi-a prins bine si n-am murit din asta.
      Imi amintesc ca nu erau atatea fiţe.
      Imi aduc aminte de vacantele nemaipomenite la munte, la mare, la bunici. Plecam cu cortul in portbagaj si unde era peisajul frumos innoptam, fara a ne intreba daca terenul e proprietatea cuiva, fara sa ne temem ca nu ne vom trezi a doua zi. Stiu ca langa un cort se adunau pana dimineata si altele si petrecerea era gata. Oamenii erau mai prietenosi, mai sensibili la problemele celor din jur.

  2. Camelia says:

    Eu am o amintire tare dragă…oarecum, să zic…despre banane verzi…verzi le şi mâncam…nu aveam răbdare să se coacă pe calorifer sau învelite în ziare; aşa auzisem eu dimpreună cu al meu frate că s-ar accelera procesul de coacere…şi cum aveam nişte glande salivare tare indisciplinate…ni se strepezeau dinţii, iar gustul lor îmi părea oribil.
    După 1990 am înţeles că bananele pot avea şi altă culoare decât cea verde şi că se pot mânca şi altfel decât crude; de preferinţă, coapte.
    Şi da, într-adevăr, muşcam dintr-un sandwich după formula “mai dă’ şi mie o gură” şi la fel beam unul după altul, toţi cei care ne aflam prin împrejurimea vreunei sticle cu apă sau suc, după caz. Când am devenit fumătoare, împărţeam ţigările cu prietenele mele…
    Prietene pe care le am şi în ziua de azi.
    Prietenia avea un altfel de înţeles.

    • oanaclara says:

      Si eu imi amintesc bananele verzi. Stiu ca ne bateam cu portocale la un moment dat si imi amintesc de ciocolata aceea chinezeasca , care avea un fagure si o albina pe ambalaj. Era cu miere si era delicioasa. Am mai cautat prin magazine ciocolata cu miere de albine, dar nu are acelasi gust.

      • Camelia says:

        Ce vreau să îţi mai spun, Oana, e că acum nimeni nu se atinge de sticla mea. Şi nici eu de a altcuiva. Chestie de elementară politeţe, îmi spun…sunt tare politicoasă atunci când e vorba de microbi şi destul de rezervată în a-i schimba cu ai altora. Când spun “microbi” o fac fără nici o altă conotaţie, şi nu într-un mod maliţios…

      • oanaclara says:

        Nici eu nu sunt adepta bautului din aceeasi sticla tot din motive de igiena.

      • Asa este, am si uitat de ciocolata cu albina de pe ea, ce a trecut vremea…apropo de ce zicea Camelia, asa am patit si eu cu fratele meu cand ne-a adus tata o cutie cu banane pe care scria Ecuador. O zi doua le-am lasat dar nu se coceau, motiv pentru care…
        De mic sunt “terminat” dupa dulciuri, nu m-am vindecat nici acum si nici nu vreau. Bunicii m-au invatat la tot felul de prajituri…vremuri!

      • oanaclara says:

        Si mie imi plac prajiturile de casa. De fapt, prima data am gatit o prajitura, apoi am invatat sa fac mancare.
        Stii de ce mi-am mai amintit? De guma de mestecat cu surprize….era o nebunie sa faci colectii.

      • Ce mai fugeam dupa gume turbo… Eu intotdeauna las mancarea cand e vorba de prajituri, placinte🙂

      • oanaclara says:

        Mai cunosc o persoana care merge cu ciocolata in poseta.🙂

      • Ioana says:

        Gume Turbo si cu surprize??? :-))))
        Eu am prins vremea Gumella si Cil Gum…in care puteai foarte usor sa-ti rupi dintii. Dar era guma!!! Guma noastra🙂
        Ciocolata cu albina si fagure…si acuma-mi amintesc ambalajul…ceva maro cu rosu. Dar mai demult, erau ciocolatele mici, tot chinezesti, cu pestisori de acvariu pe ele…sau cutii cu “lingouri” mici de ciocolata.
        Cum nu se gaseau, atat eu, cat si fratello, aveam mirosul ascutit cand era vorba de ciocolata…gaseam cutiile, indiferent unde le puneau parintii (ca primeam cu portia…nu tot odata).
        Ce vremuri…intr-adevar…copiii aveau copilarie si prieteni adevarati. Mai am o gramada de prieteni de-atunci si au trecut peste 30 de ani…
        Era muuuuult mai bine fara telefon mobil si internet. La tara, la bunici, cu hrana sanatoasa, liniste si prieteni buni :-)))

      • oanaclara says:

        Si ce frumos era in satul bunicilor! Nu era telefon acolo dar parintii ne lasau cu toata increderea cateva saptamani bune. Oricum dupa ce treceau cu greu ne lasam dusi acasa.

  3. paul says:

    la mine la scoala, fiind liceu de fite si copii de bani gata, respectul fata de profi a fost un mare semn de intrebare. La noi se mergea dupa sistemul “clientul nostru, stapanul nostru”;) nu-mi vorbi de matematica, ca nu am suportat-o niciodata. Doar in clasa 6-a am avut o tipa simpatica de la care puteam intelege ceva si intr-a 8-a am avut ore cu un fenomen al naturii si culturii umane, dl Ottescu, care a fost si mai este( daca nu s-a prapadit) un tip jovial, hatru,special din toate pct de vedere;)imi mai amintesc cum in fiecare an, de 25 octombrie, ziua armatei si a dumneaei, celebra profesoara de romana Vancea ne servea cu zacusca home made;) si nu o sa uit mult timp taberele organizate de dl Popescu vara la Plaiul Foii sau Gura Raului, langa Zarnesti, unde am fost si eu si a fost minunat! M-ai facut sa-mi aduc aminte cate ceva.

    • oanaclara says:

      Uite ca mi-ai amintit si tu de tabere.🙂 Am avut veri in care mergeam in cate doua. Ce imi amintesc: Bucşoaia, unde ne cocotam si singuri pe munte, Darmaneşti, undeva langa Bacau, Brădişor parcă…undeva pe langa Hunedoara (atunci am vizitat Muzeul Aurului din Brad…amintire de neuitat, intr-adevar)…

  4. Camelia says:

    Îmi permit să îi răspund lui Paul că şi liceul în care am terminat era unul de “fiţe”…cuvânt detestabil, ce naiba o fi vrând a însemna (nu că n-aş şti…) dar ne respectam profesorii. Cred că e o chestie ce ţine de fibra fiinţei, vine din alcătuirile noastre. Toate alcătuirile…

    • oanaclara says:

      Tine mult de educatia primita acasa.

      • Asa este, daca nu are cine sa le dea o educatie. Ma uit si ca s-au schimbat prioritatile, ma sperie cine sunt tinerii de maine…adica nu au viitor, multi au uitat adevaratele valori. Macar eu am un cerc de prieteni normali, dar am un cumnat care de cate ori ma suna, pe fundal se aud manele din acelea nenorocite…el mai si canta, atat de mult rad incat nu ratez niciodata apelul lui.
        Bine, el stie ca rad de el dar nu se supara🙂
        Si altceva, la manastirea Caraiman am vazut o fata acum 2 saptamani. Avea un chip atat de frumos incat rar vezi asa ceva. Aveam cam 20 de ani…dar doar atat. Daca priveai mai jos te speriai. Eu nu stiu cum putea merge. Picioarele ei erau doua bete, atat de slaba era, si mai purta si pantaloni mulati. Amicul cu care eram a aflat ca era nu stiu ce manechin celebru. Probabil ea se credea super frumoasa…dar arata groaznic, ziceai ca a iesit din lagarele de concentrare. Si multe vor sa fie ca ea iti dai seama!

      • oanaclara says:

        Din pacate da. Eu eram vrand-nevrand slaba. Aveam intotdeauna aprox 5 kg sub greutatea normala. Cand am terminat liceul aveam 48 de kg la 1,64 m…Puteam manca oricat. Acum la 59 kg arat normal, zic eu.

  5. CARMEN says:


    Si eu fac parte din generatia care a crescut cu cheia de gât, care s-a jucat în cele mai ciudate locuri, fara teama de pedofili, care a înnoptat într-un cort pus într-un loc placut în natura, fara teama de banditi, care a raspuns întrebarii unui strain de cartier, fara sa o rupa la fuga… Si eu ma mir de întorsatura pe care a luat-o Lumea, dar ceea ce ma îngrijoreaza este faptul ca… noi suntem vinovatii – în lumea aceasta nou creeata, cresc copiii nostri! Oare unde am gresit?!

    • oanaclara says:

      Nu stiu,dar e ciudat. Poate ca lumea era tot asa si noi eram inocenti…o percepeam altfel, sau poate chiar ne-am schimbat atat de mult incat ne e greu pana si noua sa ne recunoastem.

    • VictorCh says:

      “Poate ca lumea era tot asa si noi eram inocenti…”
      Crezi? Pe noi de pe la 8-10 ani ne lasau parintii sa mergem sa ne jucam (cu gasca de copii) (nesupravegheati, nepaziti) pana seara tarziu (pana incepea sa se intunece), in locuri pustii si necirculate. Dumneata actualmente ai avea curajul sa le permiti copiilor dumitale acelasi lucru?

      • oanaclara says:

        Nu, nu am curaj sa ii las singuri pe afara si din alte motive. La ce nebun am avut la usa ,ar fi in stare sa cheme politia si sa ma acuze ca nu am grija de ei. Problema e ca locuieste peste strada de mine. Abia l-am dezobisnuit sa ma intrebe unde sunt ca ma suna mereu cand vedea ca lipseste masina din fata blocului. Sper ca s-a lamurit ca fiecare are viata lui. Ma rog sa isi gaseasca o femeie cum isi doreste el sa fie si sa ma lase definitiv in pace.

      • VictorCh says:

        “Abia l-am dezobisnuit sa ma intrebe unde sunt…”
        Pe mine se invatase maica-mea sa ma ‘tina’ mai strict decat pe o fata (ciudat, a re-inceput acest obicei din adolescenta mea, dupa ce renuntase la el pt cativa ani, in copilaria mea mare) si imi cerea ‘sa dau raportul’ pt orice absenta de acasa: cand, cat timp, unde, de ce/pt ce, cu cine, etc. A continuat asa pana in studentie, cand brusc ‘mi-am scuturat jos fraul’ si n-am mai putut fi ‘stapanit’, ‘strunit’ (noroc de faptul ca primisem PANA atunci o educatie buna si ca imi formasem deja un anturaj bun, ca altfel CINE STIE – CE ‘s-ar fi ales de mine’) – maica-mea a mai continuat cativa ani sa ma intrebe ‘unde merg’ de fiecare data cand plecam de acasa, dar (in mod grosolan, dar singura metoda care se vadise eficace) chiar daca mergeam doar pana la colt sa-mi cumpar tigari, raspunsul meu invariabil era: “Ma duc la femei. Vrei sa-ti spun si ce-o sa fac?”
        Nu crezi ca metoda ar fi eficace si cu ‘nebunul’? “Unde esti?” “La un barbat; esti cumva curios si ce facem?”

        “Ma rog sa isi gaseasca o femeie cum isi doreste el sa fie…”
        Eu ma rog sa isi gaseasca o femeie care ‘sa puna mana pe el’ astfel incat el sa nu se poata ‘dezbara’ de ea, si care sa se poarte (ea cu el) asa cum spui ca se purtase el cu dumneata; poate atunci, ‘privind’ si din perspectiva celeilalte ‘pozitii’, o pricepe ceva…

  6. paul says:

    respectul e ceva ce nu e imanent, nu-i un apanaj ci trebuie sa ti-l castigi! Atata timp cat unii dintre acei profi nu meritau respectul, nu erau respectati. Trebuie sa fii o persoana integra, inteligenta si neobisnuita cu compromisurile ca sa obtii acest lucru! Sa nu umbli cu jumatati de masura sau masuri diferite, sa nu arati slabiciuni. O data doar daca clachezi, nu mai poti emite pretentii…termenul “fite” nu-mi place nici mie si nici nu stiu de unde vine dar l-am folosit ca sa ma fac inteles! Tu de unde esti Camelia si ce liceu ai terminat? Apropo de banane, e bine ca aveai si verzi! Mai stiti cantecul postrevolutionar despre Roxana care mi-a furat banana?;) si eu am fost in prima mea tabara la Bucsoaia, acolo langa Frasin, unde erau niste conditii sub orice critica si te puteai trezi oricand cu mizerie sau cioburi in mancare;( am fost cu mama mea si clasa ei acolo si tin minte cum dormeam im paturile acelea tari si metalice ca de spital! Frumos a fost doar ca am vizitat manastirile. Am auzit ca s-ar fi desfiintat intre timp si s-a infiintat din nou unitatea militara in acel loc.

    • oanaclara says:

      Oricat de respectabil ai fi tot exista un car de nemultumiti pentru ca scara de valori e alta. Nu mai conteaza cat de integru esti, ci cati bani ai. Unii oameni te judeca in functie de cum te imbraci, unde locuiesti, ce masina ai , netinand cont de valoarea ta ca om. De ce? Pentru ca pentru ei proasta crestere e o virtute, iar tu ca om nu poti fi ca ei. Asta nu exista inainte.

      Orice ar fi tot vesnic nemultumit esti. N-am auzit niciodata de cioburi in mancare. Exagerezi. Da,mobilierul era asemanator celui de spital, dar astea erau conditiile in majoritatea taberelor. La urma urmei nu mergeai acolo sa mananci cine stie ce delicatese sau sa dormi in camera de 5 stele , ci sa respiri aer curat , sa petreci timp cu colegii si sa vizitezi locuri pe care nu le-ai mai vazut .

    • VictorCh says:

      Fara suparare, Paul, dar AI dreptate si nu prea ai. Da, si ‘pe vremea noastra’ respectul trebuia meritat; aveam SI NOI, ‘pe vremea noastra’, profesori pe care nu ii respectam si de care ne bateam joc, fie oameni ‘slabi’ care nu stiau ‘sa tina in mana’ o sleahta de zurbagii (oare CINE le-o fi dat ideea sa devina profesori LA LICEU? DE CE nu s-or fi multumit cu ‘clase mai mici’, unde copiii sunt mai usor de stapanit?), fie slab pregatiti profesional (clasa noastra a determinat sa fie dati afara din scoala vreo doi profesori decat care stiam noi mai multa materie ‘la zi’ decat ei din propria lor materie). DAR deosebirea mare consta in faptul ca – de regula – relatiile noastre cu profesorii incepeau de pe pozitii de respect reciproc, respect prezumat care era ulterior ‘retras’ daca se vadea a fi nemeritat. Cu alte cuvinte, respectarea profesorului facea parte din ‘conditiile initiale’, din ‘ipoteza’, si trebuia sa se dovedeasca vreun profesor (sau vreun elev! Ca SI INTRE NOI ne respectam – cei care meritam…) a nu merita acel respect, si abia ulterior ii erau refuzate formele de manifestare, de exprimare ale acestuia.
      Doamna mea este iesita la pensie dupa o cariera in profesorat, si eu am crezut ca am halucinatii (cand ‘am vizitat-o’ la scoala, avand treaba cu ea in pauza) constatand CE atitudine au elevii chiar si direct fata de profesori in varsta si (profesional) ‘buni’, ca sa nu mai mentionez atitudinea (si vocabularul) dovedite doar IN PREZENTA profesorilor, neadresate direct cadrului didactic.
      ‘Pe vremea noastra’, cand trecea pe coridorul scolii vreun profesor (dintre cei respectati, nu din ‘ceilalti’) incetau (pt moment) strigatele si tipetele, ne opream toti din fuga, era eliberat mijlocul coridorului si (cu fata la profesor) asteptam toti in (relativa) liniste ‘sa treaca odata’ profesorul ca sa ne putem relua ‘activitatea’.
      Cu cativa ani in urma, desi treceau pe coridor cateva profesoare in varsta (INCLUSIV directoarea scolii!) am constatat “de visu et de auditu” ca pe coridor se incrucisau prin aer (in vacarm) vorbele ‘cu “pu” si “pi” si “fu” ‘, ca baietii si fetele din clasele mai mari stateau incolaciti unul pe celalalt fara nici o jena, si ca profesoarele trebuiau sa fie atente sa nu fie daramate de pe picioare de… (hai sa le spunem totusi elevi) care tasneau cu viteza – trantind usile – din clase sau de dupa colturile coridoarelor.
      ‘Pe vremea noastra’, profesorul/dirigintele chema parintele la scoala (sau parintele venea la scoala din proprie initiativa) pt ca parintele sa fie informat de profesor despre nivelul si stadiul de pregatire al copilului (elevului), nu – ca mai recent – pt ca profesorul sa fie tras la raspundere de catre parinte pt notele mici (de fapt nemeritat de mari) pe care le primise odrasla… UNDE s-a mai pomenit ca profesorul sa fie tras la raspundere de catre parinte PT CA RESPECTA PROGRAMA SCOLARA, respectivului profesor fiindu-i dat (drept exemplu) alt profesor care NU respecta respectiva programa si nu prelucreaza cu elevii nici jumatate din cat ar fi trebuit (sau chiar reia materia din anii precedenti)?!? (Si prin asta nu ma refer la renuntarea la o parte din materia exagerat (inutil) de ‘stufoasa’, ci la materie necesar a fi invatata, pt ca ulterioarele cunostinte necesare se bazeaza pe ceea ce cuprinde programa.) Si inca doamna mea era profesoara de specialitate la un liceu vocational (profesoara de pian tehnic la liceu de muzica…), unde se presupune ca se duce elevul pt ca are inclinatie spre respectivul domeniu! Atunci CE pretentie mai poate avea un profesor la una din disciplinele de cunostinte generale de la elevii care vin la scoala doar pt ca-i obligatoriu?!?

      • oanaclara says:

        Multumesc, Victor! Sper ca l-ai lamurit! De Sf. Ion am avut meci cu mama unei eleve noi care a venit sa ma intrebe de ce i-am atras atentia fiicei ei pentru ca a luat ochelarii unui copil si s-a jucat cu ei. Ochelarii sunt obiect personal, majoriatea sunt destul de scumpi,iar pe elevii mei i-am invatat ca nu au voie sa ia ce nu le apartine fara a cere in prealabil voie. De fapt asta am spus si copilului in cauza si am iscat supararea mamei. Deci nebuni sunt pe toate drumurile.

      • VictorCh says:

        In timp ce stateai de vorba cu respectiva mama, dupa ce te lamurisesi despre subiectul abordat si despre maniera abordarii, ar fi trebuit sa iei poseta ‘doamnei’, sau vreun obiect vestimentar, si sa fi inceput sa te joci cu el. Cred ca ar fi inteles mult mai lesne notiunea de ‘proprietate privata’ si despre sensul acesteia (si al lipsirii de posesia acesteia) daca ar fi fost in ipostaza celui privat de posesia proprietatii sale, decat din cealalta parte.

      • oanaclara says:

        N-am facut asta. In schimb s-a autoinvitat la prima ora si am lasat-o sa stea undeva intr-o banca, desi nu e nici director de scoala, nici inspector, nici metodist…in fine am lasat femeia sa isi faca damblaua. Logic , lectia, una de stiinte continea destule informatii interesante…imi place sa le pregatesc picilor tot felul de materiale atractive: imagini, ppt-uri , filmulete si unde se poate facem mici experimente in clasa…doamna a stat vreun sfert de ora apoi si-a amintit ca a uitat motorul pornit la masina si a plecat.😀

      • VictorCh says:

        Motivul invocat PREA ‘era cu ochi si cu sprancene’: UNDE intr-un oras mare poti sa-ti permiti (si ai curajul) la momentul actual sa lasi o masina nepazita si cu motorul pornit (deci SI neincuiata)?!?
        Pesemne ca se lamurise de calitatea predarii, si – nemaiputand aduce critici intemeiate si ca sa nu fie nevoita sa recunoasca acesta in mod deschis – a preferat ‘s-o tuleasca’…

      • oanaclara says:

        Exact. Si asta m-a amuzat teribil.😀

  7. Zamfir POP says:

    Nu se compară o noapte dormită în podul cu fân al şurii (după 20 de km parcurşi cu raniţa în spate)cu o noapte într-un hotel cu 12 stele!

  8. coramica says:

    De acord cu tine, mai ales cu privire la respectul pt profesori. Nu aveam net, dar aveam Domino, Loto cu fructe, Cine stie, raspunde, Nu te supara, frate etc. Era frumos, invatam si ne distram, nu ne simteam stresati.Parintii erau cei mai buni psihologi. O amintire frumoasa ? Am mai multe. Una din ele era cea in care , dupa scoala, sambata, ne adunam mai multi intr-o clasa si cantam melodii de la tv, aveam caiete cu versurile cantecelor Angelei Similea sau ale lui Dan Spataru, ca sa nu mai spun de Cenaclul Flacara.

    • oanaclara says:

      In liceu ne adunam toate fetele si cantam, acompaniate de chitara tot felul de cantece in pauze. Eram clasa de fete. Aveam 2 baieti rataciti si ei pe acolo.🙂

      • VictorCh says:

        Bagsama era o clasa de ‘uman’. In promotia noastra, la liceul teoretic unde am invatat erau o clasa ‘reala’ (!) (24 fete si 22 baieti) si una ‘umana’ (!!) cu 40 fete si 2 baieti…

      • oanaclara says:

        Era clasa de invatatori.🙂 Si noi eram 40 de fete si 2 baieti pentru ca aveam 12 moldovence venite in plus fata de numarul normal de 30 de elevi la clasa.

      • VictorCh says:

        Liceu pedagogic?

      • oanaclara says:

        Da. Numai 5 ani.🙂

      • VictorCh says:

        Cunoastem! ‘La vremea mea’ curtasem si eu (mai mult idila, sau eventual flirt, decat propriu-zis ‘curte’) timp de vreo doi ani o eleva in anii terminali de la liceul omolog de la noi din Timisoara…🙂

  9. paul says:

    adica faceati karaoke;) ce e loto cu fructe?! Da, si la noi in scoala se facea trafic cu gume turbo! Tin minte si acum ce schimburi se faceau, cele mai cautate fiind cele cu marci de masini ( atunci am invatat ce e un SAAB,un AUDI, BMW, ALFA ROMEO ). un coleg a facut odata o gluma zicand ca sunt cu droguri si nu e bine sa le mancam.

  10. Camelia says:

    E o apropiere a sufletelor pe blogul tău astă-seară…o simt într-un mod aparte…Îmi place.

  11. coramica says:

    Loto cu fructe e un joc cu numere si fructe castigatoare.In liceu, nu scriam bloage, dar aveam jurnale, unde scriam despre iubiri, stari sufletesti.Fara telenovele ! Lirismul venea din noi.

  12. Camelia says:

    Loto cu fructe îmi pare că şi acum mai există…şi mai cred, iar de nu-i aşa să mă ierte de a-l fi suspectat de ceva anume, că Paul o ştia; ştia despre ce-i vorba..

  13. VictorCh says:

    “4.Nu aveam capace de siguranta la cutiile de medicamente, dulapuri sau usi.”
    …nici la prizele de curent, iar la butelia de aragaz robinetul de gaz se deschidea foarte usor…

    “5.Cand mergeam pe bicicleta nu aveam casca.”
    …nici manusi, genunchere, cotiere, etc – dar CE REPEDE ni se vindecau ‘zgaibele’ (cucuie, vanatai, julituri – ca inca nu erau ‘la moda’ ‘echimozele’ si ‘escoriatiile’) chiar si netratate, si chiar daca noi cazusem prin tarana si ranile ne erau pline de pamant…

    “6.Beam apa de la cismeaua din gradina, nu dintr-o sticla de apa minerala…”
    Cand era joaca (sau cartea ‘de aventuri’ ) prea interesanta, nici din gradina pana la cismeaua din curte nu ‘ne dadeam dusi’: rupeam de pe lujer o rosie sau un castravete, daca era stratul de pamant depus pe coaja prea gros stergeam la iuteala de maiou (cat sa nu scartaie intre dinti si sa nu se poata spune ca ‘nu ne-am facut datoria’ fata de igiena) si hapaiam din cateva imbucaturi – si daca inca tot ne mai era sete, repetam ‘procedeul’. Si mancam fructe ‘verzi’ (necoapte) ‘cu ghiotura’ (caise, cirese, corcoduse), fara alta urmare notabila decat sporirea apetitului (ORICUM parca insatiabil), si fructele coapte din gradina (cirese, struguri, capsune) le mancam (la propriu!) ‘cu ligheanul’, fara restrictii de cantitate (daca erau coapte si spalate), si – alteori – mancam cate o felie imensa de paine neagra (ce aroma innebunitoare!) unsa cu un strat gros de untura de porc si presarata din belsug cu ceapa tocata marunt, cu sare si cu boia, sau o felie ‘sanatoasa’ de paine neagra umezita si presarata din belsug cu… banalul zahar tos. Sau taiam din camara o bucata de carnat (pacat ca se cam terminau primavara mai tarzior, nu ‘tineau’ pana MACAR in toamna), sau o halca din ‘sunca’ (jambonul sarat si afumat) care atarna pe-acolo pana tarziu, prin vara (cand devenea tare si de-a dreptul ‘atos’ prin uscare)… Sau ‘piureul de castane’ pe care il aducea tata cand venea acasa din cate-o ‘delegatie’ prin Maramu’, la AIA MARE (“B”-ul de la “BAIA” cazuse de pe frontispiciul cladirii garii, si a durat MULT pana a fost inlocuit😀 )! Desi eram (relativ) foarte modesti (economic), aducea taica-meu mai multe borcane, si aveam voie sa ma servesc din ‘speiss’ (pronuntat ‘şpais’ – camara de alimente; ardelenism – si banatenism – de provenienta germana), dar ‘cu portia’ (cate un borcan trebuia sa ‘ajunga’ nu-mai-stiu-cat timp)… (Bineinteles ca niciodata nu ‘ajungea’, astfel incat devenisem un adevarat mic ‘expert’ la ‘sterpelit’: unul cate unul pe rand, de-a lungul zilelor, scoteam (fara a le deforma) capacele de pe borcane si ‘scobeam’ afara tot continutul, lasand doar cate o ‘pojghita’ (cat mai subtire) lipita pe fundul si pe peretii borcanului, cat acesta sa nu fie transparent si sa nu se vada ca de fapt borcanul e gol, si apoi puneam cu grija capacul inapoi… ‘Pungas’ mic ce eram!🙂 ) Si clatitele cu gem, mancate ‘cu teancul’, cu zecile, atunci cand uita mama sa mi le numere (ca sa nu mi se faca rau; NICIODATA nu mi s-a facut…) Din pacate aveam din belsug (prea mult!) egoismul specific varstei, si de obicei la asemenea ‘bunataturi’ uitam sa ma mai gandesc ca poate si ceilalti ‘ai casei’ (parintii, bunicii) s-ar fi ‘dedulcit’ si ei…

    “9. […] Nu aveam celular, asa ca nimeni nu putea sti unde suntem.”
    Nu aveam celular, dar pentru majoritatea dintre noi, cei cuminti si educati, se stia EXACT unde suntem in fiecare moment – pana era vorba de programul obligatoriu (scoala) (pana la sosirea acasa la masa). ‘Draciile’ ‘in particular’ le faceam ulterior, in ‘timpul liber’ – ceea ce NU inseamna ca nu-si avea si scoala portia ei de ‘dracii’ din partea noastra. Am facut parte (nu ca elev ‘la varf’ – pt asta eram prea… indolent (ca sa folosesc eufemisme) si prea ne-organizat – dar nici chiar mediocru nu eram, ci undeva intre primul sfert si prima treime) din cea mai ‘buna la invatatura’ clasa din promotia noastra, dar pe cat eram de buni la invatatura, pe atat eram de ‘buni’ si la indisciplina: toate ‘orele deschise’, inspectiile, etc, se faceau la clasa noastra, fara ca profesorii (care ne anuntau INAINTE de inceperea orei ‘speciale’) sa aiba vreo emotie ca respectiva ora nu le-ar ‘iesi’ excelent, dar la orele obisnuite profesorii (in general, nu fara exceptii) intrau la orele noastre cu grija, ‘cu ochii-‘n patru’ ca sa depisteze din timp CE anume ‘le pregatisem’: harta (sau graficul, diagrama, etc) pusa cu fata la perete, sau ‘cu susul in jos’; sau o bucatica de ‘ceva’ infipta (intre piesele care ar fi trebuit sa se miste) in cel mai sensibil loc din modelele de la fizica (care intepeneau, astfel incat experientele esuau); sau schimbam vreo substanta din flaconul său din laboratorul de chimie, asa incat experienta avea ALT rezultat decat cel asteptat (de regula puturos, sau/si fumegator, sau… ‘exagerat de sonor’, sau de fierbinte/rece, etc; de mentionat ca NICIODATA nu s-au intamplat accidente si/sau alte evenimente grave, periculoase: ne documentam inainte de a face schimbul de substante, atat pt a evita (spre exemplu) incendiile si exploziile, dar si pt a avea cea mai spectaculoasa ratare a experientei planificate; ajunsesera saracii profesori sa vina la orele de laborator cu substantele pregatite (de acasa) in geanta); sau capse detonante (de la pistoalele cu capse) puse sub picioarele scaunului de la catedra; sau ‘slabeam’ suruburile de la unul din picioarele acelui scaun, care astfel devenea nefolosibil (se clatina amenintator) pana nu era remediat; sau catedra era intoarsa ‘cu picioarele in sus’ si acoperita cu grija cu postavul verde care servea drept ‘fata de masa’, postav care (bineinteles, nesustinut fiind) cadea de indata ce era pus pe el catalogul; sau pregateam (TOTI elevii din clasa) alta lectie (INCLUSIV ‘temele de casa’) decat lectia ‘la zi’ (de regula lectia urmatoare), sustinand (toti) ca ACEA lectie ne fusese predata, fiind ‘sarita’ o lectie din manual; etc.

    “11.Mancam biscuiti, paine cu unt, beam sucuri cu zahar…”
    …covrigi, cornuri, ‘eugenii’, acadele, ‘vata de zahar’, ciocolăţele (‘pătrăţica’ de ciocolata amaruie ambalata separat, castand 35 de bani si ‘botezata “Pitic” – “ciocolata “Pitic”/ Te face voinic”)sau bucatele din bulgarele de ‘ciocolata menaj’ sau de ‘zahar candel’…

    “12.Imparteam o sticla de suc intre 4 prieteni…”
    …si/sau un ‘san’viş’, un măr, o îngheţată, etc; “Dă şi mie o muşcă’ ” era ‘deviza zilei’…

    “14.Ieseam, ne urcam pe bicicleta sau mergeam pana la casa prietenului, sunam la usa sau intram incet fara sa sunam…”
    …sau (mai adesea, daca ora nu era nepotrivita) convocam ‘gaşca” strigand pe fiecare membru in parte ‘din strada’ (din fata portii sau de sub balcon)…

    “15. […] Aveam tot felul de jocuri de echipa, fotbal, tarile, v-ati ascunselea…”
    …’prinselea’, ‘capra’, ‘baza’, ‘lapte gros’, ‘hotii si vardistii’, ‘cow-boy-i si indienii’, ‘tara-tara-vrem-ostasi’, ‘pacalici’, ‘nu te supara frate’, ‘septic’, ‘macao’, sotron (!), saritul coardei… Si exersam ‘trasul cu arcul’ si aruncarea cutitului la tinta (Ssst! Sa nu afle cumva maica-mea!😀 )
    SI CITEAM! Mult si divers!

    • oanaclara says:

      Asa e, nu erau telefoane mobile dar nu ne permiteam sa plecam undeva fara acordul parintilor.
      Hmmm… ce buna era untura pe paine si rosiile proaspat rupte din gradina.
      Si eu citeam. Erau zile cand ma ruga mama sa mai fac si altceva. Erau alte zile cand ma cocotam prin copaci, bateam strazile calare pe bicicleta sau jucam fotbal cu baietii din vecini, ca fete nu prea erau prin zona. Ne vizitam frumos…nu mai intram pe poarta ca era prea departe…saream gardul care despartea gradinile caselor noastre.😀

  14. coramica says:

    Lasa ca in anii 70 faceau si romanii ciocolata buuunaaa…apoi s-au prostit,adica i-a prostit Ceasca cu economia lui. Ce nu-mi placea:
    – orele de informare politica
    – temele de educatie ateist-socialista
    – interpretarile comuniste date unor carti
    …dar daca aveai un prof diplomat, treceai peste

    • oanaclara says:

      nu am apucat ore de-astea, de informare politica si nici educatie ateist-socialisata…ce aiurea suna😀

    • VictorCh says:

      Sa fii fericita ca nu le-ai apucat! Numele aiurea nu-i nimic fata de aiureala continutului! Cu unii profesori era mai interesant – erau dezbatute O MULTIME de subiecte… oarecum tangente continutului intentionat al materiei, dar cu cate un profesor mai ‘incuiat’, mai ‘capsoman’ (abia ulterior mi-am dat seama ca respectivul probabil era inspaimantat de ‘regim’, saracutul) era o plictiseala si o ‘batere a apei in piua’… (desi noi faceam tot posibilul sa… ‘facem ora mai interesanta’, de regula punand intrebari ‘incuietoare’, care ‘pe linia politicii oficiale a partidului’ nu aveau raspuns… convenabil, acceptabil: “daca la noi e atat de bine iar la ei e atat de rau – CUM se face ca la ei e atat de bine si la noi e atat de rau?”; “daca la noi este in permanenta nevoie de noi “oameni ai muncii” iar la ei acestia sunt exploatati, si daca somerii de acolo o duc atat de mizerabil, CUM fac fata granicerii nostri hoardelor de someri de la ei care vor sa navaleasca la noi?”; etc.)

      • oanaclara says:

        Hahaaaaaaaa, super intrebarile!🙂

      • VictorCh says:

        Astea au fost doar cateva exemple rapide, aveam ‘in stoc’ O MULTIME de asemenea intrebari incomode, de la “Shop”-uri (magazine care vindeau numai pe valuta, ‘in circuit inchis’, teoretic numai pt cetateni straini, pe baza de pasaport) si ‘magazinele partidului’ (tot in circuit inchis, dar vanzand pe lei, insa – teoretic – numai pe baza unei legitimatii speciale, produse mai ieftine si/sau care lipseau ‘din comert’) la lipsa multor produse de pe piata libera, sau la quasi-unanimitatea de la urnele de vot, sau la reparatiile ‘de fatada’ numai cand venea ‘to’a’sul’ ‘, sau la ‘raportarile’ EVIDENT fictive, sau la munca ‘voluntara’ si ne-participarea la ea taman a celor care ar fi trebuit sa fie exemplu pt ceilalti, etc…

      • Zamfir POP says:

        Mama era profesoară de matematică şi un coleg, profesor de marxism, o invidia: “Ce bine-i de tine: 1+1=2, indiferent de cuvântarea lui Ceauşescu. Când am spus că România nu exportă grâu, mi s-au ridicat băieţii şi mi-au râs în nas, pentru că ei au fost la Canal şi au văzut cu duduie vagoanele pline de grâu înspre Constanţa! A trebuit să înghit, să nu remarc “obrăznicia” (pentru că nu era!) şi să schimb subiectul!”.

  15. paul says:

    invatatoarea noastra din clasa 4-a nu s-a jenat sa ne spuna, mai discret, e drept, cine a fost autorul insurectiei din 23 august 1944; nicidecum asa-zisii salvatori comunisti ci Majestatea Sa Regele Mihai I. Eu ma consider un anticomunist prichindel, avand in vedere ca am fredonat si eu parodia ” Trei bursuci cunosc pe lume” si am luat pt asta nota 8 la purtare!

    • VictorCh says:

      In principiu, pt a fi FREDONAT melodia nu prea vad CUM ai fi putut sa fii pedepsit: nu era o melodie interzisa, cum fusese “Desteata-te, romane” (si cum fusese si “Trei culori” cu ani inainte, pe vremea copilariei MELE), ci era cantec invatat la ora de muzica si cantat de coruri (scolare si nu numai). Eventual doar daca nu te-ai multumit s-o fredonezi, ci inganasesi SI CUVINTELE in mod suficient de ‘citet’ incat sa fi fost intelese…

  16. bitzasp says:

    foarte tare postu! :X

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s