ISTORIA UNEI PERNE de Adrian Ionita

Istoria taberelor de sculptură din Romania a fost iniţiată în anul 1970 de Tabăra de sculptură de la   Măgura Buzăului, unde în fiecare  an 16 sculptori erau invitaţi  să lase o lucrare în poienile din jurul mănăstirii Ciolanul. De-a lungul anilor, tabăra a devenit un poligon de testare şi afirmare a talentelor şi a creat un trend care s-a împînzit în mai multe judeţe, remarcabilă fiind tabăra de sculptură în metal de la  Galaţi , cea de sculptură în piatră de la Căsoia,  judeţul Arad, cea în lemn de la Sălişte sau Străuleşti, şi multe altele. Taberele din mediul urban au fost la început foarte controversate din cauza faptului că deveniseră o formă de înlocuire a comenzilor de sculptură în spaţiul public. Primăriile au văzut în ele o oportunitate de a înfrumuseţa oraşul printr-un efort colectiv care de obicei era plătit în mod simbolic.

“Perna” de Adrian Ionita, în fundal “Tronul”, lucrare de Neculai Băndărău. Timisoara, 1984

În 1984 la Timişoara a avut loc o tabără de sculptură în piatră la care au participat cîtiva sculptori locali – regretatul Victor Gaga, Szakats Bela, Ştefan Călărăşeanu – sculptorul Nicolae Kruch jr. din Oradea, şi sculptorii bucureşteni Aurel Cucu, Florentin Tănăsescu, Sava  Stoianov, Neculai Băndărău şi Liviu Rusu. După negocieri între criticul Coriolan Babeţi şi primăria oraşului, s-a hotărît ca locul taberei să fie centralizat în parcul Alpineţ din jurul cofetăriei Flora de pe malul Begheului.

Ca reprezentant al sculptorilor am participat la cîteva şedinţe cu primarul oraşului şi am creat un draft de funcţionare şi organizare a taberei care includea procurarea de scule şi comanda blocurilor de piatră  de la cariera Viştea de lîngă Cluj. Pe vremea aceea totul se rezolva prin telefoane, aşa că  devizul şi bugetul acestei tabere devenise un fel de hocus-pocus nebulos de care am profitat pe cît am putut, cu atît mai mult cu cît nu existau experienţe precedente. Adevărul este că am reuşit să obtinem mai mult decît ne aşteptam, artiştii au fost plătiţi de cinci ori mai mult decît la Măgura, cazarea şi masa au fost îmbunătăţite dupa repetate ameninţări de părăsire a taberei, în sfîrşit tabăra de la Timişoara s-a dovedit a fi “a dream come through” şi un model de organizare rîvnit de multe uniuni locale ale artiştilor.

Tabara de sculptura Timisoara 1984. De la stinga spre dreapta: Nicolae Kruch jr.,Stefan Calarasanu, Aurel Cucu, Florentin Tanasescu, Neculai Bandarau,Coriolan Babeti, Adrian Ioniţă ( jos ), Sava Stoianov, Liviu Rusu, Victor Gaga. Din poza lipseste Szakats Bela. Fotografie publicata in revista Arta nr 2 /1985

Lucrările au fost realizate pe o parcelă a primăriei de la Pădurea Verde. Blocurile de piatră le-am ales personal în cariera de la Viştea şi au fost transportate cu trenul. Piatra a fost cioplită manual sau degroşată cu un picamăr cu aer comprimat de genul celor folosite la demolări. Sculptorul Călărăşeanu avea un Bosh cu disc de diamant pe care l-a pus generos la dispoziţia tuturor, iar printre ajutoarele  noastre au fost aduşi cîţiva tineri pe care i-am calificat “la locul de muncă”. Printre ei era vărul meu care era mecanic auto şi un tînăr tinichigiu pe nume Ionel Cojocaru. Cojocaru venise din proprie iniţiativă atras de mirajul acestui eveniment însă nimeni nu vroia să lucreze cu el. L-am acceptat din primul moment şi după cîteva zile în care am filtrat aburii  “geniului” său artistic, am scos din el un cioplitor de mîna întăia. Problema era că de data aceasta nu vroia să lucreze decît cu mine şi trebuia să insist ca să lucreze şi cu ceilalti sculptori.

Adrian Ioniţă si asistentul său, Ionel Cojocaru (centru)
Blocurile de piatră au fost trase la sorţ. Printre ele era una pe care am dorit-o în mod special pentru proiectul meu şi nici pînă astazi nu ştiu dacă a fost noroc sau colegii mei au facut în aşa fel încît biletul căştigator să îmi cadă sub mînă. Pînă la urmă  s-a ajuns la o înţelegere cu fiecare pentru că am adus în jur de 20 de blocuri, şi aveam de unde alege.  Sava Stoianov care era cunoscut pentru apetitul său de a crea lucrări mari, a realizat ” Valul” său din cîteva blocuri, la fel Florin Tănăsescu care a creat “Vasul”, sau Victor Gaga care a cioplit un triptic. În rest, fiecare s-a concentrat asupra unui bloc compact în care a lucrat liber sau după o machetă. Macheta mea a fost realizată din ipsos turnat  în plicul unei perne pe care am îngenunchiat.  Negativul genunchilor au format în pernă două adîncituri în formă de lacrimă.

Adrian Ioniţă in fatza blocului de piatra de 10 tone din care a fost cioplita “Perna”
Rutina zilnică era că, după masa de dimineaţă lucrul începe la ora 7 pînă la prînz, după care se facea o pauză şi activitatea se continua pînă la 8 seara, de multe ori  ajungeam chiar să lucrăm la lumina reflectoarelor. Faţă de tuful vulcanic folosit la Măgura Buzăului, care era moale, şi putea fi cioplit cu tîrnăcopul, calcarul de la Viştea era mult mai rezistent. În plus, la Măgura cioplitorii desemnaţi să asiste artistul erau oameni care au lucrat în carieră toată viaţa şi în cîteva zile erau în stare să cioplească un bloc de dimensiuni monumentale. La Timişoara a fost mult mai greu şi, după doua luni de muncă susţinută, ne-am dat seama că proiectul nostru era mai ambiţios decît anticipasem. Instalarea lucrărilor cerea amenajări speciale, fundaţii şi macarale capabile să plaseze cu precizie lucrările în şuruburi de oţel.

Detaliu din timpul instalării “Pernei”

Plasarea lucrărilor a fost şi ea negociată pentru că primăria vroia să le plaseze doar pe versantul de vest al Begheului. Decizia mea de a pune lucrarea pe versantul opus, avea o motivaţie specială. Mulţi au crezut că a fost un moft, însă amplasarea “Pernei” era foarte bine justificată. Perna a fost numită de critică  “perna de apă”  însă simbolistica ei era cu totul alta. Ea reprezenta o pernă de rugăciune, ceea ce în mod evident nu era un subiect uşor acceptabil sub comunism, mai ales într-o perioadă în care Ceauşescu demolase sau mutase multe lăcaşe de cult pentru a face loc palatului său din Bucureşti.

În 1989, imediat după revoluţie, Ted Koppel, unul dintre cei mai respectaţi jurnalişti americani, a facut o emisune pentru postul de televiziune ABC, în care prima imagine a Timişorii apare dintr-un unghi în care Catedrala şi perna se află pe acelaşi ax vertical. Imaginea catedralei şi a “Pernei”, în oglinda apei Begheului crează iluzia că perna suferă o mişcare de translaţie sub baza Catedralei. Este exact ideea pentru care a fost facută: rugaciunea stă la baza credinţei şi speranţei pentru o viaţă mai bună. Era anul 1984, într-o lume care dădea deja semnele unei exasperări ce avea să culmineze cu revoluţia din 1989.

“Perna” a fost instalată pandant cu “Tronul “, lucrarea sculptorului Neculai Băndărău. Deşi dorinţa mea era ca lucrarea să fie orientată spre  Catedrală, in final, pentru a nu ridica prea multe suspiciuni, am stabilit ca cele două lucrări să fie orientate faţă în faţă, pe fondul unuia dintre pilonii podului “de la Maria”. Cele două lucrări sînt instalate pe un dromos de cărămidă pentru a le integra cu fondul pe care se proiectau. Pentru a fi instalate la baza podului,  circulaţia tramvaielor de  pe pod a fost  întreruptă pentru cîteva ore şi s-a folosit cea mai mare macara din Romania, o macara japoneză Kato, ce servea mai multe judeţe. Pentru a preveni un accident, firele electrice din apropiere au fost deconectate. Trecatorul de azi,  de pe pod sau de pe malul Begheului,  n-are cum să bănuiască efortul aflat în spatele acestor lucrări ce stau cuminţi  şi patinate de vreme de parcă s-ar fi născut acolo. Cu timpul ele par a fi micşorate,  ca şi cum au “intrat la apă”,  pentru că patina de culoare închisă le face să arate mult mai mici decit sînt în realitate.  La vremea respectivă era săpat pe un bloc de piatră numele participantilor la această tabără, însă nu ştiu dacă această inscripţie mai există.  În ce priveşte mesajul “Pernei” am crezut mult timp că el va rămîne un mister nedezlegat pentru trecători, pînă într-o zi în care am aflat că în decembrie 1989 pe pernă au fost aprinse lumînări.

Ultima dată cînd am văzut lucrarea in 1985, înainte de a părăsi Romania, era o zi după ploaie.  În amprentele in forma de lacrima ale pernei, produse de genunchii imaginari ai unui personaj invizibil, tremurau două oglinzi de apă în care se reflecta cerul albastru al Timişorii si sufletul meu.

 

Nota: fotografiile din acest grupaj au fost realizate de regretatul fotograf timişorean Rudolf Sandor.

Sursa:

http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blog/show?id=1971741%3ABlogPost%3A580001&xgs=1&xg_source=msg_share_post

 

About oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
This entry was posted in Artă and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

13 Responses to ISTORIA UNEI PERNE de Adrian Ionita

  1. In prezent, cei care ne conduc nu mai pun pret pe nimic…

  2. Zamfir POP says:

    Câte şmecherii trebuia să facem ca să putem face ceva frumos …

  3. vacitim says:

    foarte interesant articolul. pagini de istorie uitata! pacata ca acum pe nimeni nu mai intereseaza nimic…:(

  4. angiangi says:

    cum pe nimeni? uite pe noi ne intereseaza! eu ma sint azi mai bogata, mai ancorata in existenta(am un motiv in plus sa nu ma izolez).poate anul asta in concediu(sa presupunem ca voi reusi sa merg in concediu)am sa merg sa-mi odihnesc picioarele langa perna lui Adrian

    • oanaclara says:

      Angi, parca am trai la capete de lume opuse, nu in acelasi oras…nu te-am mai vazut de-un secol. Multumesc pentru vizita si comentariu!🙂
      Inca mai sunt oameni carora le pasa dar sunt din ce in ce mai putini, din pacate.
      Sper sa reusesti sa ajungi acolo si sa faci niste fotografii frumoase!

  5. Pingback: Din vremuri de demult II « Marin Toma's Blog

  6. gross tomas says:

    Nu este un răspuns, este un îndemn felicitare pentru acei oameni care n-au trăit degeaba şi ne-au lăsat din ei, din cultura lor, ceva care va dăinui şi chiar dacă nu şi-a scris numele pe “pernă” lumea ştie a cui este acest monunent. Cu admiraţie Toma

  7. Silvan says:

    Bravo, frate Adriane!
    Mi-a placut acest text demn de a fi luat in consideratie pentru o istorie a artei contemporane. Bine ca ai avut fotografii si ai putut ilustra articolul.

    Cu drag,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s