O poveste…

Traiau intr-un sat intr-o casuta saracacioasa . El, somer sau nici macar atat… Isi facea veacul in carciuma din mijlocul satului  plangandu-se ca sotia bea si e lenesa. Ea muncea pe unde apuca, cu ziua. Oamenii o chemau la lucru pentru ca era harnica si priceputa. Trebuia sa munceasca, altfel n-ar fi putut sa isi trimita cei patru copii la scoala si daca aducea prea putini bani acasa manca bataie . De …sotul trebuia sa bea si sa fumeze…unde  mai gasea ca el? Asa o intreba dupa ce o invinetea pe toata.

Fiica cea mare terminase liceul si se casatorise ca sa scape din iad. Avea acum si ea un copil de 2 anisori.

Cea mica lucra la o croitorie. Pleca devreme, dimineata si venea seara. Era tot timpul pusa la patru ace. Tot ce castiga investea in ea fara sa ii pese de cei din casa , desi mama ii spala rufele, ii facea ordine in camera, o astepta cu masa pusa.

Fiul cel mare, un licean de 14 ani, deja o luase pe urmele tatalui…bea, fuma si ii mai arunca cate o injuratura maica-si cand aceasta nu putea sa ii dea bani.

Mezinul familiei, un baietel de 9 ani, era cel mai istet din clasa. Invatatoarea il lauda mereu. O ajuta pe mama la treburile gospodaresti si invata pe rupte.

O ploaie marunta si rece cadea peste sat…

Acum…acum ea, mama , zacea intinsa intr-un sicriu, in mijlocul camerei mari a casei lor. Avea aprinse la capatai, intr-un pahar , cateva lumanari.

Politistul din comuna  stabilise ca trecuse in lumea de dincolo din pricina unui accident casnic: a cazut de pe scaun…asa a declarat si sotul care acum o jelea…

Fiica cea mica statea intr-un colt de camera si  isi privea insistent unghiile. Sigur va trebui sa isi refaca manichiura.

Fiul cel mare iesise cu baietii la o bere.

Fiica cea mare plangea infundat si lovea marunt si indesat cu pumnii peretele de parca ar fi vrut sa il darame, sa nu mai fie acolo, iar baietelul ei o tot tragea de maneca si ii spunea cu lacrimi in ochi: “Nu mai plange, mami, te rog, nu mai plange!”

Cel mic, tremura intr-un colt de pat. Nici lacrimi nu mai avea. Se uita ingrozit la taica-su. Deodata una din babele satului, venite la priveghi, vazand privirea baietelului , se opri din barfa si se apropie de el:

– Ce-ai, maica, de ce te-ai speriat de tac-tu?

Baietelul intinse un deget acuzator si zise:

-El, el a omorat-o pe mama! A dat-o cu capul de perete pana nu a mai miscat. Nu-mi pasa daca ma omoara si pe mine. Oricum nu mai are cine sa imi poarte de grija!

Privirea tatalui l-a sagetat ca un cutit.

De frica, copilul a fugit…nu se stie unde.Nimeni nu i-a mai dat de urma.

Sper ca a ajuns intr-un loc unde nu mai sufera de frig si de foame!

About oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
This entry was posted in personal and tagged . Bookmark the permalink.

7 Responses to O poveste…

  1. Alex says:

    Una dintre multele (prea multe!) “poveşti” adevărate despre care auzim în fiecare zi, în această ţară….
    Trist… Foarte trist!

  2. vacitim says:

    Nu pot spune ca-i frumos, nu e deloc, e real si trist….si de vina suntem noi cu totii….poate ca mai multa credinta si mai multa minte atunci cand il alegi pe cel alaturi de care iti vei petrece tot restul vietii….

    • oanaclara says:

      Uneori chiar nu ai cum sa stii cum e de fapt persoana respectiva…poate si acea femeie a tot sperat ca va fi mai bine , poate ca nu avea unde sa plece…nu stiu, dar e cutremurator.

  3. paul says:

    si de unde ai cules-o?

  4. Cu siguranta este reala. Ce drama!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s