Ignatul-traditie si legenda

Ziua de 20 decembrie este Sărbătoarea Ig­na­tu­lui, denumită popular şi Ig­natul porcilor.
În tradiţia poporului ro­mân, porcul de Crăciun se sacrifică în ziua de Ig­nat.
Tăierea porcului la ro­mâni îmbină tradiţia Ig­na­tului cu modernismul zi­le­lor noastre.
Încă mai sunt români care respectă tradiţia tăierii porcului de Ignat.

Tăierea porcului
Ziua în care se taie por­cul este un moment de săr­bătoare, aşteptat cu ne­răb­dare de toţi mem­brii fa­mi­liei. Ziua de Ig­nat începe de fapt cu o sea­ră înainte, când gos­po­dinele pregătesc con­di­mentele pentru pre­pa­ra­rea bunătăţilor (cu­ră­ţa­tul usturoiului pentru to­bă şi cârnat, fiertul ore­zu­lui, etc), iar gospodarii pre­gătesc ustensilele pen­­tru a doua zi di­mi­nea­ţa. De asemenea se pre­gă­teşte şi locul unde por­cul va fi pârjolit după tă­iere. Sacrificarea por­cu­lui se face dis de di­mi­nea­ţă, cu sau fără aso­mare. „Cea mai bună zi pen­tru sa­cri­fi­carea este cea în care este puţin ger. Nici într-un caz nu trebuie să fie prea cald, să se pună muş­tele pe car­ne”, spune Gheor­ghe Ba­ciu, un ţăran care res­pec­tă tradiţia Ig­na­tului. De regulă, la ţară se găsesc specialişti în în­jun­ghierea porcilor, care chiar se laudă cu numărul de porci înjunghiaţi. Cei care participă la sa­cri­fi­ca­rea porcului sunt ser­viţi de gazdă cu câte un pa­har cu ţuică. După ce por­cul a fost sacrificat ur­mea­ză pârjolirea lui, pri­ma dată cu paie. În ul­ti­ma vreme pentru pâr­jo­li­rea porcului se foloseşte bu­telia cu gaz.

Odată cu terminarea pâr­jolirii şi spălării porcului, începe tranşarea şi îm­părţirea organelor şi a căr­nii. Când începe tran­şa­rea porcului, gospodarul alege carnea din care se prepară toroşul (varză a­cră cu carne) şi care pen­tru friptură. Carnea din porc se împarte pe ca­tegorii care sunt timise fie spre congelator fie spre sărare şi apoi spre a­fu­mare, fiecare după ce pre­ferinţe are. Măruntaiele şi capul de porc se pun la fiert pentru caltaboş şi tobă în apa în care s-a fiert orezul.

Intestinele sunt cu­ră­ţate de gospodine pentru a fi umplute cu cârnat şi cal­taboş. „Cel mai bun porc este acela care-şi um­ple maţele”. În zilele noas­tre însă, gospodinele pre­feră să cumpere intes­tine de la măcelării, iar cele de la porc sunt aruncate.

Prepararea amestecului pentru cârnat şi caltaboş este o altă operaţie care se face după reţete spe­ciale. Gospodinele se lau­dă care mai de care cu pre­paratele făcute, tri­mi­ţând gustări din acestea vecinilor şi cunoscuţilor. Seara se încheie cu „Cina por­cului”, unde preparatele din porc sunt udate din belşug cu vin de casă. Fi­ind postului Crăciunului, colindele sunt nelipsite de la aceste adevărate săr­bători în familiile ro­mâ­nilor.
Tradiţia spune că în zi­ua de Ignat nu se lu­crea­ză altceva decât tă­ia­tul por­cu­lui, iar bătrânii cred că omul care n-are porc gras de Crăciun şi cu­ţit în vre­mea pepenilor nu a cu­nos­cut fericirea. Da­că, totuşi, n-ai porc, tai măcar o găină, pentru că trebuie să vezi sânge în ziua de Ignat. Atunci când vine momentul tă­ierii porcului, toată fa­mi­lia se adună de prin toate colţurile ţării şi toţi prie­te­nii se strâng laolaltă pen­tru a ajuta sau asista la tradiţionalul obicei.
Se mai spune că, a­tunci când tai porcul, tre­buie să zici “Ignat, Ignat / Porc umflat”.

Obiceiuri
Se crede că în noaptea din ajunul Ignatului, porcul îşi visează cuţitul sau se visează la gât cu mă­r­ge­le roşii. Din bătrâni se spune că, înainte de tă­ie­re, porcul amuţeşte ore în şir ca şi cum ar simţi că i se apropie sfârşitul. A­ceas­ta este pe­rioada de­nu­mită de gospodari “tă­ce­rea porcului”. În unele părţi ale ţării, porcul se… a­nesteziază, dar nu du­pă mo­delul UE, ci cu “juma de kil de ţuică” pentru ca, în acest fel, să nu mai simtă nimic. Porcul care nu a fost tăiat de Ignat nu se va mai îngrăşa. La tă­ia­tul porcului nu trebuie să fie de faţă oameni mi­loşi, penru că porcul moa­re greu iar carnea lui nu mai este bună. Pentru a decurge “ca la carte”, sa­crificiul porcului trebuie făcut numai de persoane specializate şi care nu scrâşnesc din dinţi pen­tru că astfel, „carnea va fierbe bine”.
Ca să nu se strice să­mânţa porcului din gos­podărie, adică pentru a asigura porcul din anul ur­mător, gospodinele în­moa­ie în sânge un smoc de păr din coada animalului şi îl pun la păstrare. Al­tă superstiţie din Ar­deal prevede că pe fruntea copiilor se face semnul crucii cu sângele animalului, ca să fie sănătoşi în anul ce va veni. După ce a fost tăiat, capul porcului se cântăreşte. Se zice că trupul animalului este de zece ori mai greu.
Pe vremuri, după ce por­cul era sacrificat, se a­şeza pe el cel mai tânăr fe­cior din familie, pentru că tradiţia spune că “nu­mai aşa nu se altereaza car­nea”.
În popor se mai păs­trea­ză datina de a arunca tă­mâie în focul în care este pârlit animalul, iar pe capul porcului se incizează semnul crucii, pentru a “goni spiritele malefice cuibărite în corp”.
Când porcul este ne­gru, se aduna sânge într-o far­furie sau strachină cu mei. După ce se usucă, femeia aprinde meiul şi afumă cu el copiii ca să-i sca­pe de sperieturi. Un­tura de la porcul negru e bu­nă la vrăji.
Cei care au ajutat la tă­iatul porcului sunt „o­meniţi” cu pomana por­cu­lui. Se mai zice că fe­me­ile care nu ţin ziua de Ignat sunt pedepsite de o fiinţă lacomă şi rea care se numeşte Inătoarea. În poveştile care circulă în po­por se spune că In­ă­toa­rea a încercat s-o o­părească pe o femeie care voia să toarcă de Ignat. Fe­meia a scăpat numai datorită unui sfat bun primit de la o vecină.
Sărbătorile, între alte funcţii, o au şi pe aceea de a ritma munca. Există un timp al torsului, alt timp al ţesutului…
Gos­podinele ştiu aceste lucruri.

Legenda

Legenda spune ca un barbat, pe nume Ignat, vrand sa taie porcul, si-a lovit din greseala tatal cu securea in cap. Batranul a murit, a fost ingropat, iar fiul, ravasit de cele intamplate, si-a luat lumea in cap. Pe drum s-a spovedit unui preot, care pentru a-l absolvi de pacate i-a dat un canon destul de usor: sa construiasca o luntre cu care sa treaca, fara plata, oamenii peste un rau si sa ingroape in pamant un taciune, asteptand pana va inverzi. Ignat respecta intocmai, canonul, dar anii trec, el se insoara, iar taciunele nu inverzeste. Intr-o noapte gaseste doi mosnegi pe care ii duce acasa si ii ospateaza cum se cuvine. Le povesteste acestora despre pacatele lui, fara sa stie ca ei sunt de fapt Dumnezeu si Sfantul Petru. La un moment da, Ignat realizeaza cine i-a intrat in casa si saruta talpile celor doi mosnegi, Dumnezeu i-a cerut sa-l insoteasca, urmand sa aiba el grija copiilor. Peste ani de zile, Ignat, impreuna cu Dumnezeu, plimbandu-se prin lume, intalneste doi boieri cu care intra in vorba. Erau chiar copiii lui Ignat, care au ajuns acum bogati.

Surse: http://www.ramnic.ro , http://www.virtualarad.net

About oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
This entry was posted in Stil de viata and tagged , , . Bookmark the permalink.

7 Responses to Ignatul-traditie si legenda

  1. paul says:

    porcul mai nou se gazeaza😉 cand eram copil, am fost odata in Bucovina de sarbatori, dar stiu ca nu m-am putut duce la sacrificarea porcului.

  2. Camelia says:

    Să ştii, Oana Clara, că am avut odată prilejul de a asista la un asasinat…Wow, cum a sunat…E …un întreg ritual. Animalul nu cred că a suferit prea tare, nu a avut parte de o moarte lentă; auzisem că se întâmplă să fugă cu cuţitul înfipt în gât; acesta nu a făcut-o, aceasta însemnănd că killer-ul a ştiut să înjunghie ca la carte.
    Sincer, lăsând gluma la o parte, că-i macabră, mi-a părut rău de bietul animal şi mi s-a părut o modalitate cam barbară, deşi face parte din tradiţie.
    Sunt pentru asomare, clar.

  3. Crestinul Asomat says:

    Sacrificarea porcului…un obicei profund crestinesc! De fapt daca ma uit la cei doi intelepti cu alura de duhovnici din poza se intelege foarte bine ca “traditia crestina” este una extrem de profunda, care te imbie la mortificarea ego-ului trufas prin elevare spirituala. De aceea aceasta mareata si traditionala fapta ritualica se petrece taman IN POST…

    Vai de noi! “Omul este ceea ce mananca” Ludwig Feuerbach

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s