Potentiatorul de aroma – monoglutamatul de sodiu sau sarea “chinezeasca”

Ne nastem cu el. Si e dat de acidul glutamic – substanta pe care-o avem in sange, in creier, in laptele matern.

Glutamatul excita papilele gustative, care la randul lor trimit impulsuri nervoase catre creier. Acolo, odata detectat cel de-al 5-lea gust, informatia este transmisa mai departe catre encefal unde se naste placerea.

Invatam din fasa nevoia de placere, si implicit magia celui de-al 5-lea gust: Umami. Il pierdem la intarcare, tanjim dupa el fara sa ne dam seama, dar il redescoperim in carne, in rosiile coapte si zemoase, in ciuperci si in trufe, in oua, in deliciosul parmezan, in peste si in fructele de mare din bucataria asiatica.

N-am stiut nimic de acest secret al gustului pana in 1908 cand doctorul Kikunae Ikeda din Tokyo, Japonia a intuit ceva si a extras glutamat din alge. Adaugat ca un condiment altor mancaruri s-a descoperit ca potenteaza gustul lor si il transforma din bun in irezistibil. Iar clientii din restaurantele asiatice au inceput sa ceara glutamat. In anii 80 studiile stiintifice aratau ca UMAMI – gasit in glutamat – este in mod legitim cel de-al 5-lea gust.

Azi, monoglutamatul de sodiu sintetic sau sarea chinezeasca este produs la scara industriala. Japonia, China, SUA, Germania sunt cei mai mari exportatori si se bat pe o piata incredibila, care a urcat la 4 miliarde de euro pe an. Fiindca in industria alimentara, UMAMI a devenit secretul profitului. Monoglutamatul de sodiu este folosit din belsug de marii producatori de alimente ca potentiator de aroma. Aici e cheia: tot ce cumparam din comert e mult mai delicios decat ce gatim acasa.

Te lingi pe buze dupa o portie de paste la plic facuta in cateva minute. Chips-urile – nu te mai poti satura, supa n-are gust daca nu punem in ea traditionala lingura de condiment, friptura e fada daca n-o garnism cu aromele din plicuri. Supele crema, la minut – gustoase, foc! La fel si ciorba facuta cu bors din plic! Iubim gustul suncii, al muschiului tiganesc, al cremvurstilor si al salamului. Mancam cu placere la fast-food, cu maioneza si ketchup – din belsug. Cine mai face icre sau pate de ficat acasa!

Toate au in comun acest E 621 adaugat – monoglutamatul de sodiu, produs sintetic din culturi bacteriene sau din vegetale fermentate. Perfect legal, desi nutritionistii si cercetatorii alimentari nu il recomanda.

Intelegem ca glutamatul natural ne trebuie, dar cum ramane cu cel sintetic si adaugat peste doza pe care ne-o luam din natura? In Statele Unite, cercetatorii au ingrozit opinia publica atunci cand au spus ca “monoglutamatul de sodiu prajeste neuronii”. Au facut experimente de laborator cu celule nervoase peste care au pus celebrul condiment pe ele. Neuronii au reactionat atat de puternic incat si-au dat duhul intr-o ora. Neurologii ne asigura insa ca asemenea experimente de laborator nu dovedesc nici un pericol – altfel, am fi fost cu totii – de mult, prajiti!

Creierul nostru se apara, daca suntem sanatosi! Si totusi, doar pana la un punct, pentru ca atunci cand vine vorba de placerea gustului, creierul cedeaza!

Nici n-au aparut bine studiile care demonstrau legatura intre obezitatea la copii si E621, cel mai mare producator japonez a scos pe piata un studiu care demonstra ca din contra – monoglutamatul de sodiu ar putea reduce ingrasarea.

Pe cine sa credem? Cel putin ambele tabere sunt de acord intr-o privinta: gustul UMAMI e dumnezeiesc! Iar orice mancare, indiferent cat de proasta si de lipsita de elemente hranitoare, daca-i pui E621 devine gustoasa. Asa se face ca resturi animale pe care orice gospodina le-ar arunca la gunoi, fiindca nimeni din familie nu le-ar manca, pot deveni deliciosi cremwursti, un sublim parizer, pateu sau mult-ravnita chiftea sau tocatura de fast-food. La fel se explica sublimul gust al unei supe de pui la plic – care contine doar cateva firicele de legume. Asadar, apare un alt risc: mancam mult – fara sa ne hranim. Din majoritatea acestor bunatati lipsesc vitaminele.

In magazine, abia daca mai gasesti un produs fara E-uri. In Uniunea Europeana sunt omologati si acceptati 317 aditivi alimentari – fara de care nimic n-ar mai fi nici gustos si s-ar strica pe raft. Piata mondiala a aditivilor alimentari e uriasa: si in contiuna crestere: depasea, in 2009, 13 miliarde de euro.

In alta ordine de idei, avertismentele medicilor ne pun pe ganduri. Poate o discutie cu fabricantii de alimente si o vizita in fabrica ne-ar linisti, insa stupoare: 8 din cei mai mari producatori de mezeluri din Romania ne-au refuzat cand le-am spus care este subiectul reportajului. Singurii care au acceptat sa filmam la ei in “ograda” sunt importatorii si distribuitorii de aditivi alimentari, adica E-uri si ei au refuzat insa orice interviu. In tara sunt zeci de astfel de hale industriale pline cu saci si canistre de coloranti, acidifianti, emulgatori, gelifianti, arome, potentiatori, gume si prafuri fara de care industria alimentara n-ar mai fi atat de profitabila.

Aditivii vin din Germania, din Elvetia, din Marea Britanie si din tarile asiatice. Umami se vinde foarte bine! Monoglutamatul de sodiu este unul din best-seller-uri. Un sac costa cativa euro, mai ieftin decat carnea pura!

LACTAT DE POTASIU – E326 – corector de aciditate, agent de intarire – considerat INOFENSIV
CITRAT DE SODIU – E331 – acidifiant, stabilizator, antioxidant, emulgator, chelant al metalelor grele, aromatizant, artificial – INOFENSIV
AMIDON MODIFICAT sau amidon oxidat – E 1404 – agent artificial de ingrosare, glazurant, agent de incarcare – NU SE RECOMANDA CONSUM FRECVENT
E 1414 – fosfat de diamidon acetilat, agent artificial de ingrosare, stabilizator, agent de incarcare – NU SE RECOMANDA CONSUM FRECVENT
E 1412 – fosfat de diamidon – agent artificial de ingrosare, glazurant, agent de incarcare – NU SE RECOMANDA CONSUM FRECVENT
CARAGENAN – E407 – gelifiant, agent de ingrosare natural – NU SE RECOMANDA CONSUM FRECVENT
XANATAN -E415 – guma xantan – agent de ingrosare natural/artificial si gelifiant artificial, vegetal – A SE CONSUMA CU MODERATIE
GLUTAMAT MONOSODIC – E621 potentiator artificial sau natural de aroma – NU SE RECOMANDA CONSUM FRECVENT
NITRIT DE SODIU – E250 – conservant, colorant indirect al carnii, artificial – NU E RECOMANDAT CONSUM FRECVENT, A SE EVITA DE PERSOANELE SENSIBILE

Injectarea se foloseste in mai toata industria de carne: la piept de pui, muschi de porc, la kaiser, sunci. Imaginile din arhiva Stirilor ProTv arata ca injectoarele sunt nelipsite, iar mezelurile din carne tocata sunt pline de prafuri ce le dau savoare, de apa si sare – ca sa traga la cantar. Nimic de zis, conform normelor UE.

Asadar, Umami e delicios, dar indirect si cu timpul aduce boala: obezitate, afectiuni cardio si cerebro-vasculare, hipertensiune, poate duce la infarct, iar unii specialisti spun ca aditivii alimentari contribuie si ei la aparitia maladiilor neuro-degenerative: Parkinson si Alzheimer sau chiar a cancerului.

Medicii spun ca peste 70% din cazurile de cancer s-ar putea preveni prin alimentatie sanatoasa. Cand cumperi un lucru si nu e bun, vezi destul de repede. Insa cu mancarea e altfel: nu mananc acum si ma ingras maine, nu fac cancer peste o zi si nici infarct.

Insa aditivii cu duiumul au inceput sa provoace oamenilor sensibili alergii, la care lumea medical nici nu s-ar fi gandit vreodata.
La Iasi, in clinica de alergologie nu e nici un pat liber. Pacientii – unii ajunsi in stare critica, hraniti cu perfuzii – isi revin dupa ce renunta la condimentele preparate la fast-food, la ketchup-ul sau la sucul preferat.

Pana cand vor aparea studii care sa spuna clar ce e bun si ce e riscant vor trece zeci de ani. Si pana la urm, aceste adaosuri, trebuie sa recunoastem, fac mancarea mai ieftina si mai accesibila – intr-o lume in care foametea e un flagel. Totul e sa stim si noi daca supa pe care o soarbem cu nesat, chiar are in ea pui, sau doar confetii.

Sursa: mail

About oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
This entry was posted in Studii and tagged , . Bookmark the permalink.

16 Responses to Potentiatorul de aroma – monoglutamatul de sodiu sau sarea “chinezeasca”

  1. Te asteptam sa intri si tu in concursul nostru unde poti castiga premii in bani!

    hai si tu

  2. Pingback: Răpciune | Ioan Usca

  3. Suntem doar niste cobai, niste fraieri pe spatele carora se fac averi!

  4. altcersenin says:

    E 211 acid benzoic, cancerigen, interzis in SUA, permis in Europa(!); il intalnim in majoritatea bauturilor racoritoare
    acesta-i doar un exemplu, lista poate continua. Sa nu mai zic de vitaminele de sinteza; vitamina C (E330) de exemplu. Organizmul n-o recunoaste se asimileaza totalmente, iar in cantitati mari este toxica, cancerigena; ceia ce este exclus in cazul vitaminei C naturale (E440), fiind recunoscuta de organizm si absorbita atat cat este necesar. Exemple din astea sunt multe, care sunt cunoscute si poate si mai multe de care noi nu stim…
    Industria producatoare de aditivi alimentari sapa un tunel adanc sub fondul genetic si imunitatea omului, tunel care, dega, incepe sa se surpe…

  5. VictorCh says:

    Ma pregateam sa “carcotesc” ca-i vorba de POTENŢATOR de aroma, nu de POTENŢIATOR, da’-‘ntai m-am verificat pe DEXonline, ca sa n-am surprize – si CE sa vezi – nu recunoaste NICI potentator, nici potentiator!

  6. iULICA says:

    Acest monoglutamat sau glutamat de sodiu stimuleaza in exces pofta de mancare.Si ce-i cu asta?Pai te face sa ai senzatia ca nu ai mancat nimic.Si iarasi mananci.SI tot asa.Si dai in obezitate.Apoi te plangi ca nu te poti oprii din mancat.Si nu stii care este cauza.Pai aceasta este cauza.Mananca o mancare adevarata,fara produse care contin glutamat,si ai sa vezi ca nu o sa mai ai senzatia de foame.Dar normal,mezelurile si altele care contin glutamat sint gustoare.Dar te transforma intr-un recipient.SUPRAALIMENTAT SI SUBNUTRIT.IGNORANTA UCIDE!

    • oanaclara says:

      Pai asta voiam sa zic si eu.🙂 Oamenii trebuie informati. Mancare adevarata nu cred ca gasesti asa usor pe piata, dar macar alege-o pa aceea cu cei mai putini aditivi sau cel mai putin nocivi.

  7. In Germania toate ingredientele sunt scrise pecutie si firmele care livreaza alimente sunt atent verificate
    Banuiesc ca si in Romania, producatorii sunt obligati sa scrie ce au pus in pachetele
    Asa ca nu ne obliga nimeni sa alegem alimente care au un continut mare de aditivi.

  8. Nu sunt de acord.
    Eu gasesc alimente neprelucrate , mai ales in Ro. Nu e musai sa cumperi de la Kaufland si Real sau Profi
    Sunt piete de desfacere unde aduc marfa producatori locali si mai nou acest lucru se intampla si in supermarketuri – de exemplu in Auchan la cluj exista un colt de desfacere pentru asemenea produse

    • oanaclara says:

      Aaa,asa da…🙂 Nu mai spun ca de cate ori am ocazia cumpar de undeva de la sat legume si fructe,direct de la persoanele care le-au cultivat. La fel procedez si cu mierea de albine. As proceda in mod identic la capitolul carne,dar e ceva mai complicat pentru ca porcul ala trebuie supus unor analize, nu toata lumea isi vinde gainile din curte…
      Exista persoane care sunt poate mai comode sau au posibilitatea de a ajunge la acei producatori particulari…cunosc si eu cativa dependenti de munca ce-si fac cumparaturile noaptea in supermarket…

  9. Oana, din pacate si in piete se mai gasesc persoane care cumpara de la en-gros si le vand ca fiind”productie proprie” dar….la Cluj sefac multe controale in acest sens
    Totusi, compar piata din Ro cu altele si mi se pare mai…..pura, neinvadata. Mai gasesti rosii din acelea mici si strambe dar cu gust delicios, cireste micute de gradina., patrunjelul miroase bine de tot…..

    • oanaclara says:

      Sincer, nu am cum sa compar piata romaneasca cu altele,pentru ca nu am avut niciodata curiozitatea de a pleca din tara. Ocazii au fost, fratele meu ma tot cheama in Portugalia la el, de exemplu, dar intotdeauna am gasit altceva de facut: ba o nu stiu ce lucrare, ba examene, ba erau picii prea mici… Nu mai vreau nimic din toate astea. Mama tot bazaie sa fac un doctorat,dar in momentul acesta nu ma atrage ideea. Abia am terminat in mai cu gradul didactic I. Acum consider ca am cam terminat cu etapele astea si de la anul pot sa ma plimb.🙂
      Stiu ca fratele meu spunea ca legumele si fructele sunt mai gustoase aici decat acolo.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s