Meştero-doctorul Dănuţ

http://isabellelorelai.files.wordpress.com/2010/04/heart.jpg?w=300&h=276

Mă joc des cu piticii mei. E o activitate care mă amuza şi mă destinde, iar lor le place la nebunie.

Ieri Dănuţ a vrut să fie meşter care repară jucăriile.🙂 A insistat să îi aduc în fotoliu (a se citi atelier) tot felul de obiecte de reparat: animăluţe de pluş, maşinuţe,un penar în formă de văcuţă…

La un moment dat am rămas în pană de idei. Aveam , dar nu pentru joacă… Mă gândeam că probabil nu am toată ţigla pe casă. Ieri dimineaţă am invitat un Făt-Frumos să mă însoţească în seara asta la o nuntă. E un băiat cu un cap mai înalt decât mine, cu trăsături frumoase, manierat, brunet, cu ochii verzi. Până aici toate bune şi frumoase. Chiar m-a întrebat de ce n-am zis de mai demult pentru că m-ar fi însoţit oriunde . Deja mi s-a aprins un beculeţ…ala de panică, dar pe moment am trecut peste pentru că intenţionam să ajung la eveniment si nu singură, deci trecurăm la negocieri. Am zis că mergem cu maşina mea (localul e undeva la vreo 10 km de oraş) . Pentru că nu beau de obicei şi eu lansasem invitaţia era normal să fie aşa. Omul s-a oferit să plătească el darul , deşi am spus că ar fi fost corect sa facem asta cel mult jumi-juma. Pentru că a insistat, am renunţat la idee , deci stau acasă.  Nu îmi place să îmi  creez obligaţii (mai ales dacă sunt de ordin financiar) faţă de oameni . Sunt total ţicnită , nu?

În concluzie, când mi-a cerut Dănuţ să îi mai dau ceva de reparat, i-am propus să îmi repare creierul.

– Nu pot, mami! Am doar unelte pentru lemn şi metal. Dacă îţi pun şuruburi,  îţi curge sânge. (A stat un pic pe gânduri.🙂 ) Ba cred că pot! Îţi mut creierul în locul inimii şi inima în locul creierului.

– Pai dacă faci asta , eu cu ce voi mai gândi?

– Cu inima.🙂

About oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
This entry was posted in De-ale lui Dănuţ :), personal and tagged , , , . Bookmark the permalink.

9 Responses to Meştero-doctorul Dănuţ

  1. paul says:

    pai ce face barbatul cu voce de cafea neagra? Nu te scoate in oras? Isi soarbe doar cafeaua? Sau te uraste?

    • oanaclara says:

      Poate ca barbatul cu voce de cafea e din alt oras…🙂
      De Făt-Frumos ala pe care il invitasem, aveam nevoie doar pentru o seara, ca partener de dans, nu pentru oricand, cum zicea el.

  2. pisica says:

    fără cuvinte, oana!

  3. Marian S says:

    Apropo de articolul cu cele 100 de ciudatenii de pe Terra:
    95% dintre femeile care ar fi primit o asemenea propunere ar fi zis DA !
    Nu inteleg, zau, ce cauti tu in minoritatea de 5% ?

  4. Poate sa repare si inimi frante?😦 am eu cateva cliente pt el…

  5. Marian S says:

    Terminaţi cu prostiile ! Nu există inimi frânte, doar puţin rănite.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s