Ciocolata Eminescu

Regalul din Ancona: În Italia, la Ancona, pe 6 august, a avut loc un eveniment cultural inedit „A fost o dată, infinitul” (C·era una volta…l·infinito).

Sute de spectatori i-au aplaudat pe cei patru artişti români care au evoluat: Mirela Cişman – soprana, Adrian Vasilache – pianist, Laurentiu Stoica – sculptor, precum si compania de balet „Visballet”, condusă de maestra Eugenia Moroşanu.

S-au interpretat piese ale lui George Enescu, iar poeziile recitate au fost din creaţia lui Mihai Eminescu. Interesantă şi meritorie a fost ideea consulului onorific la Ancona, George Teseleanu, care a ţinut să promoveze imaginea României şi prin intermediul…ciocolatei.

Două trufe de ciocolată fină italiană cu chipul lui Eminescu şi cel al lui Enescu au fost prezentate de domnul Teseleanu: „În aeroporturile din ţară am văzut că sunt puse în vânzare mai multe sticle de vin sau ţuică tradiţională, greu de transportat”.

„M-am gândit că o cutie de ciocolată reprezentând România ar fi un cadou mult mai potrivit, chiar în ocazii instituţionale şi e mai uşor de transportat. Ciocolata, în plus, poate fi dăruită şi copiilor. Nu în ultimul rând, firma care produce trufele este lider pe piaţa dulciurilor de calitate superioară şi la export”.

Pralinele (cum le spun italienii) sunt realizate de maeştri ai ciocolatei din zonă, care afirma că au folosit „cacao de o calitate excepţională, împreună cu o serie de condimente aromatice speciale”.

Ciocolata „Mihai Eminescu”, învelită în foiţă de culoare aurie, are în compoziţie „note aromatice de prune”, iar specialitatea George Enescu, cu un înveliş de culoarea neagră, are „note aromatice de distilat de prune”.

Pentru început, fabrica italiană a produs doar câteva mii de trufe, dar din toamnă delicatesele vor fi realizate în serie. Trufele vor fi vândute în cutii de câte 6 sau 12 bucăţi, pe ambalaj fiind reprezentate figurile celor doi români, Mihai Eminescu şi George Enescu, împreună cu o scurtă biografie.

„Consider că aşa cum în Austria se găseşte ciocolata Mozart, iar în Italia avem Pergolesi şi Spontini, acum vom putea găsi şi Eminescu şi Enescu”.

„Un motiv în plus de a aminti de România şi de cultura română. Am făcut această precizare şi pentru cei care ar contesta legarea numelui marilor artişti de un produs alimentar”, a adăugat consulul.

Singura dezamăgire a acestuia a fost lipsa autorităţilor româneşti de la manifestare şi reflectarea ei în presa din România.

Sursa: http://www.viata-libera.ro/articol-Ciocolata_Eminescu_2.html

About oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
This entry was posted in Eveniment and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

14 Responses to Ciocolata Eminescu

  1. daurel says:

    Am cunoscut un tip care este reprezentant economic prin diverse tari; o cunostinta chiar i-a cerut sprijinul pentru a promova exportul de tricotaje; “organul” a cerut spaga…

  2. pisica says:

    sunt curioasă ce succes vor avea. la salzburg te împiedici la orice pas de magazinele care vând mozartine şi măcar din curiozitate şi tot iei o cutiuţă acasă, deşi ca preţ sunt destul de piperate pentru românul de rând.
    eu, una, ca şi consumator declarat de ciocolată, de-o fi să apară le voi gusta cu siguranţ㪠din curiozitate şi patriotism!😉

  3. VictorCh says:

    1. Ingenioasa ideea copacului cu (din) “chei sol”. Creatie proprie? (Daca nu: autor? Sursa?)
    2. Sunt curios CAM CUM “a evoluat” sculptorul! (Ce exprimare… Cata pretiozitate incorecta…)
    (STIU ca nu-ti apartine, da’ sa intru “dincolo” n-am chef, asa incat comentez aici.)
    3. ALTA: “S-au interpretat piese ale lui George Enescu…”
    Sunt TARE curios sa-mi prezinte cineva si mie piesele alea care “se interpreteaza” singure, ele pe ele (astfel incat sa fie justificata folosirea modului reflexiv). Eu stiam ca formularea corecta ar fi fost “au fost interpretate…” etc.
    4. Mai sunt curios SI sa aflu CAM CAT l-a costat pe contribuabilul roman crearea acestei ciocolati. (M-ar cam mira si ca actul de creatie sa fi fost gratuit, si sa fi fost platit din buzunarul consulului, si “sa-si scoata cheltuielile” prin comercializare.)
    5. As mai fi curios sa aflu si in CARE “ocazii instituţionale” ar fi aceasta ciocolata “daruita copiilor”! Mai degraba cred ca sunt copiii domnului consul amatori de ciocolata fina, multa si (din punctul de vedere strict al familiei lor) gratuita.
    6. Avand in vedere ca despre Enescu (spre deosebire de Eminescu) nu tin minte sa fi aflat ca ar fi fost amator… asiduu de spirtoase, m-as fi asteptat ca aromele sa fi fost inversate: fructul pt Enescu si respectiv distilatul pt Eminescu.

    • oanaclara says:

      1. E gasit pe net . Te rooooog , nu ma pune sa il caut din nou!
      Despre restul nu ma pronunt…e vina autorului. Le-am sesizat si eu si asteptam sa mai vada careva.🙂

      • VictorCh says:

        Nici nu se poate pune problema sa “te pun” sa faci ceva… (In CE calitate as face-o?) EVENTUAL ar putea fi vorba de un sfat, sau de-o rugaminte…
        Nu, nici asta nu este cazul (acum): ar trebui depusa o cantitate de efort (consum de timp, de energie, de nervi, etc) disproportionat de mare cu importanta rezultatului obtinut.
        DAR (dupa cum am obiceiul sa-mi dadacesc” cunostintele): in urma unei intamplari neplacute, este cazul ca (dupa incheierea “fazei”, dupa linistire) sa tragem linie dedesubt si sa adunam ce am invatat, si ABIA APOI deasupra liniei “sa stergem cu buretele”.
        Spre exemplu, invatatura care ma astept sa fie trasa de aici (in urma acestei situatii) ar fi ca CEL PUTIN DE ACUM INCOLO – atunci cand gasim prin net ceva ce ne capteaza atentia si intentionam sa-l retinem (eventual pt o utilizare ulterioara, dar nu numai in vederea acestui caz, ci pur si simplu pt a facilita re-gasirea imprejurarilor) la descarcarea acelui “ceva” sa-i atasam imediat si informatii referitoare la sursa de unde a fost obtinut. (Crearea unui link spre o postare din net cred ca nu reprezinta pt niciunul din noi un consum prea mare de timp si de efort; PANA SI EU am invatat sa scot genul acesta de linkuri catre un blog, un site, etc – sau chiar spre un articol de pe ele – chiar daca inca nu stiu sa scot linkul decat catre o pagina, nu inca si catre un anumit loc de pe o pagina – spre ex nu stiu sa creez link spre un comentariu, ci doar spre articolul de pe blog sau site care e comentat; restul precizarilor le trec alaturi “povestite”.)
        Iar pt descarcarile deja existente si lasate fara sursa atasata – cel putin pt cele mai recente, a caror sursa ne-o mai amintim (macar vag) – poate ca n-ar strica putina atentie, poate le descoperim (intentionat sau chiar intamplator) sursa, si-o “linkuim” langa descarcare.

      • oanaclara says:

        Cu parere de rau te anunt ca nu mai reusesc sa dau de acea imagine pe net…

      • VictorCh says:

        Eu chiar te rugasem sa nu mai depui eforturi in acest sens! (“…nici asta nu este cazul (acum): ar trebui depusa o cantitate de efort (consum de timp, de energie, de nervi, etc) disproportionat de mare cu importanta rezultatului obtinut.”)
        In acel timp si cu acel efort puteai descoperi altceva interesant pt dumneata (eventual si pt noi, daca binevoiai “sa pui pe blog”).
        Important este de retinut pt ulterior ceea ce am invatat. (Oricum, e mai bine sa pui materiale din astea frumoase/amuzante/intelepte/interesante/etc – chiar si fara indicarea sursei – decat sa nu le pui. Iar pt a nu putea fi acuzata de intentii… in neregula, acest gen de materiale pot eventual sa fie insotite de o precizare de genul “Material gasit pe net, dar nu imi amintesc sursa. Daca cineva isi recunoaste creatia sau reclama prioritatea postarii rog sa comunice, pt a preciza sursa.” SAU – o asemenea precizare ar putea eventual sa figureze afisata permanent undeva pe blog (spre exemplu in bara laterala, undeva pe langa Categorii si Meta – ceva de genul “Uneori postez materiale a caror sursa este netul sau mailul, dar din pacate nu mai stiu sursa. Daca cineva reclama paternitatea sau prioritatea – cu link doveditor – voi fi bucuroasa sa corectez aceasta situatie precizand sursa.”)

  4. Alex says:

    Măcar (şi) aşa să ne promovăm oamenii de valoare! Păcat că nu se încearcă mult mai mult, mai ales de cei ce ar trebui să o facă! Mai ales când avem exemplele celor care ştiu să o facă atât de bine.

  5. coramica says:

    Nu, mai bine asa: Vinul Eminescu, vodca Nikita Stanescu, rachiul Bacovia, Sarmalele Creanga, berea Caragiale, ciocolata Enescu, cafeaua Minulescu…si mai vedem

  6. coramica says:

    A, ciresele Arghezi

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s