De unde vine painea de langa sare

Unul dintre primele lucruri pe care le-a făcut omul în drumul evoluţiei a fost pâinea. Vă întrebaţi, cinstiţi oaspeţi, de ce vă întâmpinăm, în semn de ospitalitate, cu pâine şi sare? Zăboviţi atunci preţ de câteva momente să citiţi povestea pâinii…

Oamenii au învăţat încă din perioada neolitică să amestece făina cu apă şi cu alte ingrediente pentru a obţine aluatul de pâine, considerat una dintre cele mai timpurii mâncăruri din istorie. Banala franzelă de astăzi a prins formă tot în timpuri preistorice, se pare.

Cum e şi normal, dacă ţinem cont că atât pâinea, cât şi berea au nevoie de drojdie ca să se împlinească, originea celor două cuvinte este legată. Cel mai probabil, oamenii preistorici au făcut prima pâine dintr-o pastă de cereale măcinate, amestecate cu apă, însă nu se ştie cu exactitate momentul în care au descoperit proprietăţile drojdiei în acest proces. Plinius cel Bătrân povestea că galii şi ibericii foloseau spuma de bere pentru a produce “o pâine mai uşoară” decât cea pe care o făceau alte popoare. Popoarele băutoare de vin, în schimb, foloseau un amestec de făină şi must, care era lăsat să fermenteze pentru a produce drojdia.

În anul 1961 a fost dezvoltat procesul Chorleywood, prin care aluatul era prelucrat mecanic, astfel că se reducea perioada de fermentaţie, iar pâinea se producea mult mai repede. Acesta este, de altfel, şi procedeul prin care pâinea se fabrică în ziua de azi, în fabricile din toată lumea. Chiar şi cei care îşi produc pâinea acasă au început să preia aceste metode automatizate.

Am înţeles deja că pâinea a însoţit viaţa de zi cu zi a oamenilor încă din cele mai vechi timpuri. Astfel, ea a ajuns să capete o însemnătate culturală şi socială nebănuită. În Orient, pâinea înseamnă mai mult decât mâncare – ea face referire la necesităţile oamenilor în general: în India, spre exemplu, necesităţile de bază sunt “roti, kapra aur makan” (pâinea, hainele şi casa). Creştinii folosesc pâinea la împărtăşanie, iar cuvântul “companion” are la bază cuvintele latineşti com- “cu” şi panis “pâine”. Poetul roman Juvenal satiriza politicienii vremii spunând că acestora le pasă numai de “panem et circenses” (pâine şi circ), iar în Israel cuvântul cel mai des folosit în acţiunile legate de muncă este “lekhem, avoda” [pâine, muncă]. În ziua de azi, în multe ţări, cuvântul “pâine” este folosit pentru a exprima de fapt banii.

În mod natural, deci, cel care “aduce pâinea în casă” este cel care susţine financiar acea familie, sau cel care “pune pâinea pe masă”. În culturile slave – şi prin influenţă, şi în cea română – , pâinea şi sarea sunt avuţiile de bază pe care gazdele le împart cu oaspeţii, în semn de prietenie şi preţuire. În Evul Mediu, pâinea şi sarea deveneau adevărate peceţi care legau jurăminte, înţelegeri şi înfrăţiri. Pe atunci, se jura “pe pâine şi sare”, iar negustorii care băteau palma pentru mărfuri cu acest jurământ nu puteau încălca tocmeala. Brutarul şi ucenicii săi erau cei mai importanţi în această tradiţie, căci pentru a pecetlui o asemenea înţelegere, pâinea trebuia să fie bine coaptă şi bună la gust, precum cinstea oamenilor care jurau pe ea.

Însemnătatea pâinii a devenit considerabilă de-a lungul vremii. Decretul pâinii şi al berii adoptat în Marea Britanie în secolul al XIII-lea a dovedit importanţa pâinii în epoca medievală, stabilind pedepse drastice pentru brutarii care îşi înşelau clienţii la bani.

Sursa: http://www.serbariletimisoreana.ro/serbari/#page=/serbari/activitati/brutarie/de-unde-vine-painea-de-langa-sare/

About oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
This entry was posted in Stiati ca... and tagged , , , . Bookmark the permalink.

4 Responses to De unde vine painea de langa sare

  1. Pingback: Minunile Naturii – Pisica mamă « World of Solitaire's Blog

  2. Pingback: Blogãreala « Daurel’s Blog

  3. VictorCh says:

    1. “…cuvântul “companion” are la bază cuvintele latineşti com- “cu” şi panis “pâine”.”
    Interesant, nu ma gandisem niciodata la etimologia cuvantului. Probabil ca aceeasi este si filiatia cuvantului “companie” (si probabil in ambele sale acceptiuni – militara si ca grup de insotitori civili – categoriile cu care imparteai painea).
    2. “Popoarele băutoare de vin, în schimb, foloseau un amestec de făină şi must…”
    Din cate stiusem eu, foloseau un fel de turtite formate prin uscarea la soare a unui amestec de tărâţe cu spuma care se formeaza deasupra vinului nou in procesul fermentarii.
    3. “Pe atunci, se jura “pe pâine şi sare”…”
    Probabil ca era un intreg ceremonial (public sau privat), ca si – spre exemplu – la legarea “fratiilor de sange” (sau “de cruce”). Ar fi fost interesant de asistat la asa ceva (sau macar de citit descrierea).
    4. PT MINE e interesanta sursa documentarii…

    • oanaclara says:

      2. Pai spuma aparea din fermentarea mustului…era drojdia de vin, care la finalul fermentatiei se depune pe fundul vasului.
      3. Incerc sa gasesc detalii legate de acest tip de juramant. Si mie mi s-a parut interesanta ideea.
      4. Am cautat informatia si acolo am gasit-o.🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s