“Digul” de Octavian Paler

Marea loveste digul pe care in seara aceea

n-am avut curajul sa mergem la capat. Piatra uda

luneca si, la un pas de noi, era rupta. Daca eram neatenti,

ne puteam prabusi in apa ce fierbea dedesubt.

Dar am fost atenti. Ca totdeauna. Atat de atenti

inca intr-o zi vom renunta sa ma patrundem pe dig.

Ne vom multumi sa ne-aducem aminte de el,

apoi ne vom aduce aminte mai rar

si il vom uita in cele din urma,

vom uita ca-ntr-o seara eram poate hotarati sa mergem la capat.

Acum chiar daca as merge pe dig,

nu mai pot s-o fac decat singur. Pot aluneca

sau pot inainta curajos. E totuna.

Si-as vrea sa uit in ce zi ma aflu, in ce an si unde,

sa ascult marea lovindu-se intruna de dig, sa ma intreb

cine sunt, ce varsta am si ce caut aici.

Si de ce m-am oprit in fata acestui dig,

ca si cum l-as cunoaste?

Sursa: http://octavianpaler.ro/poezii/digul/

About oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
This entry was posted in versuri and tagged , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to “Digul” de Octavian Paler

  1. Morocanosul says:

    Multe-ar fi de spus despre varstele omului si diguri.

    • oanaclara says:

      Asa e. Si despre indrazneala de a trece de anumite limite (diguri) . Putini o au, din pacate, chiar daca stiu ca la capatul digului se afla lucruri minunate.🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s