Ura ca politică de stat. Noua luptă de clasă: bugetari vs. privaţi

Zilele acestea se continuă o luptă începută cu ceva ani în urmă. Clasa politică românească aruncă pe piaţă ideea că săraca economie românească bate pasul pe loc pentru că o gloată de bugetari parazitează sistemul. Ignorant în materie de economie aşa cum sunt, am totuşi câteva nelămuriri. 1. Bugetarii despre care se vorbeşte s-au căţărat de unii singuri în posturile pe care le ocupă acum? Au intrat pur şi simplu în ministere şi primării, s-au aşezat pe scaune şi au început să primească salarii? 2. Dacă cifrele nu mint, atunci e simplu să aflăm că România are deficit de profesori, medici şi funcţionari publici. Cu toţii sunt bugetari. 3. Cum se face că statul, în locul unei analize a eficienţei aparatului bugetar, se mulţumeşte să taie otova de la toţi, pe principiul unei solidarităţi sociale de sorginte comunistoidă?!

Paradigma nu e nouă. Nu cu multă vreme în urmă, clasa muncitoare era obişnuită să îi dispreţuiască pe intelectuali. Comuniştii le spuseseră strungarilor, lăcătuşilor mecanici şi dulgherilor că profesorul, inginerul sau avocatul sunt specii umane perfect inutile. Acum, discursul se modifică fără să părăsească, însă, „filosofia” comunistă. Domeniul bugetar trebuie să funcţioneze, se spune, asemenea celui privat, pe criteriul eficienţei. Produci, câştigi… nu produci, nu câştigi. Această viziune contabilicească, tradusă în realitate, înseamnă că orice fel de muncă intelectuală, prin definiţie fără rezultate concrete pe termen scurt, trebuie subfinanţată. Banii trebuie să meargă, deci, în „economia reală”. Profesorii şi medicii, funcţionarii publici sau poliţiştii sunt toţi parte a „economiei ireale”, deci. Vânzătorul de la magazinul din colţ, angajat la privat, nu înţelege de ce medicul lucrează atât de puţin, de ce îşi face vacanţa pe Coasta de Azur, de ce profesorul universitar câştigă atât de mult, vorbeşte şi el în faţa unui amfiteatru de două ori pe săptămână şi merge pe la conferinţe prin străinătate. Clasa politică i-a băgat în cap că o ducem cu toţii atât de rău pentru că ei, medici şi profesori, mănâncă banii statului de pomană. Comuniştii merseseră mai departe. Au inversat ierarhiile sociale şi peste noapte vânzători de pantofi s-au trezit academicieni şi profesori universitari. Cei de azi sugerează cam acelaşi lucru: păi nu poate agentul de vânzări să intre în sala de operaţie, nu poate el intra în sala de curs? Ce mare lucru o fi să operezi pe inimă sau să predai Kant? Cauţi 10 minute pe Google şi afli cum se face.

O altă inepţie se aude pe la colţuri zilele acestea: domnule, dacă bugetarilor nu le convin salariile, să se reprofileze, să intre în domeniul privat. Unii medici au făcut-o. Numai că aceiaşi oameni lucrând în „economia reală” nu vor avea veci pururi bani pentru a beneficia de serviciile lor. Nu bugetarii în ansamblu sunt problema României azi, ci aparatul administrativ de prin ministere şi agenţii. Nu profesorul de ţară, poliţistul de proximitate şi medicul căpuşează economia, ci tocmai aceia care ne instigă pe unii împotriva celorlalţi. Eu sunt bugetar… si nu voi fi niciodată solidar cu nimeni doar pentru că preşedintele meu mi-o cere. Solidaritatea e un act individual şi voluntar. Viaţa reprezintă în sine o sumă de alegeri. Când medicul a ales să stea ani de zile în biblioteci a făcut-o ştiind că, fiind bun în meseria sa, îşi va petrece la un moment dat vacanţele pe Coasta de Azur, când agentul de vânzări a hotărât că bibliotecile nu sunt pentru el, a optat şi el. De ce să fim solidari? Ne-am ales carierele tocmai cu gândul că într-o bună zi nu va trebui să fim egali cu toţii. Cel care produce nu poate fi doar prin acest simplu fapt superior celui care gândeşte. În felul acesta, tonomatul de Coca Cola devine mai valoros decât un filosof.

Obsesia aceasta a egalităţii absolute e semn de impotenţă politică. Nu de asta am scăpat de comunism? Ca unii să câştige mai mult şi alţii mai puţin? O societate normală este o societate cu ierarhii. Nu trebuie să inventăm noi apa caldă şi mersul pe jos. Femeia de serviciu dintr-o multinaţională nu se poate considera superioară doar pentru că lucrează la privat, adică în „economia reală”. Preşedintele meu, clasa politică ce guvernează azi sau va guverna mâine, nu au niciun drept să pună un semn de egalitate între categorii socio-profesionale. Suntem cu toţii părţi ale unui sistem care are nevoie de fiecare dintre noi. Asta nu înseamnă, însă, că fluturaşii noştri de salarii trebuie să arate la fel. Cine a permis ca oameni apţi de muncă să iasă la pensie şi să lucreze mai apoi ca şoferi de taxi sau portari în instituţii publice sau private? Cine a permis ca indivizi perfect sănătoşi să primească diferite ajutoare sociale de la stat? Nu cumva aceiaşi care cer astăzi solidaritate socială?

Statul normal e un administrator al banilor şi nimic mai mult. Când el încearcă să invadeze spaţiul meu intim, când încearcă să îmi sugereze că ar trebui să-mi urăsc vecinul pensionar sau bugetar pentru că din cauza lui nu sunt bani suficienţi, când încearcă să mă convingă că e momentul să strângem cu toţii cureaua pentru că el nu mai are soluţii, atunci statul nu e altceva decât un agitator ordinar. Trăim, deci, într-un stat propagandistic. Mai trist este că propaganda dă rezultate. Ne urâm unii pe alţii, convinşi fiind că pensionarii şi bugetarii trăiesc din banii celorlalţi. Ne urâm medicii in corpore pentru că unii dintre ei sunt corupţi şi neprofesionişti. Ne urâm profesorii pentru că unii dintre ei sunt imorali şi incompetenţi. Ne urâm magistraţii pentru că unii dintre ei sunt parte a sistemului împotriva căruia ar trebui să lupte. Ne urâm pensionarii pentru că unii dintre ei câştigă enorm. Ne urâm cu toţii şi asta doar pentru că ura a devenit politică de stat. Camuflată sub eticheta perfidă şi nesimţită de „solidaritate socială”.

Autor: Ovidiu Ivancu

Sursa:

http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blog/show?id=1971741%3ABlogPost%3A334013&xgs=1&xg_source=msg_share_post

About oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
This entry was posted in Stil de viata and tagged , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Ura ca politică de stat. Noua luptă de clasă: bugetari vs. privaţi

  1. Pingback: Elixirul vitalităţii « World of Solitaire's Blog

  2. VictorCh says:

    Iti adresez dumitale comentariile destinate autorului, caci altfel n-am cum sa procedez:
    01. “…România are deficit de profesori, medici şi funcţionari publici.”
    Romania are deficit (numeric) la cam TOATE categoriile de bugetari ACTIVI (“activi” – cu sensul de a avea insarcinari specifice de indeplinit), nu numai la categoriile mentionate. Da, sistemul bugetar ESTE parazitat de acea “gloata de bugetari”, dar acest numar excedentar nu apartine celor care chiar isi fac treaba, ci face parte dintre cei fara insarcinari specifice (care sunt SI cel mai bine platiti), adica printre cei care ocupa “sinecurile”.
    Da, ar trebui redus SI numarul functionarilor publici, dar INAINTE de asta, in vederea “pregatirii terenului”, ar fi necesar ca legile si regulamentele de functionare sa fie pe de o parte simplificate MULT, si pe de alta parte integrate intr-un sistem coerent (cum acum NU sunt), astfel incat activitatea diverselor institutii sa nu se suprapuna, sa nu se “dubleze”.
    Si ar mai trebui sa fie corect interconectate sistemele informatice ale diferitelor institutii, evitandu-se astfel munca (altfel asidua si laborioasa) a multor functionari care n-au alta menire in cadrul sistemului existent decat ca (in general prin intermediul solicitantului, pe banii, timpul si nervii acestuia) sa asigure circulatia informatiilor intre institutii (si verificarea acestor informatii) prin intermediul unor hartii scrise.
    02. “Cum se face că statul, în locul unei analize a eficienţei aparatului bugetar, se mulţumeşte să taie otova de la toţi…”
    Da’ NU-I ADEVARAT, autorul poa’ sa stea linistit: de la cei cu sinecurile (DACA va fi taiat ceva) nu va fi taiat NICI PE DEPARTE proportional (“otova”) cu taierea de la ceilalti, ci cel mult vor fi taiate cantitati egale, care insa (la veniturile lor mari) reprezinta o catime mult mai mica.
    03. “Domeniul bugetar trebuie să funcţioneze, se spune, asemenea celui privat, pe criteriul eficienţei. Produci, câştigi… nu produci, nu câştigi.”
    Pe cei care sunt de aceasta parere ii invit ca – in vederea sporirii productivitatii bugetarilor in cauza – sa-si inscrie copilul ca al 50-lea in clasa vreunui profesor (ca doar mai mult de un minut per elev e risipa curata), iar ei insisi, cand au nevoie de o operatie, sa se alinieze frumos, gata anesteziati, la coada, asteptand sa fie scos din sala de operatii pacientul precedent pt ca medicul chirurg sa-i “taie” si pe ei fara sa mai “piarda timpul” cu operatiunile pregatitoare.
    04. “Banii trebuie să meargă, deci, în „economia reală”.”
    In realitate, banii bugetului (in cea mai mare parte) tocmai din asa-numita “economie reala” vin, deci ar fi vorba in principiu nu de dirijat fonduri de la buget catre economia productiva, ci de a preleva de la aceasta economie pt buget mai putini bani care sa fie folositi in sistemul bugetar.
    05. “Comuniştii merseseră mai departe. Au inversat ierarhiile sociale şi peste noapte vânzători de pantofi s-au trezit academicieni şi profesori universitari.”
    AIUREA! “Baietii destepti” de atunci (cei care “se prinsesera cum merge treaba”) nu erau catusi de putin curiosi de functii cu nume pompoase, ci – in contextul de atunci – “se multumeau” sa fie distribuitori de butelii, macelari sau gestionari de “aprozar” sau “alimentara”.
    06. “Când medicul a ales să stea ani de zile în biblioteci…”
    …ani in care nu numai ca n-a castigat, dar – impreuna cu consumul nervos ocazionat de invatatura – a investit mult SI FINANCIAR in sine si in invatatura pana sa ajunga sa si castige ceva (dar mai putin decat portarul sau femeia de serviciu de la “Electrica”).
    07. “De ce să fim solidari?”
    Hm! Hai sa-i “lichidam” pe invalizi! (A-a-a, ca “solidaritatea sociala” ar fi cazul sa nu fie rastalmacita in sens egalitarist – asta-i deja CU TOTUL altceva, cu asta sunt de acord.)
    08. “Cine a permis ca oameni apţi de muncă să iasă la pensie şi să lucreze mai apoi ca şoferi de taxi sau portari în instituţii publice sau private?”
    Ba pardon! Am cunoscut personal un CERCETATOR care – cu prima ocazie ivita – s-a pensionat la cerere (prin ’90), si apoi (spre marea usurare a sefilor, care nu prea stiau cu cine sa-l inlocuiasca) s-a re-angajat EXACT pe postul de unde se pensionase (pierzand insa “sporul pt vechime neintrerupta in aceeasi unitate”, cum era pe-atunci).
    09. “Statul normal e un administrator al banilor şi nimic mai mult.”
    a). Buna precizarea: statul NORMAL, nu al nostru.
    b). Un administrator “prost”, “slab”, al banilor altora.
    10. “Statul… …încearcă să mă convingă că e momentul să strângem cu toţii cureaua pentru că el nu mai are soluţii…”
    Eu personal nu pot decat sa multumesc statului pt ca – prin exemplul sau, cand cu marirea cu 50% a salariilor profesorilor – m-a invatat CUM anume trebuie procedat: atunci cand banii iti sunt insuficienti pur si simplu nu-ti mai platesti obligatiile financiare, chiar daca obligatia respectivei plati este stipulata intr-o lege in vigoare. (E o metoda buna de aplicat – prin reciprocitate – cu referire la platile catre stat – ca doar in relatia dintre stat si noi a fost adoptata – de catre stat – aceasta metoda). Sau in acest caz nu mai functioneaza principiul solidaritatii, statul nu e solidar cu mine cand n-am eu suficienti bani, numai noi trebuie sa fim solidari cu statul cand n-are EL bani?
    11. “…convinşi fiind că pensionarii şi bugetarii trăiesc din banii celorlalţi…”
    Sincer sa fiu, SI EU sunt convins ca sursa banilor din care sunt platiti bugetarii sunt “ceilalti”, cei care lucreaza in “economia reala”. Oare autorul articolului s-o fi indoind de adevarul acestei afirmatii? Sau dumneata – te indoiesti?
    Din cate stiu eu, ca cat mai mult “invarti” in interiorul sistemului o resursa neregenerabila (in cazul nostru banii), cu atat mai mult apar “scurgeri” ale respectivei resurse inafara sistemului (nu toti banii pe care bugetarii ii primesc de la buget se reintorc direct in buget, fara sa fi trecut prin economia privata), si pt inlocuirea acestor pierderi e nevoie de sursa externa a acelei resurse (in cazul nostru economia privata).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s