Rostul (un text pe care mi-as fi dorit sa il fi scris eu)

Când te desparţi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi renunţi. Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas, şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum.

La fel se întâmplă şi atunci când te desparţi de ţara ta. Dezamăgit, înşelat, mânios, îndurerat. Nu ţi-e uşor s-o laşi. Ţara şi mama nu ţi le alegi. Te aşezi pe celălalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a întâmplat cu ţara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.

României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi voi. O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri.

Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul şi credinţa.

Bătrânii. România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine în foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii, călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot ca vitele, momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privaţi prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane.

Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi. O fonotecă vie de experienţă şi înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.

Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara asta? Cine-l mai are şi cine mai poate scoate roade din el? Regele Thailandei susţine un program intitulat “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajaţi să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările “prietene”.

La noi chestia asta se numeşte “agricultură de subzistenţă” şi lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca ţăranii să-şi cumpere roşiile şi şoriciul de la hypermarketuri franţuzeşti şi germane, că de-aia avem UE. Cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiţă până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu sălcii şi broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme barbare. Să dispară!

Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag ăştia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, ca nu erau în stare să-l muncească. Nu ştiu ce înseamnă pământul, câtă linişte şi câtă putere îţi dă, ce poveşti îţi spune şi cât sens aduce fiecărei dimineţi şi fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineaţa şi plecau la câmp cu ciorba în sufertaş. Pe toţi gângavii şi pe toţi puturoşii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de partid, şefi de puşcării sau de cămine culturale. Pe toţi ăştia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineşte.

Credinţa. O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, câţi mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă şi flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară oamenii ăştia, or să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, în schimb, o variantă modernă de credinţă, cu fermoar şi arici, prin care ţi se văd şi ţâţele şi portofelul burduşit. Se poartă la nunţi, botezuri şi înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de sedii şi aghesmuiri de maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă şi cu un “Tatăl nostru” spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu părinte, e urgent.

Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii se împuţinează, sfinţii de pe pereţi se gândesc serios să aplice pentru viza de Canada.

Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân şi cu bani, cu care se mărită. Băieţii noştri fură bancomate, joacă la pokere şi beau de sting pentru că ştiu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct şi cancer pentru multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri.

Sună-ţi bunicii, pune o sămânţă într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi.

Să trăieşti!

Sursa: e-mail

About oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
This entry was posted in Stil de viata and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

10 Responses to Rostul (un text pe care mi-as fi dorit sa il fi scris eu)

  1. VictorCh says:

    Ptiu, minunea Domnului!
    Poti sa fii sau sa nu fii de acord cu asertiunile din acest text (cu cate una pe rand sau cu toate deodata, “la gramada”), dar pe ganduri TOT te pune.
    Ai dreptate – felicitari cui l-a scris.

    Despre Thailanda nu stiam ca aplica acest principiu, dar despre Elvetia stiu ca isi dezvolta reteaua de hidrocentrale pt a-si asigura singura curent electric suficient unui consum minim si ca da (sau mai bine zis ca dadea acu’ un sfert de secol – da’ nu-mi vine a crede sa-si fi schimbat politica economica in acest interval) subventii MARI in agricultura doar pt a se asigura ca in interiorul granitelor sale sunt produse suficiente alimente incat – in cazul unui eventual razboi – sa-si asigure in continuare neutralitatea, nedepinzand in mod imperativ de nici un import vital care eventual i-ar putea fi blocat pt a-i forta alierea.

    • oanaclara says:

      Am primit articolul pe mail dar mi-a placut prea mult ca sa il tin doar pentru mine. Mai am cateva.🙂

      • VictorCh says:

        Pai odata ce ai mentionat sursa in incheierea articolului (si inca ai mai SI precizat inca din titlu ca e creatia altcuiva) nu vad nici o problema (doar eventual si necesitatea mentionarii numelui autorului – daca este facut public in mailul-sursa). Dimpotriva, ar fi fost si pacat sa nu-l popularizezi SI dumneata, ca poate nu primim toti acest text prin mail, si eu consider ca este un text care merita sa ne fie adus la cunostinta.
        Astept cu interes postarea urmatoarelor texte pe care le consideri demne nu numai de interes, ci si de a fi popularizate prin publicare pe blog.

  2. coramica says:

    Legat de credinta: corect ce spui,si se completeaza cu cei care spun ca Biblia nu e scrisa pt ei, ca nu-s libertati destule si atunci si le iau ei, homo sa se iubeasca, nu conteaza ca fac boli, sa se fure cat se poate, sa se calce in picioare etc. Asta cu sfintii si viza de Canada chiar imi place.
    In rest, parvenitii-s buni, ei sa traiasca…sau sa trasneasca? Mai, mai!!! Tara trista, plina de umor ar zice Bacovia. Noi zicem ca nici umorul nu ne-a ramas.

  3. Traim niste vremuri tare urate :-< am auzit de curand ca guvernul vrea sa taie din pensiile batranilor ( nu cred ca toti aveau 1000 de euro pe luna asa cum zic parlamentarii), din banii pe care ii primesc mamicile si din alocatziile copiilor..:) eu care sunt undeva la mijloc si peste cateva saptamani termin liceul si dau la o facultate, la ce pot oare sa ma astept..?🙂

    • VictorCh says:

      Bineinteles, “sa simti pe pielea dumitale” (izbindu-te de ele) aspectele de care acum iei cunostinta doar teoretic.

  4. coramica says:

    Chocolate, sa stii ca si elevii mei spun exact la fel: “de ce dracu sa mai invat?” Acum nu-i mai consider baieti de cartier care invata la un liceu slab. Au si ei dreptate.

    • VictorCh says:

      Din punctul meu de vedere dreptate au, dar NU pt ca in tara realitatea este asa cum o stim (n-au decat NU pt “in tara” sa se pregateasca, ci sa-si adapteze invatatura pt a deprinde cunostinte care sa le fie de folos SI “afara”, unde ii indemn din toata inima sa plece), ci pt ca pana in ultimul semestru dinaintea evenimentului (si NICI ATUNCI 100% sigur) nu stiu CE materie le va fi cerut sa cunoasca la proxima examinare a cunostintelor (nici ca disciplina de studiu, nici ca subiecte tratate): regulile, principiile si legile in domeniul didactic sunt schimbate atat de des, incat pana si profesorii mai sunt uneori luati prin surprindere, nu numai elevii.

  5. gabriela says:

    am citit textul acesta, scris de autor…m-a impresionat profunzimea gandirii. Mi-a placut si atunci si acum.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s