Cocalarul şi vinul sfinţit de Bruno Ştefan

Mădălin a fost pentru mine tipul clasic de cocalar de Bucureşti: un ins certat cu şcoala şi cu bunul simţ, care trăgea la fiare în sălile de sport pentru a-şi umfla muşchii, cu o ceafă groasă pe care straturile de grăsime se revărsau unele peste altele, plin de ghiuluri pe degete şi lanţuri de aur la gât, îndrăgostit nebuneşte de manele. Când făcea grătarele pe balcon scotea casetofonul pe geam şi-i dădea pe Adi Minune şi Vali Vijelie la maximum, înnebunnidu-i pe vecini cu muzica de mahala şi cu mirosul de mici.

Când m-am mutat în cartierul Militari, apartamentul mi-a fost spart de trei ori în jumătate de an, iar o vecină mi-a şoptit că banda lui Mădălin a fost implicată în cele trei spargeri. Cei mai mulţi vecini se temeau de el, căci pe unii i-a bătut şi i-a tăiat cu cuţitul. În ciuda sesizărilor la poliţie el era de neatins, iar reclamanţii se trezeau imediat cu maşinile sau apartamentele sparte, cu copiii maltrataţi ori nevestele hărţuite. Am înţeles că poliţia era neputincioasă în faţa lui abia la a treia sesizare, când poliţistul de proximitate m-a luat de-o parte şi mi-a spus să o las mai moale cu nemulţumirile dacă vreau să nu o păţesc mai rău. Mădălin era stăpânul zonei, peştele celor mai multe prostituate din cartier şi organizatorul celor mai multe activităţi comune: el repartiza locurile de parcare, el stabilea cine şi când are dreptul să joace fotbal pe terenul şcolii de vis-a-vis, el stabilea care este temperatura optimă în apartamente şi toate reparaţiile şi acţiunile de modernizare a blocurilor din jur depindeau în totalitate de voinţa lui.

După ce mi-a spart a treia oară apartamentul a trebuit în mod firesc să-mi cumpăr altă mobilă. Întâmplarea a făcut ca în momentul descărcării camionului cu mobilă să dau de Mădălin şi de oamenii din banda lui chiar în faţa blocului. Făcându-mă că nu ştiu că ei mi-au spart apartamentul şi că ei ştiu de sesizările mele la poliţie împotriva lor, i-am rugat să mă ajute să urc mobila pe scări pâna la etajul 6, promiţându-le că-i cinstesc pe măsură. Pe cei din banda lui i-a pufnit imediat râsul şi mă aşteptam să reverse asupra mea o serie de înjurături, dacă nu şi o ploaie de pumni şi lovituri. Dar Mădălin le-a spus serios, în mod neaşteptat:
Haideţi băieţi să-l ajutăm pe dom’ profesor.

Odată aranjată mobila în casă, am scos o damigeană de vin de la ţară şi nu m-am lăsat până nu i-am îmbătat. După ce vinul şi-a făcut efectul şi limbile s-au dezlegat, au recunoscut că mi-au spart apartamentul, dar mi-au promis că nu vor mai face acest lucru cu mine şi chiar mi-au spus că îmi vor da înapoi o serie din lucrurile mele pe care n-au putut să le vândă la talcioc. Tot bând şi povestind vrute şi nevrute, râzând cu ei şi arătându-mi simpatia faţă de stilul lor de viaţă, am ajuns după câteva ore să devenim apropiaţi. Abia ţinându-se pe picioare, Mădălin s-a ridicat solemn şi a decretat: Dom’ profesor e de-acum fratele meu şi trebă să spuneţi tuturor băieţilor că cine nu-l tratează ca pe fratele meu va avea de-a face cu pumnul lui Mădălin.

Simpatia lor faţă de mine nu a dispărut nici după ce aburii alcoolului s-au evaporat. Zilele următoare mi-au oferit cel mai bun loc de parcare din spatele blocului, lucru care m-a îndatorat şi m-a făcut să-i mai invit o dată la un pahar de vin. Promisiunea lor a rămas bătută în cuie şi deşi multe apartamente au mai spart în zonă şi chiar în blocul nostru, de apartamentul meu nu s-au mai atins niciodată şi chiar mi-au adus înapoi un costum, câteva cărţi şi două lenjerii furate în spargerile anterioare. Mă salutau zgomotos cum mă vedeau şi le răspundeam la fel, deşi mi-era jenă de vecinii care se uitau la mine cu severitate, bănuind că m-am băgat în banda lor.

De mai multe ori veneau la uşa mea şi-mi cereau ba o bormaşină, ba cricul de la autoturism, ba să vorbesc la câte-o şcoală cu directorul să nu-l exmatriculeze pe câte-un golan minor din gaşca lor. Mădălin a devenit celebru pe plan internaţional, apărându-i poza în cea mai cunoscută revistă americană de turism, pentru că s-a nimerit să bată la uşa mea tocmai când aveam invitat acasă pe directorul acelei reviste americane; povestindu-i cum l-am cunoscut şi cum m-am împrietenit cu hoţii, jurnalistul a fost impresionat de amestecul neobişnuit dintre “cei buni” şi “cei răi”, dintre interlopi şi universitari, făcând din relaţia noastră subiectul unui interesant articol.

Cu vremea întâlnirile noastre s-au rărit, iar eu am început să lucrez mai intens la teza de doctorat despre puşcării. Într-una din vizitele mele de documentare la penitenciarul Rahova am dat nas în nas cu Mădălin. Fusese arestat pentru că spărsese casa liderului Partidului Social-Democrat din sectorul 6. Era deja şmecher – cel mai înalt grad în ierarhia informală a deţinuţilor şi unul din cei mai influenţi puşcăriaşi. Discuţiile cu el m-au lămurit asupra multor fenomene sociale care se petrec în închisori şi graţie lui deţinuţii şi gardienii au vorbit liberi despre o serie de subiecte tabu şi mi-au povestit numeroase cazuri neobişnuite, pe care le-am prezentat în câteva povestiri, articole şi studii de caz. Am reuşit să obţin de la conducerea administraţiei centrale a puşcăriilor autorizaţia să-l angajez în proiectele mele de cercetare, iar munca să-i fie recunoscută oficial şi scăzută din pedeapsă. Cu această autorizaţie am mers cu el ca asistent de cercetare în multe din închisorile patriei, iar ajutorul lui a fost atât de important încât teza mea de doctorat a fost una din cele mai bune lucrări susţinute în ultimii ani la Universitate, iar cartea mi-a fost tradusă imediat în SUA, devenind vreme de 4 luni cea mai bine vândută carte de sociologie. Acest succes a contat decisiv la cererea lui de eliberare condiţionată, el reuşind să iasă din puşcărie cu 2 ani înainte de termen.

Eliberarea lui a fost un eveniment pe care gaşca trebuia să-l serbeze cu fast, spre timorarea vecinilor. În spatele blocului s-au întins mesele pline cu bucate, iar grătarele sfârâiau continuu pentru a asigura fripturile şi micii pentru toţi cocalarii zonei. însuşi Adi Minune şi Vali Vijelie au venit şi au cântat la această petrecere, iar versuri precum: “puşcărie, puşcărie / urâtă mi-ai fost tu mie” ori “n-ai venit la vorbitor / curvo vezi că te omor” au răsunat până târziu în noapte. Mădălin m-a pus în capul mesei alături de el şi le-a cerut maneliştilor să compună pe loc o serie de cântece pentru mine. “Dom’ profesor eşti deştept / i-ai tras pe gabori în piept” a fost refrenul cel mai cântat în acea seară ca omagiu adus mie – eliberatorul lui Mădălin.

În a doua seară m-am trezit cu el la uşa apartamentului meu. Venise să-mi vorbească despre planurile lui, despre loviturile pe care voia să le dea şi despre modurile în care vedea reorganizarea bandei lui de tâlhari. Era plin de optimism şi avea chef de băutură. Am scos din cămară un vin mânăstiresc adus de la Muntele Athos de un prieten. A băut bidonul de 2 litri pe nerăsuflate, mi-a mulţumit pentru ajutor şi a plecat să se culce. De-atunci nu l-am mai văzut. Fratele lui mi-a spus că a doua zi s-a dus la biserică – lucru neobişnuit pentru el. S-a spovedit şi apoi a plecat la mânăstirea Neamţ să se călugărească.

Banda lui şi-a continuat activitatea la fel cum şi-o continuase şi în timpul detenţiei lui, dar mai puţin agresivă, mai puţin zgomotoasă. O parte din membrii ei au plecat după integrarea României în Uniunea Europeană în diverse ţări la furat. Cei rămaşi s-au băgat în politică şi i-am văzut în campaniile electorale alături de Traian Băsescu – idolul absolut al lui Mădălin şi al întregii bande. Între timp eu m-am mutat din acel bloc din cartierul Militari, iar amintirea lui Mădălin s-a şters tot mai mult din memoria mea, lăsând locul altor evenimente şi personaje mai actuale.

În săptămâna patimilor din acest an am fost la Muntele Athos împreună cu câţiva prieteni. La izvorul tămăduirii am întâlnit un pustnic român care vorbea câtorva pelerini cu înflăcărare despre Fecioara Maria. M-am apropiat să-l ascult şi eu. Călugărul care mă însoţea mi-a şoptit că cel care vorbeşte este pustnicul Varsanufie, un cucernic capabil să vadă în oameni trecutul, bolile sau dorinţele lor. Varsanufie a fost cel care l-a gonit pe Traian Băsescu afară din Muntele Athos anul trecut. Când a aterizat pe helioportul de la mânăstirea Marea Lavră, cei mai mulţi călugări români s-au apropiat să-l vadă, să-l audă şi să dea mâna cu  presedintele României, mai ales că venise cu o donaţie importantă pentru cele mai multe schituri şi chilii româneşti. Dar Varsanufie i-a strigat să plece, căci a făcut un legământ cu necuratul şi are întotdeauna doi draci în spatele lui. Toşi călugării au făcut atunci câţiva paşi înapoi, iar stareţul Marii Lavre i-a spus lui Traian Băsescu că nu îl poate găzdui peste noapte dacă pustnicul a văzut aşa ceva în jurul lui.

L-am privit cu atenţie – era un om foarte slab, cu părul lung prins într-o coadă, cu o barbă pe care şi-o mângâia cu nişte degete foarte lungi şi subţiri. Se diferenţia de ceilalţi călugări şi preoţi întâniţi pe Muntele Sfânt prin corpul extrem de slab şi ochii foarte pătrunzători. S-a întors spre grupul nostru să ne cuprindă şi pe noi cu privirea. Se uita pe rând la fiecare dintre noi şi ne spunea câteva vorbe care ne amuţeau prin exactitatea lor: unuia i-a spus că degeaba a încearcat să aibă copii în ultimii 10 ani, căci dorinţa i se va împlini abia peste alţi 3 ani (“ce e scris să apară peste 13 ani, atunci va apare şi orice-ai face nu vei reuşi să scurtezi termenul”). Altuia i-a spus că va continua să-şi înşele nevasta cu secretara lui încă un an, după care se va potoli. Unui prieten i-a descris cu exactitate accidentul de maşină pe care l-a avut în urmă cu un an şi jumătate.

Când a ajuns în dreptul meu m-am aplecat cu smerenie să sărut mâna acelui sfânt, aşa cum făcuseră şi cei dinaintea mea, dar el nu m-a lăsat. M-a privit în ochi şi m-a întrebat: Dom’ profesor, nu mă recunoşti?

Abia după accentul cu care mi-a vorbit (diferit de cel cu care a vorbit celorlalţi pelerini) mi-am dat seama că Varsanufie este aceiaşi persoană cu Mădălin. Ceafa groasă şi tunsă scurt era acum înlocuită cu o ceafă subţire acoperită de un păr lung, degetele butucănoase pline de inele şi ghiuluri erau acum subţiri şi golaşe, lanţurile de aur de la gât erau înlocuite de un şnur de care avea agăţată o icoană despre care călugărul însoţitor mi-a spus că e o icoană a Fecioarei Maria venită pe mare direct lângă chilia lui, făcătoare de minuni, de care nu se dezlipeşte de câţiva ani.
Mădălin? – l-am întrebat nesigur. Varsanufie acum, mi-a răspuns.

M-a rugat să aştept să dea binecuvântarea tuturor pelerinilor. L-am urmărit cu o curiozitate sporită, nevenindu-mi să cred în transformarea unui cocalar în sfânt. După ce prietenii mei şi ceilalţi pelerini din grup s-au depărtat, am pornit să ne plimbăm amândoi pe munte, bucuros de revederea neaşteptată.
Știam că ai să vii, mi-a spus el. Te-am chemat în toate rugăciunile mele să-ţi mulţumesc că mi-ai deschis ochii.
Despre ce vorbeşti? – l-am întrebat. Despre experienţa noastră prin puşcării?

Nu dom’ profesor, ci despre schimbarea pe care ai făcut-o în mine după eliberare. Ții minte că mi-ai dat să beau atunci o sticlă de vin mânăstiresc? N-am putut să dorm toată noaptea. Maica Domnului mi-a apărut în faţa ochilor şi mi-a spus să renunţ la stilul meu de viaţă şi să merg în calea Fiului Ei. M-a cutremurat atât de mult încât a doua zi m-am dus să mă spovedesc pentru prima oară în viaţă. Preotul mi-a spus că mă aştepta, că şi lui i-a apărut Fecioara Maria care i-a spus să-mi îndrepte paşii spre mânăstire. Am fost întâi la Neamţ, iar după ce am primit numele Varsanufie am venit pustnic aici. M-am mutat în chilia  pustnicului Visarion, care murise recent – o peşteră săpată în stâncă lângă mare. într-o noapte marea a devenit dintr-o dată agitată, iar o lumină puternică ieşea din ea până la cer. Am fugit la ţărm şi am văzut că lumina însoţea o icoană care se îndrepta spre mine. Am înnotat până la ea fără să mă tem de marea agitată şi am adus-o în chilia mea. A doua zi am pus-o în schitul Prodromu dar când am ajuns la mine în chilie ea era agăţată de-asupra patului. De-atunci o port mereu cu mine şi ea m-ajută să văd în oameni bolile şi nefericirile lor, minciunile şi greşelile vieţii lor.

Am stat ore întregi ascultându-l. Analfabetul de altă dată devenise acum un cucernic studios. Vorbea despre scrierile Sfinţilor Părinţi cu o siguranţă pe care n-am întâlnit-o nici la cei mai docţi profesori. Limbajul elevat, cuvintele alese cu grijă, smerenia şi bunătatea luase locul argoului de cartier, aroganţei şi violenţei din trecut. O schimbare atât de profundă nu am întâlnit până acum la nici un alt om.

La despărţire m-a rugat să duc ceva acasă. Mi-a dat 7 sticle de vin şi mi-a spus să dau câte una fiecărui membru al bandei lui: lui Jean Haiosu, lui Neluţu Schiopu, lui Fane de la etajul 4, lui Sile Șmenaru, lui Vasea de la parter, lui Gigi Bale Lungi şi lui Gelu Frumuşelu.

Ajuns în Bucureşti am mers direct în vechiul meu cartier la cocalarii din fosta lui bandă, lăsându-le câte o sticlă de vin cu rugămintea să o bea în prima zi de Paşti. M-au primit cu bucurie şi mi-au cerut mai multe informaţii despre vechiul lor camarad. Le-am povestit despre întâlnirea cu el şi despre schimbarea constatată, după care ne-am despărţit.

Ieri însă sora lui Sile Șmenaru m-a sunat să-mi spună că toţi 7 au plecat spre Athos. Dacă şi ei se vor călugări mă gândesc foarte serios să aduc câteva tone de vin de pe Muntele Sfânt şi să dau câte o sticlă fiecărui cocalar din România. Aş face ţara mai frumoasă, infracţionalitatea s-ar reduce, iar manelele ar dispărea. I-am expus acest plan unui important lider politic, apropiat al Preşedintelui Traian Băsescu.
Eşti nebun? – m-a întrebat el. Tu vrei să rămânem fără electorat? Scoate-ţi ideea asta din cap.

About oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
This entry was posted in povesti and tagged , , , . Bookmark the permalink.

52 Responses to Cocalarul şi vinul sfinţit de Bruno Ştefan

  1. Paxi says:

    Super tare ultimul paragraf. Mă bag și eu, dacă e nevoie de bani pentru transportul vinului ăla, că nu numai maneliștii au nevoie de el…

    …E reală povestea? :p

  2. armin says:

    foarte interesanta povestea lui Madalin… foarte fina radiografia… mi-a placut. Bravo!!!

  3. Camelia says:

    Da, Oana Clara, asta voiam şi eu să întreb despre poveste! E reală?
    Când am văzut fotografia nu mi-a venit a crede ochilor…Indivizi dintr-aceştia chiar există şi sunt printre noi!!!
    E o poveste foarte frumoasă, dar o iau ca pe o metaforă…deşi…cine ştie…chiar s-ar fi putut întâmpla cu adevărat.
    Se mai întâmplă ca cineva să aibă într-o bună zi o revelaţie care să îi schimbe viaţa! În mod radical.

  4. Am ramas destul de uimita…interesanta poveste… chiar sunt curioasa cine a scris’o😕

  5. Adica vad “Bruno Stefan” in titlu… dar…nu stiu, imi pare incredibila povestea.. o sa dau un search pe google😀

  6. Pingback: Emoţii şi … Austeritate ! « World of Solitaire's Blog

  7. madMe says:

    Cred că întrebarea asta ne macină pe toţi, e reală povestea? Oricum ar fi, e o poveste tare frumoasă care ne dă speranţă că se poate şi altfel😀

  8. oanaclara says:

    Nu stiu daca e reala. Mi-a placut foarte mult, de-asta am postat-o. Autorul e…Bruno Stefan.🙂

    • Paul says:

      Oana, daca am baut saptamanile trecute un vin chilian de exceptie ” Missiones del Rengo ” ( din celebrele podgorii ale manastirii del Rengo ), crezi ca o sa ma calugaresc ? Sau nu ma lasi tu ?:)
      povestea e demna de un scenariu de film…daca tot a aparut ” Eu cand vreau sa fluier, fluier ” in care actiunea se petrece intr-un penitenciar, nu vad de ce regizorul Florin Serban nu ar putea prelua si aceasta idee🙂
      Hai sa scoatem pojghita urata de pe acesti oameni si sa cautam mai in interior…sa vedem ce gasim…

      • oanaclara says:

        Ecranizarea n-ar fi o idee rea.
        Legat de a te calugari…fiecare om e inzestrat cu liber arbitru. Nu pot sa iti spun eu ce sa faci si ce nu.🙂

    • Valentin says:

      N-as vrea sa jignesc, dar conteaza ambalajul sau mesajul? Adica, conteaza daca e adevarata sau daca e o poveste care in mintea multora va produce efecte?

  9. Morocanosul says:

    O lamurire din capul locului. Cunosc pe Bruno prin ce a scris, am citit si cartea la care face referire, profesor fiind are un iz didactic (de care il salveaza o ironie fina) in “Mediul Penitenciar romanesc” aparuta la Institutul European, nu mai stiu anul 2005 sau 2006.
    Tot acum cer iertare pentru lungimea nefireasca a postarii si pentru tonul ei fundamentalist ortodox.

    Intamplarea asta e adevarata in masura in care dorim si ne straduim sa o facem adevarata.

    Orice te poate apropia de sfintenie prin harul lui Dumnezeu, o gura de vin, o bucata de paine, un gest al mainii, o buburuza, un zambet, o lacrima, o jucarie, o privire, trupul unui mort.

    “Am mila de cine voiesc Eu sa am mila” si ne mai spun sfintii parinti ca nu este limitat in metode Domnul nostru.

    Povestea e fantastica pentru noi, pentru ca ne arata o cale si o solutie prin manifestare divina, acolo unde noi nu vedem solutie.

    Povestea asta e transpunerea unei cerinte vechi.

    Sa o citim in cheie biblica.

    Ce face dom’ profesor ? Se duce catre cocalar, catre marginalizat, catre cel care are nevoie si nu ii da sfaturi ci ii cere ajutorul sa descarce mobila.

    Ia fost frica, sigur ca ia fost, o si recunoaste.

    SE DUCE ISUS CATRE PACATOS SI IL CHEAMA LA LUCRARE

    Cocalarul e un marginalizat si un complexat, are aur si bani, isi tipa compexele prin gura lui Salam, Guta si Minune, are “valoare”, masini, “e smecheri” dar are si dusmani.

    Pe cine mama dracului or fi avand dusmani nu stiu. Pe noi ?

    Forta, afisata, muzica si gratarele tot nu-i multumesc, ii roade ceva.

    Singuratatea.

    IN SINEA LUI ORICE PACATOS ISI RECUNOASTE CONDITIA, ESTE SINGUR SI TRIST

    Si daca “profesorul” se duce spre el, raspunde si Madalin si raspunde serios si ferm.

    PACATOSUL RASPUNDE CHEMARII LUI ISUS

    Interesant e ca “profesorul” mai face un pas, petrecerea, agapa. Se duce spre ei mai mult, in mijlocul lor, se impartaseste cu ei in bucurie si ei povestesc, isi varsa pacatele ca la spovedanie, chiar si cele facute fata de “profesor”. Se si caiesc dupa puterea lor, dau inapoi din bunurile jefuite pe care nu au mai apucat sa le vanda.

    Chiar sunt simpatici.

    ISUS PETRECE CU PACATOSII, BUCURANDU-SE IMPREUNA, APARE POCAINTA

    Si “profesorul” nu foloseste toate astea ca proba la politie. El da si primeste recunoastere si respect, culmea.

    Se cam jeneaza de privirile vecinilor dar merge inainte.

    Merge inainte cu recunoasterea pana acolo ca il prezinta pe cocalar unui ziarist si apar intr-un aricol.

    Deci, oficial Madalin este prietenul lui dom’ profesor.:)

    DUMNEZEU SI OMUL SE RECUNOSC RECIPROC

    Interesant, cocalarului ia luat mai putin timp sa-l declare pe profesor prietenul lui. Nu are nevoie de ziare, a facut-o pe limba lui, scurt, apasat si cu o strangere de mana.

    Urmeaza transformarea, “metanoia”, impreuna lucrarea celor doi la carte.

    OMUL SE AUTODISCIPLINEAZA PRIN POST, RUGACIUNE, PAZIREA MINTII, SMERENIE, LUCRU CU DREAPTA SOCOTINTA SI DUMNEZEU LUCREAZA IN EL CU HAR.

    Normal ca Madalin iese din inchisoare. Cum altfel ? OMUL SE ELIBEREAZA DE PACAT

    Eeeee, aici e interesant !

    Face sumedenie de planuri Madalin, nu mai e trist, e vesel ca toti cei ce stau sub har si ocrotire.

    Si ii e sete…. ii e teribil de sete, dupa cum a mai baut si a mai petrecut cu profesorul.

    Si bea vinul dintr-o suflare.

    ESTE CHEMAT LA SFINTENIE SI A RASPUNS

    Urgenta chemarea, rapid raspunsul.

    Ar fi avut chef sa se intoarca Madalin la ale lui, dar nu mai era chip, a vazut calea si ea la chemat, la sorbit cum el a sorbit vinul. Nu mai era cale de intors.

    Pentru mine Madalin ramane Madalin, intre ce ai fost si ce esti este un continuu, indiferent cat de radicala transformarea. Nu mai este cale de intoarcere dar nu poti sa negi ce ai fost.

    Se indumnezeieste omul si fiu al lui Dumnezeu fiind, primeste dar peste dar, adanca cunostere, vedere in duh si multe alte.

    Madalin- Varsanufie a lucrat…. si Dumnezeu a lucrat in el. Ce o fi lucrat profesorul intre timp ?

    Ce o fi cautand Basescu aici ? Nu pricep, e ca un cuvant rusesc intr-o poezie de Eminescu.

    Si usor, usor se strica povestea.

    Ma asteptam ca cei doi sa se recunoasca rapid, fapt e ca Madalin trebuie sa se dezvaluie ca sa fie recunoscut. A depasit profesorul, e clar.

    Si daca ne lamurim ca profesorul e mult omenesc, as fi asteptat de la el o spovedanie, o eliberare, era randul lui acum sa fie ucenic.

    Sau …. Ma asteptam ca cei doi sa stea la o masa cu vinul in fata si sa se scalde unul in privirea celuilalt, sa-si scalde sufletul unul in altul, cu putine cuvinte, ca cei care se cunosc si se iubesc. Ca egali.

    Eu asa imi imaginez raiul, ca o masa a prieteniei.

    Sfintii sunt copii ai lui Dumnezeu si frati ai lui Isus si ii vad la masa impreuna bucurandu-se cu fratele lor cel mare, intr-o bucurie nesfarsita si fara seaman.

    Pentru ce coruri, pentru ce osanale ?

    Eu stiu ca o soapta e mai puternica ca o trambita.

    Si Dumnezeu nu e surd !

    Vinul trimis catre “fratii de arme” ?

    Ne spune doar ca nu e accidentala calea sfinteniei, nu e singulara, toti suntem chemati, toti putem pasi pe ea.

    Toti putem fi fii ai lui Dumnezeu.

    Finalul e fariseic, sau cel putin in anecdotica de sprit.

    Profesorul nu poate tine pasul cu cocalarul, nu se poate transforma, o da in poanta.

    Toti ne intrebam daca e adevarata povestea, daca se poate. Asa mai avem o speranta.

    Hai sa ne cautam fiecare vinul, calea, hai sa facem un pas, daca te duci spre Dumnezeu va veni si el la tine. Starneste-l putin.

    Toti avem vinul nostru, asa cred.

    Sa dea Domnul, cand il vom primi, sa-l bem dintr-o suflare.

    Am si o propunere, povestea e foarte frumoasa (si sigur adevarata, dupa cum v-ati lamurit), haideti sa incercam fiecare un final.

    • oanaclara says:

      Intr-adevar, frumoasa interpretarea textului, chiar daca zici ca e prea lunga.
      Un alt final?
      Cocalarii ajung la manastire, fura obiectele de cult, le topesc si le vand. Isi infiinteaza o scoala particulara si il angajeaza la ei pe proaspatul disponibilizat profesor. Acesta din urma , pentru a nu muri de foame, traieste nevoit sa suporte mojiciile cocalarului proaspat imbogatit, care i-a devenit sef.
      Zi daca nu spre asta se indreapta Romania!

      • Morocanosul says:

        Crezi ca ar face scoala cocalarii ?
        Crezi ca ar avea nevoie de profesori ?
        Visezi tu sa te angajeze cocalarii….
        Ei e profesori, e smecheri, destepti si e profesori!

    • Adriana says:

      pentru Morocanosul,care a citit cartea,se scrie ceva in ea despre contributia recunoscuta ca asistent de cercetare a unui puscarias?am gasit in “Blogul lui Claudiu Tarziu” aceeasi povestire, cu urmatoarea precizare

      Precizarea autorului:

      In primul rand trebuie sa va spun ca Madalin nu exista – el e un personaj compozit, in care am bagat la un loc diverse evenimente reale din viata altor persoane. Mi-a fost relatata alungarea lui Basescu de pe muntele Athos de catre 2 persoane aflate la mare distanta intre ele (un calugar si un pustnic) si am vrut sa fac din asta subiectul unei povesti. Am primit pe forumuri (povestea a fost publicata si pe jurnalul.ro) si pe mail destule injuraturi – ba ca am facut o blasfemie, ba ca trebuia sa scriu una despre Iliescu, ba ca n-aveam dreptul sa scriu despre Basescu decat dupa ce scriam una despre Patriciu, Vantu, Voiculescu, Nastase, Hrebenciuc si tot neamul lor. M-au amenintat ca hula se plateste drastic, ca desacralizez lucrurile sfinte de pe Athos, ca voi primi afurisirea si blestemul sacerdotilor si multe altele. Era o poveste…

      • Morocanosul says:

        Trebuie sa adaug cateva randuri lamuritoare, pentru Adriana.
        Am precizat ca am comentat aici povestirea, intr-o abordare crestina. Marturisesc ca asa am citit initial textul. Am spus in ultimele randuri ale comentariului ca “povestea este frumoasa si desigur adevarata”.
        Nu ma dezic nici acum de cele spuse, povestirea respecta criteriul estetic al unei realizari literare,e si vibranta, te zdruncina, te rascoleste. Este si adevarata, dar pe plan religios, adica e adevarat ca prin har schimbarea se poate produce.
        Sincer nu ma interesat la lectura adevarul istoric al povestii. Mi-e perfect egal Basescu, Nastase, Voiculescu sau Preasfintitul Daniel in text, dupa gustul meu tot prost picau.
        Compozit sau nu, Madalin este credibil si viguros.
        Am privit valoarea si adevarul lucrarii religios, moral, artistic si se confirma.
        Lucrarea, din punct de vedere sociologic nu o consider consistenta, e un studiu de caz (privind sistemul penitenciar romanesc) fara aplicabilitate practica, este mai mult un demers academic. Boala sistemului universitar frantuzesc cu care noi avem multe in comun.
        Cartea in cauza este un reusit demers artistic si mai putin din punct de vedere stiintific. Respect autorul ca sociolog, dar afirmatia ramane.
        Nu avem inca abilitatea lucrarilor practice, din pacate.
        Cat priveste intrebarea ta, daca se mentioneaza in carte contributia ca asistent de cercetare a lui Madalin… Regret, dar nu imi amintesc, am citit cartea acum ceva timp. Sunt in Bucuresti cateva zile, cand ajung acasa am sa verific.
        Vom stabili astfel adevarul istoric !

      • Bruno Stefan says:

        In primul rand vreau sa va multumesc pentru aprecierile facute. M-au magulit, mi-au gadilat orgoliul, dar apoi m-au speriat: comparatia mea cu Dumnezeu e prea mult. Deja cel mai important repros adus povestii era ca ma pun pe mine pe primul plan si intr-o lumina excesiv pozitiva. Dar sa ma asemanati cu Isus care cheama pacatosii langa el la sfintenie – asta e deja blasfemie. Pot intelege ca ati vrut sa spuneti ca povestea este o reafirmare a unor parabole biblice, dar interpretarea e mult departata de ceea ce am vrut sa spun. Ideea mea era sa scriu o serie de povesti despre relatia politicienilor romani cu Fecioara Maria si cu Muntele Athos. Si urma sa scriu una despre pestera celor vesnic osanditi, in care se gasesc trupurile neputrezite si urat mirositoare ale calugarilor care au luat bani de la Iliescu, alta despre cum s-au daramat zidurile bisericii din Ouranopolis (la poalele muntelui Athos) cand a intrat Elena Udrea in ea mai mult dezbracata decat imbracata, alta despre calugarul Vasile (celebrul sfetnic al lui Emil Constantinescu) retras acum la manastirea sarbeasca si alte cateva povesti despre Petru Rares care s-a calugarit acolo. Ori despre alti politicieni romani. Dar am primit atatea acuze, blasfemii, injuraturi, incat m-am lasat pagubas. In jurul acestor evenimente reale despre politicieni voiam sa structurez povestile. Prin comparatie cu netrebnicia unora voiam sa introduc cate un personaj banal, chiar infractor, a carei sansa de mantuire e mai mare decat a politicienilor. Madalin era primul personaj din aceasta serie – un ins in destinul caruia am introdus si povesti adevarate intamplate altor persoane si lucruri fictive (cum e cea cu cocalarul devenit asistentul meu de cercetare). In el am bagat la un loc mai multe din relele care circula libere prin societate, aratand ca oricat ar fi de grave si de multe ele se pot spala si oamenii pot deveni mai buni.
        Cat priveste cartea “Mediul penitenciar romanesc”, am vrut sa fie o carte teoretica si nu practica. Eu fac de 20 de ani sondaje, focusuri si teste psihologice destul de frecvent (conduc Biroul de Cercetari Sociale). Pe baza lor elaborez rapoarte care stau la baza multor decizii. Colegii de breasla imi reproseaza ca nu introduc teorii in cercetarile mele. Si am vrut ca lucrarea de doctorat sa fie una teoretica – am inventat un model de interpretare unic in sociologie si l-am dezvoltat cu aportul a sute de specialisti ale caror carti am demonstrat ca le-am citit si am putut sa le folosesc. Cred ca mi-am atins scopul: cartea a fost publicata in SUA, a fost achizitionata de Biblioteca Congresului SUA si se vinde inca bine, fiind una din cele mai cunoscute carti peste hotare ale unui sociolog roman.
        La elaborarea ei nu am beneficiat de ajutorul special al nici unui detinut. Am stat de vorba cu sute de puscariasi, dar anchetele mi le-am facut singur, fara sprijinul nici unui asistent de cercetare.
        Cand scriam la aceasta carte aveam senzatia ca multe lucruri despre sistemul penitenciar raman pe din afara si e vorba de lucruri importante: nasterea si moartea in inchisoare, de exemplu. Asa ca m-am apucat sa le abordez literar. Am scris atunci povestea “Copilul calestii” pe care va invit s-o cititi pe http://www.jurnalul.ro/stire-special/copilul-calestii-511359.html. Sper sa scot curand un volum de povestiri carcerale care sa abordeze si aspectele lasate de-o parte in cartea de sociologie.
        Revenind la povestea “Cocalarul si vinul sfintit”, mai multi mi-au reprosat introducerea politicului (desi asta era subiectul urmarit de mine) si sfarsitul abrupt. El mi-a venit atunci cand un simpatizant al lui Basescu a refuzat sa bea vin sfintit cand i-am spus ca dupa ce-l va bea se va lepada de Presedinte. Si ca sa ma conving ca nu e un caz singular vreau sa fac un experiment filmat: aduc de pe Athos mai mult vin si dau fanilor lui Basescu sa bea dupa ce citesc povestea. Sunt sigur ca cei mai multi vor lepada vinul nu pe Presedinte. Chiar daca le aduc probe filmate cu calugarii si pustnicii care spun ca Basescu a facut un legamant cu dracu.
        Cu respect,
        Bruno Stefan
        bruno_bcs@yahoo.com

      • oanaclara says:

        Multumesc pentru vizita si pentru bunavointa de a explica contextul in care a aparut aceasta povestioara!
        Zambeam cand am citit comentariul dumneavoastra pentru ca de multe ori critica literara incearca fara succes sa lamureasca ceea ce a gandit, simtit, exprimat autorul. De multe ori unui text i se dau interpretari la care nici cele mai ciudate vise ale creatorului lui n-ar fi ajuns.🙂
        Interesant studiul sociologic in penitenciar. Acolo se gasesc de fapt cele mai tulburatoare povesti de viata. Am intrat o singura data in vizita intr-un astfel de spatiu. Eram intr-o saptamana de practica ceva mai speciala…
        Despre “Mediul penitenciar romanesc” am auzit de la amicul meu morocanos🙂 . Pare o carte interesanta , deci mi-am propus sa o citesc. Nu scriu asta de dragul de a scrie. Oamenii care ma cunosc stiu ca nu fac complimente gratuite.
        Extraordinara povestea “Copilul caleştii”!
        O saptamana frumoasa sa aveti!
        Oana Damian

      • GABRIEL says:

        AR FI FOST PREA FRUMOS UN ASTFEL DE CAZ SA SE ANTAMPLE AN REALITAYE ,EU MAI NAIV DIN FIRE CHIAR AM CREZUT CA E ADEVARAT

      • oanaclara says:

        Din pacate e doar o poveste.🙂

      • Gabi says:

        Oare prin “legamant cu dracul” calugarii vor sa spuna ca presedintele a facut legamant cu masoneria? Nu-l vad neaparat la sedinte intre tipele cu fuste lungi si largi, dar mason, tare mi-e teama ca este !!!!

      • Valentin says:

        D-le Bruno, Trebuie sa recunosc ca aveti talent in a spune/scrie o poveste. Vreau doar sa va atrag atentia, cu deosebit respect, ca povestirea Dvs., cea cu vinul, este luata ca fiind reala si circula pe net producand efecte in mintile unora. N-as vrea sa jignesc, dar imi vine in minte vorba lui Motoc :”prosti, Maria-Ta, dar multi!”. Sincer, nu stiu ce ar trebuie facut pt ca povestea Dvs. sa fie perceputa ca atare, evitandu-se aparitia unor efecte specifice minciunii. Poate ca totusi Dvs. veti gasi o cale de a repara greseala.

      • Valentin says:

        @Morocanosul: de ce primeaza valoarea artistica inaintea adevarului? chiar nu conteaza ce efecte produce o poveste prezentata/perceputa ca fiind un fapt real?

  10. Paul says:

    foarte bine gandita si lucrata aceasta ” traducere ” a textului…
    dar nu stiu daca putem merge atat de departe, sa ne infratim cu cocalarii…

    • Morocanosul says:

      Nu e vorba de infratire aici Paul, eu nu sunt prea sociabil si nu ader la grupuri.
      Madalin cel de pe munte scapa intelegerii profesorului (desi nu pare ) nu mai e cocalar, nici macar profesor nu e, cred ca nici sfant….
      Cat despre infratire… depinde ce faci Cristos a mancat si a petrecut cu curvele si cu talharii dar nu infratire era aia.

  11. GOLAN says:

    Nu-mi vine a crede că există printre cititori și unii care cred că ar fi adevărat ! Este o poveste imaginată de acest Ștefan Bruno. Dacă nu știți de ce ne este rău în România, vă spun eu : puneți botul la orice ! În cazul lui Ștefan Bruno este doar o poveste, dar în cazul politicienilor tâlhari, anti-români, nu faceți decât să dați girul vostru unor distrugători.

    • Valentin says:

      Din pacate exista prea multi care cred ca povestea e reala (eu azi am primit un mesaj pe mail de la cineva convins ca povestea e reala). Nu ma mir ca in mintea unora (din pacate “prosti, da’ multi”) povestea e perceputa ca reala. Ma (mai) mir doar de faptul ca oameni cu scoala nu inteleg cat rau pot sa faca lasand sa se inteleaga ca astfel de povesti sunt reale!!!! Pt cei care se indoiesc de efectele negative ale unei astfel de situatii am sa amintesc de efectele piesei de teatru “Razboiul Lumilor” a lui Orson Wells.

  12. Fost Student al Domnului Bruno says:

    Buunn…ce pot sa zic.
    Mi se pare o mare MINCIUNA. NU sunt fan ‘base’, dar cea ce doreste el sa faca… este sa va manipuleze, sa deveniti anti-base.
    Inainte de alegeri domnul Bruno ne spunea la cursuri ca el l-a ajutat pe Basescu sa castige primul mandat, iar la al doilea mandat ne-a asigurat ca acesta nu va mai gastiga alegerile…manipulandu-ne pe noi studentii sa nu-l votam pe Basescu.
    Domnule Bruno, va amintiti ce ne spuneati la cursuri cum sa facem un om sa creasca sau sascada ca personalitate in societate… sa ii atribuim…o etichetaa. Eeee don’profesor cred ca porecla pe care ar trebuii sa o aveti este ETICHETA.

    Mult succes in continuare domnule Eticheta.

    • oanaclara says:

      Nu sunt nici pro si nici anti Base (apropo, daca tot ati urmat o facultate , stiti ca substantivele proprii se scriu cu litera initiala mare) .
      Articolul e foarte bun si din acest motiv am ales sa il public. Nu ma intereseaza OMUL si nici PROFESORUL Bruno Stefan, ci SCRIITORUL. Daca aveti ceva sa ii transmiteti puteti sa o faceti personal . Probabil ca il veti gasi pe PROFESORUL Bruno Stefan la facultate, acolo unde a incercat sa va invete ceva.
      “Succesuri!”

      • Valentin says:

        @oanaclara: Si ce parere aveti cand o astfel de poveste are efectul unei minciuni? Pt ca in mintile multora, aceasta poveste a devenit fapt real si i-a influentat pe ei, si in mod secundar si pe noi. Imi permit sa va amintesc ce efecte a avut piesa de teatru radiofonic a lui Orson Wells “Razboiul Lumilor”. Cred ca deondotologia unui scriitor ar trebui sa-i interzica sa produca astfel de derapaje de la realitate. P.S. Daca o sa doriti sa ma criticati, va rog sa ma criticati pe fond, nu pe forma. Multumesc anticipat.

      • oanaclara says:

        D=le Valentin, se pare ca nu prea cititi . Orice povestire e inspirata de un fapt mai mult sau mai putin real si completata de imaginatia scriitorului. Ce ati citit mai sus e o opera literara ca si multe altele. Recunosc , foarte bine scrisa . Felicit autorul pentru acest lucru!

      • Valentin says:

        Si pt faptul ca unii au luat de buna povestea si au reactionat ca atare cine isi asuma raspunderea? Mai ales ca aici e vorba de sociologi care stiu bine ce efecte poate avea o astfel de poveste.

  13. iuliana says:

    tulburator!

  14. floare says:

    Sunteti minunati. Succesuri!

  15. Pingback: 2010 in review « Diverse diversificate

  16. Ana says:

    Cine e acest Bruno Stefan? Scrie numai minciuni. Toate articolele lui sunt niste mizerii. Nu e zdravan la cap. Du-te , sclerozatule, si te cauta! Inebunesti mintile celor tineri cu fabulatiile tale. Mare secatura esti!

    • oanaclara says:

      E un tip care scrie destul de bine.
      Sincer,imi place.

    • Lucia says:

      există și tineri care știu ce înseamnă metaforele. unde crezi că am ajunge dacă am lua totul de-a bună?
      și sugerez să mai rărești cu acuzațiile acestea fiindca mai degrabă se întorc către tine😉

  17. emanuela says:

    Mai traieste Madalin?A varsanufie acum.

  18. gogu N says:

    Oare asa sa fie ??? ma indoiesc, ticalosii nu renunta niciodata la TICALOSII, asa ca don’n profesor las-o moarta !!

  19. coca adrian says:

    cum as putea lua legatura si eu cu DL bruno stefan o adresa de email ceva

    • oanaclara says:

      Din pacate nu am adresa dumnealui de mail. Stiu ca este lector la Universitatea Politehnica din Bucuresti si presedinte al Fundatiei “Biroul de Cercetari Sociale”. Cred ca poate fi gasit acolo.🙂

  20. Ioana says:

    o poveste frumoasa, dar probabil adevarata numai partial… totusi, e de apreciat imaginatia autorului…

  21. Valentin says:

    Raman uimit de faptul ca aceasta poveste a fost luata ca fiind reala de catre oameni educati. Va dati seama atunci ce efecte are povestea asupra unei persoane cu o educatie mai precara (deja circula pe mailuri aceasta poveste ca fiind una reala). Va dati seama ce efecte sociopolitice are povestea? Si nu mi se pare corect sa produci efecte perverse utilizand o minciuna, pt ca dpdv al adevarului povestea este o minciuna. E drept ca e spusa cu har, reveland talentul narator al autorului, dar lasand la o partea estetica si analizand-o la rece, ea, povestea, este o minciuna.
    Dar ce ma mir eu cand un mentalist Gog este perceput de oameni ca fiind unul real?!?! Se verifica vorba lui Motoc “prosti, da’ multi”. Pot sa cer celor educati sa nu-i induca in eroare pe cei “prosti, da’ multi”?
    Hai s-o luam si altfel. Sa zicem ca azi scriu si eu o poveste la fel de captivanta (trecem peste faptul ca nu am talentul D-lui Bruno) din care personajul principal, numit intmplator Bruno (sau Oanaclara, de ce nu?) este negativ. Ma intreb daca D-l Bruno sau Oanaclara ar considera ca e OK.
    P.S. Daca doriti sa ma combateti o puteti face linistit, dar am rugamintea de a ma combate pe fond, nu pe forma (nu cred ca in argumentatia mea e relevanta vreo greseala gramaticala).😉
    P.P.S. Pt cati dintre Dvs. exista o diferenta intre inteligenta si intelepciune?

  22. Valentin says:

    Mai am o intrebare: Gigi Becali in ce categorie intra? Intreb pt ca merge la Muntele Athos, nul alunga nimeni, bea vin de-acolo si se intoarce inapoi sa continue acelasi comportament “evlavios”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s