Istoria sandwich-ului

 

Istoria sandwich-ului porneşte de undeva din vremea romanilor care mâncau o gustare asemănătoare dar o numeau offula.

 În secolul al 18-lea a fost numită pentru prima dată acest fel de gustare sandwich, iar numele acesta a devenit cunoscut datorită lui John Montagu. Al 4-lea Conte al Sandwich-ului, cum a fost denumit John, era un politician deseori acuzat de corupţie şi incapabilitate, un cunoscut al jocurilor de noroc şi un membru a unei societăţi semisecrete cunoscută ca Knights of St Francis of Wycombe.

John Montagu, datorită poreclei sale a făcut a numele gustării, sandwich-ul, să fie un cuvânt recunoscut peste tot în lume. El spunea că-şi petrece cea mai mare parte a timpului său pariind şi cerând să-i fie adusă mâncare şi anume o bucată de carne într e două felii de pâine, pe care o putea mânca şi în timpul jocului. Sandwich-ul a devenit popular foarte repede în Marea Britanie, dar în Europa continentală şi-a dobândit celebritatea abia în secolul al 19-lea.

Pâinea feliată a devenit o realitate după aproape 16 ani de efort al bijutierului american Otto Frederick Rohwedder. La numai cinci ani de la introducerea ei pe piaţă 80 la sută din populaţie o consuma.

În 1915, Rohwedder lucra de trei ani la un dispozitiv care să felieze singur pâinea, dar a primit vestea că nu mai are de trăit mai mult de un an. Doi ani mai târziu, fiind încă în viaţă, a reuşit să definitiveze un prototip pentru feliatorul de pâine. În ianuarie 1928 reuşeşte să producă maşinăria la care lucra, şi care tăia şi împacheta pâinea, dar, din păcate s-au îndeplinit predicţiile doctorului si în iunie Rohwedder a murit.

Toasterul s-a produs prima dată de către Mc Graw Electric din Statele Unite, în 1926. Invenţia a fost însă a lui Charles Strite şi a patentat-o în 1919.

Sursa: http://articole.famouswhy.ro

About oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
This entry was posted in Stiati ca... and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s