Femeia la volan – ghid practic :))

1) Fii sigură pe tine – în afară de tine, toţi participanţii la trafic sunt nişte idioţi care au luat permisul pe ochi frumoşi. Lucrul acesta trebuie să îl repeţi înainte de a te urca la volan. De cel puţin 3 ori.

2) Pornirea – te-ai urcat la volan. Urmează un ritual pe care este indicat să îl repeţi de fiecare dată.

– Scaunele oricărui automobil au, din punctul tău de vedere, intenţia de a se da înapoi singure de fiecare dată când cobori din autoturism… Trage scaunul cât mai în faţă, cât să poţi atinge volanul cu bărbia şi tetiera cu ceafa în acelaşi timp ;

– Nu purta centura de siguranţă!!! Şifonează rochiţa ;

– Asigură-te că ai oglinda. În poşetă ;

– Bagă cheia în contact şi roteşte în poziţia D, direct. Nu este indicat să ţii piciorul pe ambreiaj sau să ai autoturismul scos din viteză. Ai trecut prin poziţia M, încearcă să o nimereşti şi aşteatpă să se stingă unele beculeţe. Aşa. Acum, piciorul pe ambreiaj, scoate maşina din viteză, apasă frâna şi roteşte cheia până la capăt. Motorul a pornit!

3) Ieşirea din parcare – aminteşte-ţi ce am vorbit la punctul 1). Repetă de încă două ori în minte.

– Accelerează uşor, până pe la 5000 rot/min, dă drumul brusc la ambreiaj. Accelerează în continuare. Ai pornit!!!

– Nu te uita în oglinzi, virează brusc şi accelerează în continuare. Cu cât pleci mai repede, cu atât sunt şanse mai mici să se întâmple ceva ;

– Te claxonează un idiot care nu ştie de “prioritatea femeii care iese din parcare”? Arată-i degetul mijlociu şi bolboroseşte ceva înspre el. Poţi spune orice, cât timp pare că spui ceva rău. Exemplu: “Multe cuie, ursu-i moşulbălţii, mulgi bascula” ;

– Cu toate că ai ieşit deja pe drum, îţi aminteşti că ai uitat să semnalizezi. Semnalizează acum, scurt. Intenţia contează.

4) Mersul – automobilul este în mişcare, ce facem acum?

– Trebuie să încerci să păstrezi o viteză cât mai inconstantă… Acest lucru se face prin apăsarea pedalei de acceleraţie în ritmul muzicii. Un exerciţiu amuzant. Poţi ţine ritmul tobei apăsând frâna, iar ritmul chitarei apăsând acceleraţia ;

– Mergi şerpuit. Bărbaţii se simt impresionaţi de mersul legănat pe care îl ai pe jos. De ce nu ar fi impresionaţi şi de mersul legănat al autoturismului tău?

5) Două benzi pe sens – acest termen este un nume pompos dat unui drum mai lat.

– Observă axul drumului. Are nişte linii pe el. Încearcă să mergi deasupra lor ;

– Condusul este un joc pentru majoritatea oamenilor. Vor exista bărbaţi care vor intra în jocul tău şi vor încerca să te depăşească. Arată-le că nu eşti o uşuratică. Bagă-te în faţa lor ;

– Schimbatul benzilor nu trebuie să coincidă cu semnalizarea. Autoturismul are o baterie. Până şi telecomanda televizorului are cel puţin două. Utilizând semnalizarea, consumi bateria.

6) Intersecţia – Aici se aplică o singură regulă: prioritatea care-apucă.

– Ajungi într-o intersecţie, nu ştii cine trebuie să lase pe cine? Nici o problemă, accelerează puternic şi ia repede piciorul de pe ambreiaj. Acum, repetă manevra, dar în treapta 1 de viteză (uitasei că ai scos-o pe liber înainte sa ajungi la intersecţie.). Închide ochii, nu te interesează ce se întâmplă. Încearcă să claxonezi în acest timp. Vei anunţa ceilalţi participanţi la trafic că există o femeie cu prioritate în intersecţie. Nu schimba viteza, rămâi în treapta 1, chiar dacă maşina începe să se bălăngăne ciudat şi să se frâneze.

– Intrarea în intersecţie e un loc liniştit. Toată lumea circulă cu viteză mică şi frânează. E un loc bun să porţi o conversaţie cu cea mai bună prietenă despre modă.Dacă te simţi claxonată, închide geamul şi continua-ţi conversaţia.

7) Prioritatea de dreapta – ce-i aia?

8) Pietonii – acest specimen reprezintă oameni atraşi de dungile albe de pe astfalt. Intră în jocul lor. Leapşa dungilor. Cine atinge primul dungile albe, câştigă.

9) Alimentarea cu benzină – găseşte o staţie unde se comercializează carburanţi. Arată ca un mini market cu nişte cutii în curte.

– opreşte lângă o cutie. Partea cu o gaură rotundă în caroserie trebuie să se afle în partea opusă cutiei şi aşteaptă un băiat să te ajute să alimentezi ; – intră să plăteşti. Nu uita să te uiţi 15 minute după muţunache de pus în geam. Cumpără câţiva ;

– du-te la maşină, lasă maimuţoii înăuntru şi intră din nou… Ai uitat să cumperi brăduleţi parfumaţi ;

– ignoră înjurăturile şirului de maşini care aşteaptă să îţi muţi maşina de la pompă. Sunt invidioşi că ai găsit un loc de parcare mai bun decât au găsit ei ;

 – cumpără 5 brăduleţi de culori diferite, aranjează-i frumos, 2 la oglindă, 1 în torpedo, 2 agăţaţi de barele tetierelor ;

– pleacă din benzinărie.

10) Parcarea – de obicei reprezintă zona din faţa blocului, unde se găsesc deja maşini aliniate într-un anumit sens.

– încearcă să fii originală. Parchează la unghi de 47 de grade, chiar dacă restul autoturismelor sunt parcate la unghi de 90 de grade ;

– ocupă cel puţin două locuri de parcare. Cine ştie, poate cea mai bună prietenă vine în vizită şi nu are unde să parcheze ;

– coboară din maşină şi urcă din nou. Uiţi mereu să bagi în viteză şi să tragi de maneta cu buton.

– verifică de fiecare dată portiera. Chiar dacă ai închidere centralizată, trage de portiere. Nu vrem surprize.

 Sper ca acest ghid să ajute garofiţele cu permis să găsească un stil special de condus. Nu vrem să fiţi banale. Natura umană vă îndeamnă să ieşiţi în evidenţă, chiar şi prin stilul de condus. Drum bun.

About oanaclara

"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
This entry was posted in Haioase and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Femeia la volan – ghid practic :))

  1. sa-ti fie clar de pe acum, eu conduc. daca beau, luam taxiul. hahaha. pup

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s